Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Trei persoane rănite în urma unui accident între un TIR şi un autoturism, la Săbăoani

Neamţ: Trei persoane rănite în urma unui accident între un TIR şi un autoturism, la Săbăoani

Publicat de Andreea Drilea, 23 iulie 2025, 11:26

Trei persoane au fost rănite şi transportate la spital, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe DE 85 – DN 2, la intrare în satul Traian din comuna Săbăoani, în care au implicate un autotren şi un autoturism în care se aflau câte două persoane.

Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri.

‘La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul Roman, Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi Inspectoratul Poliţie Judeţean. La sosirea, pompierilor toate persoanele erau autoevacuate din autoturisme. Un bărbat în vârstă de 37 de ani şi două femei în vârstă de 31 şi 19 ani au fost asistaţi medical la locul evenimentului de către echipajele SAJ şi SMURD, ulterior fiind transportaţi la CPU Roman’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Clarisa Jinga.

Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor şi pentru curăţarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier. AGERPRES/FOTO ISU NT

Simularea Bacalaureatului arată dezechilibre între probe în județul Iași
Prim plan duminică, 1 februarie 2026, 10:27

Simularea Bacalaureatului arată dezechilibre între probe în județul Iași

Examenul de Simulare a Examenului de Bacalaureat, în județul Iași, arată un regres în pregătirea absolvenților la Limba Română, dar un...

Simularea Bacalaureatului arată dezechilibre între probe în județul Iași
Rezultate foarte slabe la simularea Evaluării Naționale în județul Iași
Prim plan duminică, 1 februarie 2026, 10:14

Rezultate foarte slabe la simularea Evaluării Naționale în județul Iași

La Simularea Examenului de Evaluare Națională, etapa județeană, în Iași, s-au consemnat, la Matematică, 590 de note sub 2.  Pe ansamblul...

Rezultate foarte slabe la simularea Evaluării Naționale în județul Iași
Recomandări ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioadele cu temperaturi foarte scăzute
Prim plan duminică, 1 februarie 2026, 08:50

Recomandări ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioadele cu temperaturi foarte scăzute

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă avertizează că prognoza meteo indică temperaturi foarte scăzute până miercuri, pe 4...

Recomandări ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioadele cu temperaturi foarte scăzute
Intră în vigoare noua reglementare conform căreia prima zi de concediu medical nu mai este plătită
Prim plan duminică, 1 februarie 2026, 08:42

Intră în vigoare noua reglementare conform căreia prima zi de concediu medical nu mai este plătită

De duminică intră în vigoare noua reglementare conform căreia prima zi de concediu medical nu mai este plătită. Ministrul sănătăţii,...

Intră în vigoare noua reglementare conform căreia prima zi de concediu medical nu mai este plătită
Prim plan duminică, 1 februarie 2026, 08:39

Furtul de lemn din pădurile judeţului Bacău se menţine la un nivel ridicat

Furtul de lemn din pădurile judeţului Bacău se menţine la un nivel ridicat. Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi...

Furtul de lemn din pădurile judeţului Bacău se menţine la un nivel ridicat
Prim plan duminică, 1 februarie 2026, 08:32

Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească

Neplata primei zile de concediu medical loveşte direct într-o categorie vulnerabilă, dar responsabilă: pacienţii cronici care aleg să...

Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească
Prim plan duminică, 1 februarie 2026, 07:42

Republica Moldova s-a confruntat timp de cinci ore cu o pană de curent

Pana de curent din Republica Moldova a durat cinci ore. Linia prin care este importată energia electrică din România via Ucraina şi regiunea...

Republica Moldova s-a confruntat timp de cinci ore cu o pană de curent
Prim plan sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 21:46

A trecut la cele veșnice jurnalistul Stelian Ciocoiu, fost redactor Radio Iași

Jurnalistul Stelian Ciocoiu, care timp de decenii a realizat emisiuni economice și pentru sate la Radio Iași, a trecut la cele veșnice vineri, 30...

A trecut la cele veșnice jurnalistul Stelian Ciocoiu, fost redactor Radio Iași