Ascultă Radio România Iași Live

Noul guvern al Franţei a reuşit să se salveze după dezbaterea celor două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie

Noul guvern al Franţei a reuşit să se salveze după dezbaterea celor două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie

Publicat de Gabriela Rotaru, 16 octombrie 2025, 15:48 / actualizat: 16 octombrie 2025, 16:51

Noul guvern al Franţei a reuşit să se salveze după dezbaterea celor două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie, care au fost respinse.

Supravieţuirea guvernului li se datorează deputaţilor socialişti, care au anunţat încă din zilele trecute că nu vor vota împotrivă, pentru că Franţa are nevoie de stabilitate.

Reprezentantele celor două extreme din opoziţia franceză, de stânga şi de dreapta, care au prezentat moţiunile lor, au criticat, de fapt, întreaga politică dusă de preşedintele Emmanuel Macron de la alegerea sa.

Corespondenta RRA la Paris, Daniela Coman: În scurtul discurs de răspuns, premierul Sébastien Lecornu şi-a exprimat nedumerirea privind depunerea celor două moţiuni de cenzură împotriva proiectului de buget pe anul viitor, care nu a fost încă depus la parlament, şi asupra căruia deputaţii vor avea aproape două luni şi jumătate de amendare şi dezbatere înaintea votului.

Sébastien Lecornu: Deocamdată nu există niciun text pe masă, iar discuţiile asupra bugetului nu au început. Realitatea, doamnelor şi domnilor deputaţi, este următoarea: fie ne angajăm în dezbatere, fie intrăm din nou în criză politică, iar aceste lucruri trebuie să vi le asumaţi. Să atacaţi un text cu care nu sunteţi de acord poate fi de înţeles, dar să iniţiaţi moţiuni de cenzură în absenţa proiectului de lege este pur şi simplu lipsă de bun simţ.

Daniela Coman: Proiectul de buget pe 2026 a fost aprobat în şedinţa de guvern şi urmează să fie depus în curând la parlament.

Votul de astăzi pune capăt unei lungi crize politice, după răsturnarea, în Adunarea Naţională, a cabinetului precedent al Franţei, la începutul lui septembrie. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Israelul anunţă redeschiderea, astăzi, a unui punct de trecere pentru ajutoare în Gaza
Internaţional marți, 3 martie 2026, 06:02

Israelul anunţă redeschiderea, astăzi, a unui punct de trecere pentru ajutoare în Gaza

Israelul a anunţat marţi că va redeschide un punct de trecere în Fâşia Gaza pentru a permite ‘intrarea treptată a ajutorului...

Israelul anunţă redeschiderea, astăzi, a unui punct de trecere pentru ajutoare în Gaza
Donald Trump: Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran
Internaţional marți, 3 martie 2026, 05:20

Donald Trump: Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran

Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald Trump, precizând că a...

Donald Trump: Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran
Iran: Semiluna Roşie iraniană anunţă 555 de morţi de la începutul războiului
Internaţional luni, 2 martie 2026, 11:45

Iran: Semiluna Roşie iraniană anunţă 555 de morţi de la începutul războiului

Semiluna Roşie iraniană a anunţat că cel puţin 555 de persoane au fost ucise în Iran de la începutul loviturilor israeliano-americane în...

Iran: Semiluna Roşie iraniană anunţă 555 de morţi de la începutul războiului
Statele Unite şi Israelul au continuat, în această dimineaţă, să bombardeze Iranul
Internaţional luni, 2 martie 2026, 10:55

Statele Unite şi Israelul au continuat, în această dimineaţă, să bombardeze Iranul

Statele Unite şi Israelul au continuat, luni dimineaţă, să bombardeze Iranul, după ce americanii au anunţat că au lovit până acum peste...

Statele Unite şi Israelul au continuat, în această dimineaţă, să bombardeze Iranul
Internaţional luni, 2 martie 2026, 10:15

Creştere de 25% a preţului gazelor în Europa în contextul crizei iraniene

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au înregistrat o creştere semnificativă luni dimineaţa, în contextul în care războiul...

Creştere de 25% a preţului gazelor în Europa în contextul crizei iraniene
Internaţional luni, 2 martie 2026, 08:54

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice. La ţiţei, creşterea este de peste 7%, iar preţul se...

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice
Internaţional luni, 2 martie 2026, 06:14

Proiectile lansate dinspre Liban au lovit nordul Israelului (armata)

‘Proiectile’ lansate din Liban au provocat declanşarea sirenelor de raid aerian în nordul Israelului, a indicat luni armata israeliană...

Proiectile lansate dinspre Liban au lovit nordul Israelului (armata)
Internaţional luni, 2 martie 2026, 05:18

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol

România nu este în pericol şi nu există niciun stat implicat în conflictul din Orientul Mijlociu care să vizeze teritoriul României, a...

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol