Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Caravana Gaudeamus a ajuns la Iași! Bulevardul Ștefan cel Mare se transformă într-un paradis al cărților

(AUDIO) Caravana Gaudeamus a ajuns la Iași! Bulevardul Ștefan cel Mare se transformă într-un paradis al cărților

Publicat de Gabriela Rotaru, 16 septembrie 2026, 18:48

Caravana Gaudeamus Radio România a ajuns astăzi la Iaşi, pentru cea de-a şasea ediţie a Târgului de Carte, organizat în municipiu!

Până duminică, zeci de edituri vor expune noutăţi editoriale şi materiale educaţionale necesare inclusiv pentru noul an şcolar, iar programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Organizatorul evenimentului, Connie Chifor: Sunt peste 30 de standuri, dar brandurile reprezentate sunt în număr de circa 50, pentru că aici sunt și distribuitori. Oferta de carte reunește tot ce este mai nou acum pe piață, sunt foarte multe volume care nu au fost lansate în librării. Evenimentul acesta va fi urmat de o ediție pilot la Reșița, iar apoi de ediția din București, în decembrie.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus de la Iaşi este Valentin Talpalaru – scriitor, profesor şi realizator de emisiuni radiofonice cu profil cultural.

Acesta a declarat că oferta din acest an este una generoasă, motiv pentru care va fi greu de ales un câștigător al ediției.

Valentin Talpalaru: Ne bucurăm că sunt atâtea edituri de calibru și de calitate aici. Este foarte greu să apreciezi cărțile, să le compari una cu cealaltă, încât sarcina unei eventuale alegeri pentru premiere va fi extraordinar de dificilă și, evident, subiectivă. Însă, din punctul nostru de vedere, cei care ar trebui să fie premiați sunt cei care vin la standuri, cei care caută și găsesc cărțile potrivite. Sunt diverse cărți de ficțiune, cărți de literatură, cărți de specialitate, o foarte interesantă și bogată colecție de carte pentru copii, ceea ce am apreciat, și unde, iarăși, se pare că începe să funcționeze un criteriu valoric, adică o deparazitare, să zicem, a sectorului de carte pentru copii.

Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus şi Radio România Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului.

Managerul studioului din Iași, Claudia Crăcăleanu, a subliniat importanța acestei manifestări, care reprezintă o legătură importantă între radio și carte.

Claudia Crăcăleanu: Târgul de Carte Gaudeamus a devenit clar un reper al vieții culturale românești și ieșene. Evenimentul poate fi considerat o legătură simbolică între carte și Radio România Iași, care aniversează în acest an, la 2 noiembrie, 85 de ani de existență, ambele fiind instituții dedicate cuvântului. Radio Iași rămâne un reper și este cel mai ascultat post de radio regional din Moldova, numărul 1. Noi, cei din echipa Radio Iași, suntem datori să păstrăm acest loc și să oferim publicului programe de calitate, să păstrăm echilibrul și echidistanța care ne-au consacrat în piața media. Vă invit să descoperiți și să explorați noutățile editoriale și să rămâneți conectați pe frecvențele Radio Iași, care constant vă oferă toate informațiile de care aveți nevoie, on-air și online. Celor care vizitează Târgul, lectură plăcută și inspirație în alegerile pe care le vor face.

La rândul său, primarul Iașului, Mihai Chirica îndeamnă ieșenii la lectură: ”Gaudeamus vine să salveze un pic din cultura românească, din cultura universală într-o încercare disperată  de a mai aduce un plus de valoare unei societăți care se topește din păcate.”

Iubitorii de lectură au ajuns deja pe Bulevardul Ștefan cel Mare, unde au descoperit volume pentru toate gusturile:

Pasionaţii de lectură care nu vor putea ajunge la evenimentul derulat în format fizic pot găsi varianta online a târgului, pe site-ul gaudeamus.ro.

Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro

MAE – atenţionare de călătorie în Grecia pentru astăzi: COD ROȘU de precipitaţii abundente
Prim plan marți, 3 noiembrie 2026, 07:45

MAE – atenţionare de călătorie în Grecia pentru astăzi: COD ROȘU de precipitaţii abundente

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia...

MAE – atenţionare de călătorie în Grecia pentru astăzi: COD ROȘU de precipitaţii abundente
MApN: O nouă alertă aeriană în apropierea frontierei României
Prim plan marți, 3 noiembrie 2026, 07:42

MApN: O nouă alertă aeriană în apropierea frontierei României

Ministerul Apărării Naţionale a informat că, în noaptea de luni spre marţi, sistemul de supraveghere radar a detectat două ţinte aeriene în...

MApN: O nouă alertă aeriană în apropierea frontierei României
„THE GREATEST SHOW – THE MUSICAL”, un spectacol dedicat Zilelor Casei de Cultură a Studenților Iași
Prim plan marți, 3 noiembrie 2026, 07:39

„THE GREATEST SHOW – THE MUSICAL”, un spectacol dedicat Zilelor Casei de Cultură a Studenților Iași

Muzica, dansul, teatrul și folclorul se reunesc într-o nouă producție artistică pregătită cu prilejul Zilelor Casei de Cultură a Studenților...

„THE GREATEST SHOW – THE MUSICAL”, un spectacol dedicat Zilelor Casei de Cultură a Studenților Iași
(FOTO/ AUDIO) O tânără din Iași a ajuns în stare gravă la spital, din cauza unui set de lentile de contact achiziționat online
Prim plan luni, 2 noiembrie 2026, 16:21

(FOTO/ AUDIO) O tânără din Iași a ajuns în stare gravă la spital, din cauza unui set de lentile de contact achiziționat online

O studentă din Iași a ajuns în stare gravă la spital, după ce ar fi purtat un set de lentile de contact cumpărat de pe internet. Tânăra în...

(FOTO/ AUDIO) O tânără din Iași a ajuns în stare gravă la spital, din cauza unui set de lentile de contact achiziționat online
Prim plan luni, 2 noiembrie 2026, 12:36

Radio Iași, 85 de ani: povestea unei voci care a ținut Moldova împreună

Pe 2 noiembrie 1941, un semnal pornit de la Iași străbătea pentru prima dată eterul Moldovei. Astăzi, la 85 de ani de la acel moment, Radio...

Radio Iași, 85 de ani: povestea unei voci care a ținut Moldova împreună
Prim plan luni, 2 noiembrie 2026, 12:35

Expoziția de pictură „Dincolo de formă”, semnată de Georgeta Corugă, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț invită publicul iubitor de artă, în perioada 1 – 14 noiembrie, la expoziția personală...

Expoziția de pictură „Dincolo de formă”, semnată de Georgeta Corugă, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț
Prim plan luni, 2 noiembrie 2026, 12:15

(AUDIO) Au început Zilele Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Patru zile de evenimente dedicate lecturii și culturii

Au început Zilele Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Timp de patru zile vor avea loc cluburi de lectură, ateliere, lansări de carte,...

(AUDIO) Au început Zilele Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Patru zile de evenimente dedicate lecturii și culturii
Prim plan luni, 2 noiembrie 2026, 11:50

România şi Republica Moldova îşi consolidează cooperarea în domeniul apărării

România şi Republica Moldova îşi consolidează cooperarea în domeniul apărării. Luca Niculescu: La doar câteva zile după vizita la...

România şi Republica Moldova îşi consolidează cooperarea în domeniul apărării