Ascultă Radio România Iași Live

Sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au pichetat unităţile medicale din toată ţara

Sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au pichetat unităţile medicale din toată ţara

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 iulie 2023, 16:34

Membrii de sindicat ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară au pichetat azi unităţile medicale din toată ţara, nemulţumiţi de soluţia Ministerului Sănătăţii la revendicările de natură salarială.

Reprezentanţii sindicali spun că aproape 1.400 de medici şi-au anunţat intenţia de a denunţa contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare, iar aproximativ 6.400 de salariaţi vor să renunţe la lucrul în ture şi în zile libere sau de sărbători legale.

-: Ordonanţa adoptată în urmă cu o săptămână, în fapt este inaplicabilă. Se întâmplă acest lucru întrucât ea prevede acordarea unor indemnizaţii şi nu acordarea la zi, să spun aşa, a sporului lor, aşa cum noi cerem de altfel, care exced acelei limite de 30% şi ne vom trezi în diverse situaţii. Una dintre ele, unităţile vor fi nevoite să taie din anumite sporuri pentru a putea acorda aceste indemnizaţii, ceea ce, evident, înseamnă de fapt zero creştere salarială.

-: Şi în privinţa gărzilor s-au dat nişte firimituri, aş spune, 500 lei impozabil la a doua gardă şi încă 500 lei la a treia gardă. Celelalte gărzi, pur şi simplu nu s-a mai dat nimic.

Conform calendarului protestelor declanşate de Solidaritatea Sanitară, pe 12 iulie este programat un nou miting în Capitală, urmat de o grevă de avertisment o săptămână mai târziu, iar spre sfârşitul lunii, pe 27 iulie, membrii Federaţiei ar putea înceta lucrul pe termen nedeterminat, transmite reporterul nostru Adriana Turea. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească
Naţional duminică, 1 februarie 2026, 08:32

Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească

Neplata primei zile de concediu medical loveşte direct într-o categorie vulnerabilă, dar responsabilă: pacienţii cronici care aleg să...

Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească
Pe fluviul Dunărea a apărut o pată de poluare pe o lungime de 2 km
Naţional duminică, 1 februarie 2026, 08:28

Pe fluviul Dunărea a apărut o pată de poluare pe o lungime de 2 km

Pe fluviul Dunărea, în dreptul localităţii Moldova Nouă, a apărut, ieri, o pată de poluare pe o lungime de 2 km. O echipă de intervenţie a...

Pe fluviul Dunărea a apărut o pată de poluare pe o lungime de 2 km
Obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 11:14

Obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice

Guvernul a aprobat vineri o ordonanţă prin care amână până la 1 iunie obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice...

Obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice
Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni pentru prima sesiune parlamentară din acest an
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 11:01

Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni pentru prima sesiune parlamentară din acest an

Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni, 2 februarie, de la ora 16:00, pentru prima sesiune parlamentară din acest an. Până la...

Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni pentru prima sesiune parlamentară din acest an
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 10:30

METEO: Cod galben de ger în mai multe județe din România

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 31-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de ger în mai multe județe din România
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 07:30

Proiect: 33 de medicamente noi – pe lista de compensate şi gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri punerea în transparenţă publică a unui proiect care prevede introducerea altor 33...

Proiect: 33 de medicamente noi – pe lista de compensate şi gratuite
Naţional vineri, 30 ianuarie 2026, 06:19

Guvern/Şedinţă: Modificări referitoare la telemedicină, la examenul de obţinerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat

Guvernul se va reuni, vineri, în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se mai multe proiecte referitoare, printre altele, la clarificarea cadrului...

Guvern/Şedinţă: Modificări referitoare la telemedicină, la examenul de obţinerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat
Naţional joi, 29 ianuarie 2026, 10:11

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 29-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger