Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) De 1 Iunie toţi copiii strigă: „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor”

Publicat de Andreea Drilea, 1 iunie 2022, 07:10

Aeroportul Iași și compania Tarom organizează astăzi, de Ziua Copilului, un zbor special dedicat celor mici.

Purtătorul de cuvânt al aeroportului, Elena Troia a declarat că activitățile vor începe la ora 15.00: „De 1 iunie ne vom îmbarca împreună spre visul copilăriei, în cadrul evenimentului „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor”, organizată de compania TAROM și susținut de Aeroportul Iași în calitate de partener principal. Astfel, toți cei care și-au cumpărat bilete pentru cursa de „Ziua Copilului” vor avea parte de un zbor special, cu o durată de 45 de minute, decolarea fiind programată la ora 15. Copiii vor avea ocazia unică de a trăi experiența zborului așa cum au visat, vor putea vizita cabina piloților și vor afla câteva din tainele aviației chiar de la profesioniști. Nu va lipsi mult așteptatul arc de apă, vom face fotografii, iar surprizele nu se vor opri aici. Și, foarte important, toți cei care se vor îmbarca pe această rută specială vor putea călători gratuit cu autobuzul liniei 50 cu plecare de la gara la ora 12:30 și retur ora 17, cursa oferită de Compania de Transport Public Iași. Așa că, pasagerilor noștri nu le rămâne decât facă check-in-ul gratuit pe site-ul companiei TAROM, iar noi îi așteptăm cu drag la Aeroportul Iași sărbătorim împreună.”

Compania Tarom mai organizează astăzi zboruri speciale pentru copii în București și Timișoara.

(Radio Iaşi/Constantin Mihai)

Etichete:
(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 10:28

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași

Consiliul Județean Iași, prin Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului, demarează un nou proiect de sprijin pentru tinerii care părăsesc...

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 09:26

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale

Primul tur al alegerilor locale are loc în Franţa duminică, primarii fiind aleşi în 35.000 de comune din întreaga ţară. Rezultatele vor servi...

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:49

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad

Un incendiu provocat de explozia unei butelii s-a produs, sâmbătă seara, într-un apartament aflat la etajul întâi al unui bloc din municipiul...

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:48

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată

Atenție la curățenia de primăvară! Un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri după ce a dat foc la resturile vegetale din gospodărie. În jurul...

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:10

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași

Campania de împădurire la nivel național, Luna Pădurii, a fost lansată, astăzi la Sculeni, în judeţul Iaşi, printr-o acţiune comună de...

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:00

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova

Ajutoarele românești pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns astăzi în Republica Moldova.  Este vorba despre al doilea transport de...

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 11:50

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice

Regia Națională Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice. Prezentă astăzi la Sculeni, în...

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 10:05

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție

Specialiștii atrag atenția că utilizarea problematică a rețelelor sociale poate avea efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor și...

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție