Filă de calendar: Dimitrie Cantemir și Tratatul de la Luţk
Publicat de Nicolae Tomescu, 2 aprilie 2019, 11:40 / actualizat: 2 aprilie 2019, 12:52
Tratatul de la Luţk a fost încheiat, la 2 aprilie 1711, între Petru cel Mare/Țarul Rusiei, şi Dimitrie Cantemir/domnitorul Moldovei, având ca principal scop „lupta comună împotriva Imperiului Otoman”. Conform unei scrisori aparținând ţarului, adresată generalului Sementiev, întreg textul tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir (trimis de domnul Moldovei, Petru cel Mare nu a făcut altceva decât să-l confirme)…
Conform majorităţii analizelor istorice (consemnate de Georgeta Smeu, în Dicţionar de Istoria Românilor, Bucureşti, Editura „Trei”, 1997, pp. 218-219), Tratatul de la Luţk pare să reprezinte un model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea „obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei”, bazându-se pe cea mai mare „putere creştină” a Răsăritului Europei. Interesele Rusiei vizau obţinerea controlului şi liberului acces către strâmtorile Bosfor şi Dardanele/cele mai importante noduri comerciale din epocă; fără niciun dubiu, comerţul pe mare, dinspre Mediterana către Marea Neagră (şi viceversa), nu se putea realiza decât străbătând strâmtorile amintite…
Țărilor române urmau să li se retrocedeze „teritoriile care au fost transformate în raiale turcești”. În primul articol, ţarul lua „sub oblăduire pe domn şi întreg poporul”. După înlăturarea stăpânirii otomane, „Moldova ar fi încetat să plătească tribut” (şi alte dări) Porţii, „s-ar fi restabilit hotarele vechi” ale țării; aceasta urma să treacă sub protectoratul Rusiei, care „garanta integritatea teritorială a principatului” şi se obliga „să nu se amestece în treburile lui interne” (nu numai pe plan politic sau legislativ, dar şi cultural-lingvistic). Tot în prima parte a tratatului erau menţionate cauzele care au dus la izbucnirea conflictului ruso-turc, se arăta faptul că domnitorul moldovean s-a aliat cu Rusia pentru a se elibera de sub dominaţia Porţii…
Tratatul conține 17 articole care stabileau relaţiile dintre Rusia şi Moldova. Prin intermediul articolului 3, în schimbul jurământului de credinţă al domnitorului moldovean, ţarul se angaja „să nu pună domn străin în Moldova”, „asigurând” domnia „ereditară” a familiei Cantemireştilor[1]; totodată, s-a prevăzut ca „toată puterea statului” să fie exercitată de domnitor, acesta având „dreptul de judecată” pe întreg cuprinsul ţării. În caz de ocupaţie, familia domnitorului avea „drept de azil” în Rusia. Totodată, graniţa dintre cele două state era stabilită pe Nistru, iar integritatea hotarelor Moldovei „asigurată”…
Prin acest tratat, Rusia se angaja să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova trebuia să se alăture Rusiei, cu oastea de care dispunea, în lupta împotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseşti li se permitea „cantonamentul” pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei – „doar pe timp de război”. Moşierilor ruşi li se interzicea să achiziţioneze pământuri şi să-şi strămute aici ţăranii iobagi din regiunile interne ale Imperiului Rus. Ţările Româneşti rămâneau „suverane” şi în privința politicii lor externe…
Dar, campania din 1711 a fost un eșec, armata ţaristă suferind înfrângerea de la Stănileşti; Petru I s-a văzut nevoit să capituleze, cedând unica ieşire spre Marea Neagră, cetatea Azovului şi întăriturile Taganrog-ului…
[1]Ar trebui studiat, cu şi mai multă atenţie, comportamentul lui Petru I; sosind, la Iaşi, fără ştirea lui Dimitrie Cantemir, rusul a întreprins o vizită, de unul singur, la mănăstirea „Trei Ierarhi” (acolo unde se afla şi mitropolitul Ghedeon, oponent al intereselor domnului); când păstrătorul dreptului bisericesc i-a propus „ca să şadză în scaunul cel domnesc”, Petru I a refuzat, gest menit să dea de înţeles că alegerea definitivă a ţarului s-a făcut în favoarea lui Dimitrie Cantemir. Cauza trebuie căutată, probabil, în renunţarea domnului moldovean la revendicările sale de la sfârşitul lunii mai şi acceptarea, de către el, ca document de bază şi definitiv, a diplomei de la Luţk (conţinutul rămânea necunoscut boierilor); aceştia din urmă au cerut rediscutarea prevederilor, fiind împotriva instituirii unei domnii autoritare a lui Dimitrie Cantemir, „cu dreptul transmiterii scaunului prin moştenire”, adică de revenire la tradiţia dinastică prin instituirea dinastiei întemeiate de Cantemir /ceea ce reprezenta revendicarea principală a acestuia/ şi a servit, ca fapt hotărâtor, pentru ca domnul aflat „la ananghie” să accepte diploma de la Luţk…
