Ascultă Radio România Iași Live

Procurorii analizează posibilitatea unei căi extraordinare de atac în cazul achitării torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu

Procurorii analizează posibilitatea unei căi extraordinare de atac în cazul achitării torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu

Publicat de Andreea Drilea, 27 iulie 2023, 15:50 / actualizat: 27 iulie 2023, 17:26

UPDATE – Parchetul General a anunţat joi că analizează introducerea unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei Instanţei supreme prin care au fost achitaţi definitiv torţionarii disidentului Gheorghe Ursu.

‘Cu referire la soluţia de achitare dispusă astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza cunoscută generic sub denumirea de ‘Dosarul Ursu’, în care PÎCCJ – Secţia parchetelor militare a dispus trimiterea în judecată pe data de 1 august 2016, conducerea PÎCCJ a dispus efectuarea unei analize a soluţiei, inclusiv în privinţa identificării posibilităţii juridice de a declara o cale extraordinară de atac’, spune Parchetul într-un comunicat.

Anunţul vine după ce ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a sugerat joi Parchetului General să efectueze o analiză în acest caz.

‘Fără a interfera cu rezultatul analizei de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi distinct de atribuţiile mele de ministru al Justiţiei, pot spune că pentru mine e o zi tristă azi! Mi-aş fi dorit, ca simplu cetăţean al unei ţări, pentru care dictatura va rămâne o amintire sinistră, care a măcinat destine, să nu fiu martorul validării oricărei forme de represiune, de tortură, al legitimizării instrumentelor de forţă, care aruncă în obscur drepturi şi libertăţi fundamentale’, transmitea Gorghiu, într-un mesaj pe Facebook.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către ‘Europa Liberă’ şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care ‘au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă’.

Fiul disidentului, Andrei Ursu, susţine că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să îşi denunţe prietenii, printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu, Securitatea a hotărât ‘continuarea cercetărilor sub stare de arest’, ‘urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor’ cu aceştia.

Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga. AGERPRES


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.

Instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti.

Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii, însă judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968.

În acelaşi dosar, Tudor Postelnicu (decedat), fost şef al Departamentului Securităţii Statului, a fost achitat pentru complicitate la tratamente neomenoase.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către ‘Europa Liberă’ şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care ‘au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă’.

Fiul disidentului, Andrei Ursu, susţine că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să îşi denunţe prietenii, printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu, Securitatea a hotărât ‘continuarea cercetărilor sub stare de arest’, ‘urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor’ cu aceştia.

Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD
Naţional joi, 19 martie 2026, 16:32

Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD

Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au votat amendamentul privind sumele necesare aplicării măsurilor sociale din pachetul de...

Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD
Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale
Naţional joi, 19 martie 2026, 15:20

Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă creşterea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru compensarea medicamentelor din...

Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale
ANAF declanșează controale la nivel național pe fondul creșterii prețurilor la combustibili
Naţional joi, 19 martie 2026, 15:17

ANAF declanșează controale la nivel național pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru a preveni şi combate eventualele...

ANAF declanșează controale la nivel național pe fondul creșterii prețurilor la combustibili
Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro şi dolarul american
Naţional joi, 19 martie 2026, 14:11

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro şi dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0959 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro şi dolarul american
Naţional joi, 19 martie 2026, 13:45

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc...

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026
Naţional joi, 19 martie 2026, 12:00

Ilie Bolojan: S-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie; dezbaterile pe buget – reluate după-amiază

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că s-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie, menţionând că s-a căzut de...

Ilie Bolojan: S-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie; dezbaterile pe buget – reluate după-amiază
Naţional joi, 19 martie 2026, 11:01

Cota de intervenţie preventivă pentru ursul brun

Cota de intervenţie preventivă pentru ursul brun va fi, anul acesta, de 859 de exemplare, prevede o propunere legislativă adoptată, miercuri, de...

Cota de intervenţie preventivă pentru ursul brun
Naţional joi, 19 martie 2026, 10:18

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 19-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe