Ascultă Radio România Iași Live

Programul Rabla începe pe 26 aprilie; interdicţia de vânzare a maşinii şi la Rabla Clasic

Programul Rabla începe pe 26 aprilie; interdicţia de vânzare a maşinii şi la Rabla Clasic

Publicat de Andreea Drilea, 21 aprilie 2021, 10:19

Bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, instituţia care finanţează programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, va fi prezentat în şedinţa de Guvern de miercuri, iar programul Rabla va începe pe 26 aprilie, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă.

‘În şedinţa de Guvern de astăzi vom prezenta bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, instituţia care finanţează Rabla Clasic şi Rabla Plus. Sunt programele prin care ministerul îşi doreşte ca parcul auto din România să fie reînnoit. Bugetul pe care îl prezentăm astăzi în Guvern are un buget dublu pentru maşinile electrice faţă de 2020. A fost o decizie prin care am venit în întâmpinarea tendinţelor internaţionale şi tendinţelor de pe piaţa românească. Primele trei luni ne-au dat dreptate, se vede că a crescut aproape exponenţial numărul maşinilor electrice cumpărate în România în primele trei luni, iar acest buget, acest sprijin vine practic în favoarea celor care se gândesc dincolo de mobilitatea şi confortul personal şi la impactul pe care îl lasă fiecare dintre noi asupra mediului înconjurător şi la reducerea emisiilor de carbon. (…) Data lansării: 26 aprilie. Avem un termen legal de 5 zile care trebuie respectat după aprobarea bugetului AFM, iar pe 26 aprilie începe Rabla Plus’, a afirmat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a precizat că în programul Rabla Clasic a fost introdusă interdicţia de a vinde maşina nouă timp de un an.

‘Programele pe care le lansăm după aprobarea bugetului, primele cu care începem, sunt Rabla Clasic, Rabla Plus şi Rabla Electrocasnice. La Rabla Clasic am majorat bugetul de la 6.500 la 7.500, tichetul standard de sprijin este de 7.500 de lei în 2021. Am majorat, de asemenea, eco-bonusurile pentru hibrid şi pentru maşinile care au emisii scăzute de dioxid de carbon – sub 96 de grame pe kilometru. Am dublat bugetul pentru maşinile electrice, am păstrat aceleaşi condiţii, 45.000 de lei sprijin pentru maşinile full-electrice, 20.000 de lei pentru hibrid şi am introdus şi la Rabla Clasic interdicţia de a vinde maşina care a a beneficiat de acest sprijin. Am constatat că au fost câteva încercări de a exporta practic subvenţia din România, de a duce în alte ţări maşinile care au beneficiat de Rabla Clasic şi am introdus această limitare, această interdicţie care era deja existentă la Rabla Plus. (…) Interdicţia de a vinde maşina este pentru un an de zile’, a menţionat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a explicat că se păstrează nemodificate condiţiile de înscriere.

‘Condiţiile de înscriere şi modul de solicitare au rămas la fel, se desfăşoară online. Mai mult, am început dezvoltarea unui sistem informatic prin care persoanele juridice să fie scutite de depunerea fizică a documentaţiilor, astfel încât depunerea facturilor şi toate procedurile să fie derulate online’, a arătat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a apreciat că la începutul lunii mai va debuta şi programul Rabla Electrocasnice.

‘La începutul lunii mai o să fim gata cu toate procedurile şi la Rabla Electrocasnice, acolo probabil că vom alege o variantă prin care să stimulăm mai mult electrocasnicele energofage, dar săptămâna viitoare venim cu datele exacte la care se lansează şi programul de electrocasnice. Suntem pregătiţi ca la câteva zile după aprobarea bugetului să lansăm şi electrocasnicele’, a încheiat Tanczos Barna. AGERPRES

Etichete:
Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional joi, 12 martie 2026, 12:42

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială

(UPDATE – ora 12:30) Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bucureşti, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al...

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială
Naţional joi, 12 martie 2026, 09:59

În România, preţul combustibililor continuă să crească

Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. În România, preţul motorinei a...

În România, preţul combustibililor continuă să crească
Naţional joi, 12 martie 2026, 07:05

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU

Astăzi va avea loc un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU, dedicat cetăţenilor români din...

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU
Naţional miercuri, 11 martie 2026, 19:00

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane

UPDATE ORA 18:00/ Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Nicuşor...

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane