Ascultă Radio România Iași Live

Recomandări ANPC de Moş Nicolae: Achiziţionaţi dulciuri şi jucării numai din magazinele în care se eliberează documente de cumpărare!

Recomandări ANPC de Moş Nicolae: Achiziţionaţi dulciuri şi jucării numai din magazinele în care se eliberează documente de cumpărare!

Publicat de Andreea Drilea, 4 decembrie 2023, 07:22

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă părinţilor, în contextul sărbătorii de Moş Nicolae, să achiziţioneze dulciuri numai din magazine şi raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, pentru a putea proba tranzacţia în cazul unor reclamaţii legate de calitatea sau siguranţa unui produs.

‘Dacă doreşti să dăruieşti o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copii, ci să fie un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ţii cont de următoarele sfaturi: să achiziţionezi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), pentru a putea proba tranzacţia, în cazul în care, în mod justificat, doreşti să reclami calitatea/siguranţa unui produs; să alegi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei; trebuie să ai în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească’, a scris duminică, pe Facebook, Paul Anghel.

Acesta recomandă părinţilor să verifice dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, ‘într-un mod vizibil, lizibil şi durabil’, coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură. Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria, precizează reprezentantul ANPC.

Anghel menţionează în postarea sa că trebuie verificată existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română şi trebuie respectate.

De asemenea, el mai recomandă părinţilor să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi se pot îneca cu părţile mici. Totodată, trebuie respectate atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, iar jucăriile destinate copiilor mai mari trebuie ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.

‘Este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Este indicat să aruncaţi jucăriile deteriorate’, subliniază Paul Anghel.

Şi în privinţa dulciurilor, directorul general al ANPC recomandă achiziţionarea acestora numai din locuri autorizate. ‘Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanşeitate) şi încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător’, arată directorul general al ANPC în postarea sa.

Astfel, etichetele trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului. În cazul produselor din import se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare.

‘Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română’, subliniază reprezentantul ANPC.

Pentru ciocolată şi produse din ciocolată trebuie menţionat în mod obligatoriu conţinutul de cacao substanţă uscată, exprimat în procente, iar în cazul ciocolatei umplute se menţionează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantităţii nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. De asemenea, trebuie menţionat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depăşeşte 1% din masa produsului.

‘Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzaţie de rugozitate la masticare, culoare şi gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafaţa netedă, lucioasă, uscată şi nelipicioasă’, atrage atenţia Anghel în postarea sa.

Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să fie foarte atenţi dacă pe eticheta produselor există informaţii cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenţionării ‘poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora’ în cazul menţionării în lista ingredientelor a coloranţilor, înscrişi în Anexa V la Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari, a mai scris directorul general al ANPC, Paul Anghel, pe reţeaua de socializare. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa
Naţional marți, 17 iunie 2025, 11:22

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa. Este o campanie de supraveghere şi control care a se va desfăşura pe litoral...

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa
Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor
Naţional marți, 17 iunie 2025, 11:05

Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor

Programul de guvernare este finalizat în mare parte, însă lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor şi...

Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor
Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar
Naţional marți, 17 iunie 2025, 07:36

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului...

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar
Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:49

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie. Este noul termen avansat după ce negocierile dintre PSD, PNL, USR şi UDMR par să...

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:43

Spitalul ‘Agrippa Ionescu’: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică

Comisia medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Agrippa Ionescu’ a stabilit că afecţiunea pulmonară...

Spitalul ‘Agrippa Ionescu’: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:39

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Se va face o analiză cu partidele, patronatele, sindicatele pe măsurile privind deficitul

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat luni, după întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan, că până pe 20 iunie se va face...

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Se va face o analiză cu partidele, patronatele, sindicatele pe măsurile privind deficitul
Naţional luni, 16 iunie 2025, 11:23

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii. Avertismentul vine de la reprezentanţi ai...

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii
Naţional luni, 16 iunie 2025, 09:24

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale (16 -22 iunie 2025)

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale, care vor debuta în săptămâna  propune noi evenimente vizuale...

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale (16 -22 iunie 2025)