Ascultă Radio România Iași Live

SONDAJ: Din 10 şoferi, 7 cred că pot produce accidente

SONDAJ: Din 10 şoferi, 7 cred că pot produce accidente

Publicat de Gabriela Rotaru, 19 iunie 2023, 11:39

SONDAJ

• 7 din 10 conducători auto realizează că pot produce accidente rutiere în trafic. 8 din 10 şoferi consideră că pot fi implicaţi într-un accident rutier care nu a fost produs din vina lor;
• 3 din 10 şoferi români cred că o coliziune minoră în trafic nu poate genera răni grave;
• Peste 50% dintre şoferii români consideră, în mod eronat, că cele mai multe accidente rutiere se produc pe vreme rea;
• Şoferii români sunt, în mare parte, conştienţi că neatenţia la volan şi viteza cresc riscurile unui accident rutier. În pofida acestui lucru, depăşirea vitezei legale rămâne, anual, în topul cauzelor care produc cele mai multe accidente rutiere grave în România;
• Ediţia a VIII-a a campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră FII TREAZ LA VOLAN! vorbeşte despre pericolele „miturilor” din trafic.

Din 10 conducători auto din România, 7 consideră că pot produce accidente rutiere, 3 din 10 consideră că o coliziune minoră în trafic nu poate genera răni grave, iar 1 şofer din 2 crede, în mod eronat, că cele mai multe accidente rutiere se produc pe vreme rea, arată un sondaj desfăşurat în pregătirea ediţiei a VIII-a a campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră „FII TREAZ LA VOLAN!”, la care au participat 4.788 de respondenţi.

Diferitele „mituri rutiere” – convingeri eronate, prezentate drept certitudini, în care cred conducătorii auto – pot avea un impact negativ semnificativ asupra siguranţei rutiere, determinând comportamente care conduc la creşterea riscului unui accident rutier.

Rezultatele sondajului „Evaluarea riscului rutier” indică, aşadar, faptul că şoferii români fie tind să creadă anumite mituri neadevărate, fie sunt relativ conştienţi că acestea sunt false, însă, în pofida acestui lucru, decid să aibă oricum un comportament riscant în trafic, după cum indică experienţa din trafic şi datele statistice.

În acest context, proiectul FII TREAZ LA VOLAN!, desfăşurat de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor pentru al optulea an consecutiv, analizează cele mai comune şi mai periculoase mituri din trafic, urmărind să combată existenţa acestora şi să crească gradul de siguranţă şi educaţie rutiere, conducând, indirect, la reducerea numărului de accidente.

Cele mai multe accidente rutiere nu au loc pe vreme rea, deşi 1 şofer român din 2 crede acest lucru

Majoritatea conducătorilor auto cred că este adevărat mitul conform căruia „cele mai multe accidente rutiere se produc pe vreme rea”, arată rezultatele sondajului. Astfel, rugaţi să evalueze afirmaţia, aproape 51% dintre ei au declarat că aceasta este adevărată (total adevărată – 23,42%, mai degrabă adevărată – 27,34%), în timp ce peste 37% nu o consideră „nici adevărată, nici falsă”.

Datele statistice, publicate de IGPR, arată că, de fapt, majoritatea accidentelor rutiere au loc în condiţii meteo normale. De exemplu, peste 88% dintre accidentele rutiere grave produse în anul 2021 au avut loc în condiţii meteo normale, situaţie similară cu 2020, se arată în Buletinul Siguranţei Rutiere – Raport Anual 2021, „factorul meteorologic nereflectându-se în mod explicit în numărul accidentelor rutiere grave produse”. Dincolo de faptul că, per total, zilele în care condiţiile meteo sunt normale sunt mai multe decât cele cu fenomene meteo nefavorabile, o altă explicaţie a acestei situaţii este dată de faptul că şoferii sunt conştienţi că ploaia, zăpada, ceaţa (şi nu numai) cresc riscul unui accident rutier, ceea ce îi face mai prudenţi. „Mai mult, de obicei astfel de condiţii meteo sunt însoţite, în mod repetat, de avertizări ale autorităţilor, în timp ce, în condiţii normale de vreme, şoferii pot deveni uşor neatenţi.

Coliziunile minore în trafic pot pune probleme

Aproape 34% dintre conducătorii auto care au participat la sondaj (peste 3 din 10) consideră că o coliziune minoră în trafic nu poate genera răni grave (17,20% consideră că este total adevărată această afirmaţie, iar 16,36%, mai degrabă adevărată). 24% o evaluează drept „nici adevărată, nici falsă”.

Din păcate, chiar şi coliziunile minore în trafic pot crea probleme de sănătate serioase victimelor implicate – de exemplu, rănirea zonei cervicale (fenomenul cunoscut drept „whiplash”) poate apărea chiar şi după o lovire din spate la viteze mici. Alături de aceasta, există şi riscul de contuzii, fracturi, răniri ale coloanei vertebrale sau ale torsoului, dar şi de probleme psihologice.

Pe de altă parte, şoferii români sunt conştienţi că un accident cu vătămări corporale poate presupune şi lipsa unor răni vizibile. Astfel, aproape 80% dintre respondenţi au evaluat afirmaţia „Dacă, în urma unui accident rutier, nu există răni vizibile/deschise, înseamnă că acesta nu este considerat accident cu vătămari corporale” drept falsă (mai degrabă falsă – 22,41%, total falsă – 55,95%).

7 din 10 conducători auto din România realizează că pot produce accidente rutiere

Conducătorii auto români sunt conştienţi că pot produce accidente rutiere, însă tind să „creadă” ceva mai mult în vinovăţia celorlalţi şoferi. Astfel, participanţii la sondaj au fost rugaţi să evalueze două afirmaţii, prima dintre ele fiind „Eu nu am cum să produc un accident rutier.” Peste 71% dintre şoferi au estimat-o ca falsă (mai degrabă falsă – 16,36%, total falsă – 54,96%), ceea ce indică faptul că sunt conştienţi de riscul pe care îl pot pune în trafic, iar circa 21% dintre ei nu au evaluat-o nici ca adevărată, nici ca falsă.

Cu toate acestea, peste 82% dintre şoferi au estimat drept falsă afirmaţia „Mie nu mi se poate întâmpla să fiu implicat într-un accident rutier cauzat de altcineva” (mai degrabă falsă – 14,12%, total falsă – 68,12%), aşadar cu 10% mai mult decât în ceea ce priveşte „vina proprie”. Aproape 13% consideră că afirmaţia nu este nici adevărată, nici falsă.

Neatenţia la volan şi depăşirea vitezei legale cresc riscul de accident rutier

Şoferii români sunt, în mare parte, conştienţi că neatenţia la volan şi viteza cresc riscurile unui accident rutier. Astfel, aproape 83% dintre respondenţi sunt de acord că multitasking-ul la volan (desfăşurarea de activităţi în paralel cu condusul, precum vorbitul la telefon, scrierea de mesaje, urmărirea de videoclip-uri etc.) conduce la accidente. Pe de altă parte, în mod îngrijorător, 1 conducător auto din 10 (circa 14%) consideră că multitasking-ul la volan nu este o problemă, deoarece oamenii au atenţie distributivă.

Din păcate, în pofida acestui lucru, utilizarea telefonului la volan pare a fi o practică relativ comună în trafic. De exemplu, conform unui alt sondaj realizat în cadrul campaniei FII TREAZ LA VOLAN! în anul 2017, la care au participat peste 8.000 de respondenţi, dintre care peste 6.500 de şoferi, 6 din 10 şoferi folosesc telefonul la volan, iar 40% scriu mesaje în timp ce se află în trafic.

În ceea ce priveşte viteza, românii par, de asemenea, să realizeze, într-o măsură covârşitoare, că aceasta poate cauza accidente. Aproape 93% dintre participanţii la sondaj consideră că este adevărat că „deplasarea cu o viteză peste limita legală stabilită pe porţiunea de drum respectivă creşte riscul unui accident rutier” (total adevărată – 77,95%, mai degrabă adevărată – 15,01%). 5% nu o percep nici ca adevărată, nici ca falsă, în timp ce doar 2% o percep drept falsă.

Cu toate acestea, nerespectarea regimului legal de viteză se află, an după an, în topul cauzelor care determină accidente rutiere grave în ţara noastră. În 2022, de exemplu, datele IGPR arată că 17,4% din totalul accidentelor rutiere grave au avut loc din cauza nerespectării vitezei legale, pe locul al doilea după indisciplina pietonilor (19%), similar cu anul 2021, în timp ce în 2020, atât depăşirea regimului legal de viteză, cât şi indisciplina pietonilor au condus, fiecare, la producerea a 17,3% din accidentele rutiere grave înregistrate în anul respectiv.

Eşantion

Sondajul s-a desfăşurat online, în perioada 23 mai – 5 iunie 2023, la acesta participând 4.788 de respondenţi – 45% bărbaţi şi 54% femei, majoritatea cu vârsta între 26 şi 55 de ani. Dintre participanţii la sondaj, 4.159 sunt conducători auto – 61% dintre ei au declarat că se urcă zilnic la volan, în timp ce 25% conduc de câteva ori pe săptămână.

Despre campanie

Demersul „FII TREAZ LA VOLAN!” este iniţiat de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se derulează cu sprijinul UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

De asemenea, campania este realizată cu sprijinul Partenerilor GRAWE România, BCR Asigurări de Viaţă VIG, OMNIASIG VIG, ALLIANZ-ŢIRIAC Asigurări, GROUPAMA Asigurări, ASIROM VIG, GARANTA Asigurări, NEW Age Broker, CAMPION Broker, ASISOFT, GLOBASIG Broker, Daune.Expert, Fabrica de Asigurări şi FUNK Broker.

Proiectul se desfăşoară, de asemenea, cu sprijinul Asociaţiei motoADN, Rebel în România şi TATUC Serv Consulting.

Mesajele de informare ale campaniei sunt transmise către publicul larg şi cu sprijinul Partenerilor Media tradiţionali RFI România, Revista BIZ, ziuaveche.ro, ROMANIApeROŢI.ro şi AutoŞtiri.ro.

Etichete:
Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai
Naţional vineri, 2 mai 2025, 10:30

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai. Zilnic acţionează peste 4.500 de jandarmi, iar...

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai
Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne
Naţional vineri, 2 mai 2025, 06:53

Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani dintre cei 11...

Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne
În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral
Naţional joi, 1 mai 2025, 08:58

În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral

Astăzi se deschide oficial sezonul estival. Sunt aşteptaţi la mare în minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti, estimează...

În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral
Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane
Naţional joi, 1 mai 2025, 08:55

Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane

Minivacanţa de 1 mai aduce mai mult turişti în zona montană. Dispeceratul Naţional Salvamont recomandă 10 reguli esenţiale pentru o drumeţie...

Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 19:09

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Fostul episcop ortodox al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu – pe numele său din buletin Cornel Onilă – a fost condamnat miercuri la opt...

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 18:37

Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va creşte etapizat

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, că ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a fost mandatat să-şi asume în...

Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va creşte etapizat
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 11:26

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, a fost marele câştigător aseară, la Gala Premiilor Gopo. Pelicula a obţinut zece distincţii,...

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 11:20

Traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte de timp, între orele 8:00 şi 17:00

Agenţia bulgară pentru Infrastructură Rutieră a anunţat că traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte...

Traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte de timp, între orele 8:00 şi 17:00