Ascultă Radio România Iași Live

Senat: Doar bolnavii oncologici își vor putea lua pensia privată într-o singură tranșă

Senat: Doar bolnavii oncologici își vor putea lua pensia privată într-o singură tranșă

Publicat de Andreea Drilea, 29 septembrie 2025, 15:16 / actualizat: 30 septembrie 2025, 6:38

UPDATE – În timpul dezbaterilor din Comisia pentru buget – finanţe a Senatului, reprezentanții opoziției au susținut că este necesar ca și bolnavii cronici, printre care cei cu afecțiuni cardiovasculare, pulmonare, neurologice sau renale, ori cei infectați cu HIV sau TBC, să beneficieze de posibilitatea retragerii fondurilor acumulate într-o singură tranșă.

Senatorul din grupul parlamentar „PACE – Întâi Romania”, Dorin Petrea: Pe noi ne puneți astăzi să decidem dacă o persoană cu probleme oncologice are voie să-și retragă banii, iar o altă persoană, care este, tot așa, în ultima fază a vieții, nu are voie să-și retragă acești bani. Nu ne puneți pe noi, astăzi, să decidem chestia asta, pentru că nu este în favoarea cetățenilor, iar noi suntem aici trimişi de cetățeni.

Amendamentul a fost respins. În timpul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Sănătății a explicat că în cazul bolnavilor oncologici există un diagnostic clar, în timp ce în cazul bolilor cronice nu sunt definite clar criteriile de încadrare, iar aceasta presupune un număr extraordinar de mare de persoane. Și reprezentanții puterii au susținut acest punct de vedere.

Senatoarea USR Violeta Alexandru: Din moment ce toată lumea retrage bani, riscul este ca sustenabilitatea acestor fonduri să fie pusă în pericol, lucru care va afecta și pe cei care își vor păstra banii în Pilonul 2.

Proiectul de lege adoptat de guvern prevede, între altele, că cei care optează să retragă banii din Pilonul 2 vor primi inițial doar 30% din sumă, iar plata pentru restul banilor va fi eșalonată pe opt ani.

Senatul este prima cameră sesizată cu acest proiect. Rador


Dezbaterile asupra proiectului de lege privind plata pensiilor private vor fi reluate luni în comisiile de specialitate ale Senatului.

Documentul inițiat de guvern a suferit deja o modificare esențială: persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice pot solicita retragerea integrală a sumelor acumulate în cadrul Pilonului II de pensii. Discuțiile s-au blocat însă la amendamentul care prevede că de aceeași facilitate să beneficieze și bolnavii cu afecțiuni cronice.

Amalia Bojescu explică: Senatorii din Comisia de buget au creat un amendament care prevede ca pacienții oncologici să poată retrage într-o singură tranșă fondurile acumulate la pensiile private. Aceasta ar urma să fie o excepție de la regula de 30% propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

A fost formulată și propunerea ca de acest drept să beneficieze și alte categorii de bolnavi cronici, de la afecțiuni cardiovasculare și pulmonare până la renale sau digestive, dar reprezentanții ASF s-au opus, argumentând că astfel excepția ar deveni regulă, deoarece numărul pensionarilor cu afecțiuni cronice este foarte mare, aproximativ 70%.

Amendamentul depus de parlamentari PNL și PSD este susținut și de opoziție.

În acest context, ASF și Ministerul Sănătății trebuie să vină luni cu puncte de vedere scrise la acest amendament.

Proiectul de lege mai prevede că plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop. Senatul este primă cameră sesizată.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Executivul pregăteşte al treilea pachet de reformă: restructurări la nivel central şi local
Naţional duminică, 16 noiembrie 2025, 09:22

Executivul pregăteşte al treilea pachet de reformă: restructurări la nivel central şi local

Cel de-al treilea pachet de măsuri ce tare care vizează atât administraţia centrală şi locală va fi prezentat public săptămâna viitoare....

Executivul pregăteşte al treilea pachet de reformă: restructurări la nivel central şi local
Reorganizare în Ministerul Economiei pentru reducerea fondului de salarii cu 10% până în 2026
Naţional sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 09:04

Reorganizare în Ministerul Economiei pentru reducerea fondului de salarii cu 10% până în 2026

În Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului vor fi micşorate unele direcţii, vor fi comasate entităţi din...

Reorganizare în Ministerul Economiei pentru reducerea fondului de salarii cu 10% până în 2026
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa ouălor pentru a nu exista creşteri speculative de preţ
Naţional sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 09:00

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa ouălor pentru a nu exista creşteri speculative de preţ

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa ouălor pentru a nu exista creşteri speculative de preţ în contextul problemelor generate de gripa...

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa ouălor pentru a nu exista creşteri speculative de preţ
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a fost convocat la sediul MAE
Naţional sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 08:57

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a fost convocat la sediul MAE

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a fost convocat ieri la sediul Ministerului român al Afacerilor Externe pentru...

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a fost convocat la sediul MAE
Naţional sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 08:54

Bogdan Chiriţoiu: Preţurile la combustibili îşi vor reveni în scurt timp

Preţurile la combustibili îşi vor reveni în scurt timp pe măsură ce lumea se va calma şi se va vedea că efectul sancţiunilor impuse...

Bogdan Chiriţoiu: Preţurile la combustibili îşi vor reveni în scurt timp
Naţional sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 08:51

Protest în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție

Aproape o mie de persoane au venit, vineri seara, la un protest în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a cere revocarea şefei...

Protest în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție
Naţional vineri, 14 noiembrie 2025, 19:03

Ministrul sănătăţii a anunţat controale la clinica dentară unde o fetiţă de doi ani a murit în urma anesteziei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că la nivel naţional a fost declanşat cel mai mare control din ultimii 20 de ani la...

Ministrul sănătăţii a anunţat controale la clinica dentară unde o fetiţă de doi ani a murit în urma anesteziei
Naţional vineri, 14 noiembrie 2025, 14:54

Bolojan: În următoarele două săptămâni începe discuţia privind bugetul de anul viitor

Premierul Ilie Bolojan a anunţat vineri că în următoarele două săptămâni va începe discuţia privind bugetul de anul viitor. El a răspuns...

Bolojan: În următoarele două săptămâni începe discuţia privind bugetul de anul viitor