Ascultă Radio România Iași Live

Poştaşii intră în grevă de avertisment

Poştaşii intră în grevă de avertisment

Publicat de Andreea Drilea, 20 martie 2024, 07:03 / actualizat: 20 martie 2024, 8:49

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) vor întrerupe lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată de liderii sindicali.

Potrivit organizaţiei sindicale, între orele 8:00 – 10:00, membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) vor picheta sediul central al Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ (CNPR).

De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali vor fi prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din aproape toate judeţele ţării.

Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că angajaţii Poştei Române, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineaţa, timp de două ore, iar dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală.

‘La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă’, a afirmat marţi liderul sindical.

Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, într-un termen rezonabil între 2 şi 5 zile, va fi declanşată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.

Liderul sindical a subliniat că aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit în cazul unei greve generale ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă. ‘Nu în ultimul rând, ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră’, a mai spus vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional joi, 12 martie 2026, 12:42

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială

(UPDATE – ora 12:30) Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bucureşti, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al...

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială
Naţional joi, 12 martie 2026, 09:59

În România, preţul combustibililor continuă să crească

Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. În România, preţul motorinei a...

În România, preţul combustibililor continuă să crească
Naţional joi, 12 martie 2026, 07:05

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU

Astăzi va avea loc un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU, dedicat cetăţenilor români din...

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU
Naţional miercuri, 11 martie 2026, 19:00

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane

UPDATE ORA 18:00/ Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Nicuşor...

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane