Ascultă Radio România Iași Live

Sindicalişti ai CFR Călători anunţă că vor protesta pentru îndepărtarea directorului general Valentin Dorobanţu

Sindicalişti ai CFR Călători anunţă că vor protesta pentru îndepărtarea directorului general Valentin Dorobanţu

Publicat de , 11 iulie 2019, 16:28

Până la 1.000 de sindicalişti ai CFR Călători vor protesta pe 17 iulie, timp de trei ore, în faţa Ministerului Transporturilor, solicitând în principal îndepărtarea directorului general Valentin Dorobanţu din fruntea companiei, din cauza măsurilor pe care acesta le-a luat, printre acestea numărându-se închirierea celor mai bune locomotive operatorilor privaţi şi desfiinţarea unor trenuri de navetă, profitabile.

Scopul acţiunii este îndepărtarea managerului general de la CFR Călători (Valentin Dorobanţu – n. r.) – asta este solicitarea noastră principală – pentru măsurile pe care dumnealui le-a luat de la numirea lui, din martie, şi până în prezent, atât pe latura de resurse umane, cât şi în ceea ce priveşte managementul companiei. În condiţiile în care CFR Călători duce o lipsă acută de material rulant, atât vagoane, cât şi locomotive, dumnealui a înţeles că cele mai bune locomotive ale companiei să fie închiriate operatorilor privaţi. În condiţiile în care noi avem nevoie de automotoare, există un contract de reparaţii capitale la Săgeţile Albastre, care necesită reparaţii urgente şi era un contract în derulare în baza unui contract-cadru cu Remarul 16 Februarie. Contractul a expirat la 1 iulie, dumnealui a refuzat să prelungească acest contract şi a vrut să iasă cu o nouă licitaţie’, a declarat, joi, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Naţional al Personalului Feroviar din Sectorul Comercial, Dragoş Tănase.

Din această cauză, spune Tănase, 76 de automotoare care necesită reparaţii nu vor mai circula.

În condiţiile în care licitaţia durează cel puţin un an, deci este foarte mult timp, sunt 76 de automotoare care necesită reparaţii şi care nu vor mai circula. Aceste 76 de automotoare urmau să fie reparate. Neprelungind contractul, aceste 76 de automotoare vor rămâne neutilizabile. Asta înseamnă ca cel puţin 200 de trenuri pe zi să fie anulate, pentru că nu ai material rulant să pui în circulaţie. 200 de trenuri pe zi înseamnă foarte, foarte mult, înseamnă reducere de prestaţie, iar reducerea de prestaţie întotdeauna duce la reducere de personal. Or, pe noi ne doare foarte mult lucrul acesta’, a adăugat el.

De asemenea, s-au luat măsuri de anulare a unor trenuri de navetă, adică trenurile profitabile ale CFR Călători.

‘Mai mult de atât, deja s-au luat măsuri de anulare de trenuri. Sunt câteva zeci de trenuri la nivel de companie deja anulate şi ce ne doare cel mai tare şi este un semn de mare întrebare pentru noi este că acestea nu sunt nişte trenuri oarecare, sunt trenurile de navetă, adică trenurile profitabile ale CFR Călători şi asta pe noi nu ne duce decât la gândul că aceste anulări de trenuri sunt tocmai pentru a favoriza operatorii privaţi de a intra pe acele secţii. Mai mult decât atât, acest director general al CFR Călători, Valentin Dorobanţu pe numele lui, a fost înainte preşedintele Asociaţiei Operatorilor Feroviari Privaţi din România, deci clar el este pus în funcţie la această companie pentru a face jocurile operatorilor privaţi. Or, noi nu putem accepta acest lucru la infinit. Când a fost numit, noi am aşteptat ca măsurile lui să demonstreze că sunt pentru a eficientiza activitatea la CFR Călători, dar se pare că a venit cu aceleaşi metehne ca în mandatul trecut’, a susţinut liderul sindical.

Ca exemplu de trenuri de navetă care au fost anulate, Dragoş Tănase a menţionat Suceava – Vatra Dornei, Bucureşti – Târgovişte, Bucureşti – Urziceni.

Sunt trenuri de navetă, nu sunt trenuri de rang superior, trenuri IR care ar avea un grad de utilizare redus şi nu sunt foarte mulţi navetişti. Nu sunt trenuri anulate pe magistralele de circulaţie ale CFR Călători, sunt trenuri pe secţiile secundare, acolo unde operatorii privaţi pot intra să opereze. Asta face dumnealui la momentul ăsta, iar noi nu mai putem aştepta’, a mai spus el.

Tănase a subliniat că sindicaliştii vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la situaţia din compania CFR Călători.

Vrem să tragem un semnal de alarmă. Acum, demersul nostru nu ştiu cât succes va avea, dar cert este că oamenii sunt foarte supăraţi, sunt porniţi, sunt hotărâţi şi încercăm. Pe 17 iulie ieşim în stradă în faţa Ministerului Transporturilor. Vom avea şi un document pe care îl vom prezenta ministrului Transporturilor, în care solicitările noastre vor fi puse şi pe hârtie, iar în cazul în care va înţelege să nu mai prelungească mandatul domnului Dorobanţu, care expiră pe 24 iulie, este în regulă. Dacă îi va prelungi mandatul, cu siguranţă la CFR Călători se va pune în discuţie oprirea spontană a lucrului’, a avertizat acesta.

Liderul sindical a precizat că a obţinut autorizaţie de la primărie pentru acest protest, care va avea loc între orele 10:00 şi 13:00. El a estimat că la protest vor participa între 500 şi 1000 de sindicalişti, din care 90% vor fi angajaţi ai CFR Călători, iar restul din celelalte companii feroviare (CFR SA şi CFR Marfă).

Sper să înţelegeţi că nimeni nu ne va rezolva problemele pe care le avem. Doar noi, uniţi putem determina pe cei de la vârful societăţii să facă ceva şi pentru această companie. Sper ca pe 17 iulie să fim în număr cât mai mare şi să-i transmitem ministrului Răzvan Cuc că nici un ceferist aflat în faţa ministerului nu va mai intra pe post începând de a doua zi dacă nu înţelege că directorul general SMART trebuie îndepărtat de la conducerea CFR Călători’, a scris pe Facebook Dragoş Tănase.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Colectiv – 10 ani de la tragedie; slujbă de pomenire a victimelor în faţa fostului club
Naţional joi, 30 octombrie 2025, 06:29

Colectiv – 10 ani de la tragedie; slujbă de pomenire a victimelor în faţa fostului club

Victimele tragediei petrecute în urmă cu un deceniu la Colectiv vor fi pomenite, joi, în faţa fostului club. Slujba de pomenire va fi oficiată...

Colectiv – 10 ani de la tragedie; slujbă de pomenire a victimelor în faţa fostului club
Trei persoane au fost reţinute în dosarul exploziei din Rahova (surse)
Naţional joi, 30 octombrie 2025, 06:23

Trei persoane au fost reţinute în dosarul exploziei din Rahova (surse)

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au reţinut, miercuri seara, trei persoane în dosarul exploziei produse într-un...

Trei persoane au fost reţinute în dosarul exploziei din Rahova (surse)
(AUDIO) Redimensionarea trupelor americane nu este un motiv de îngrijorare, dau asigurări specialiștii din domeniu
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 17:40

(AUDIO) Redimensionarea trupelor americane nu este un motiv de îngrijorare, dau asigurări specialiștii din domeniu

Statele Unite ale Americii își mențin angajamentele ferme față de România, atât ca partener NATO, cât și ca partener strategic – a...

(AUDIO) Redimensionarea trupelor americane nu este un motiv de îngrijorare, dau asigurări specialiștii din domeniu
Moşteanu: Efectivele americane de la Deveselu şi Câmpia Turzii rămân neschimbate; singura modificare este la Kogălniceanu
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 11:52

Moşteanu: Efectivele americane de la Deveselu şi Câmpia Turzii rămân neschimbate; singura modificare este la Kogălniceanu

Efectivele americane rămân neschimbate la bazele de la Deveselu şi Câmpia Turzii, singura modificare urmând a se produce la baza de la Mihail...

Moşteanu: Efectivele americane de la Deveselu şi Câmpia Turzii rămân neschimbate; singura modificare este la Kogălniceanu
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 10:58

Patru confederații sindicale, unite într-un protest național la București

Mii de sindicalişti din patru confederaţii sindicale participă la această oră la un amplu protest în Piaţa Victoriei împotriva măsurilor de...

Patru confederații sindicale, unite într-un protest național la București
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 10:54

Executivul „este obligat prin lege să majoreze salariul minim”

Premierul Ilie Bolojan susţine îngheţarea salariului minim brut pe economie la nivelul actual, în timp ce PSD pledează pentru creşterea...

Executivul „este obligat prin lege să majoreze salariul minim”
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 08:42

IGPR: Opt percheziţii în dosarul exploziei din Rahova; şase persoane vor fi duse la audieri

Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează, miercuri, opt percheziţii la persoane fizice...

IGPR: Opt percheziţii în dosarul exploziei din Rahova; şase persoane vor fi duse la audieri
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 05:32

Explozie în Capitală/Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă: Revenirea etapizată a locatarilor în apartamentele proprii se poate face de astăzi

Revenirea etapizată a locatarilor în apartamentele proprii din blocul din Rahova se poate face începând de miercuri, a decis Comitetul...

Explozie în Capitală/Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă: Revenirea etapizată a locatarilor în apartamentele proprii se poate face de astăzi