Ascultă Radio România Iași Live

MS: Se modifică fluxul informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2

MS: Se modifică fluxul informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2

Publicat de Andreea Drilea, 28 octombrie 2020, 13:29

Începând de săptămâna viitoare, se modifică fluxul informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV- 2, prin actualizarea platformei informatice de colectare a datelor, informează miercuri Ministerul Sănătăţii.

Potrivit MS, având în vedere noile prevederi legale conform cărora medicii de familie vor prelua monitorizarea persoanele asimptomatice infectate cu noul coronavirus, dar şi pentru reducerea timpilor în colectarea şi corelarea datelor furnizate de autorităţile şi instituţiile implicate, precum şi reducerea timpului de informare a persoanelor testate, a fost adoptat Ordinul ministrului Sănătăţii pentru aprobarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV- 2.

‘Actualizarea fluxului informaţional va reduce timpii de răspuns în cazul direcţiilor de sănătate publică şi va îmbunătăţi colaborarea dintre acestea şi persoanele infectate sau care fac parte din anchetele epidemiologice. Persoanele care au fost testate vor afla în timp real rezultatul testelor, de asemenea deciziile emise de DSP vor fi transmise automat din sistemul informatic, nemaifiind necesară contactarea DSP-ului. De asemenea, se va facilita colaborarea cu medicii de familie. Măsurile sunt luate pe baza experienţei acumulate în cele 8 luni de gestionare a pandemiei, dar şi în conformitate cu noile prevederi legislative’, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Conform documentului, probele transportate la laboratoarele care realizează testarea RT-PCR vor fi însoţite de un Formular de însoţire a probei recoltate cu cod emis anterior de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

‘Pentru toate probele recoltate (la cerere sau conform metodologiei), laboratoarele vor introduce în platforma informatică toate datele din formularele, precum şi rezultatele testelor după fiecare tranşă de lucru, în maxim 24 ore de la primirea probei la laborator. Responsabilitatea pentru alocarea probelor prelevate conform metodologiei către laboratoare revine fiecărui DSP aferent. Directorul executiv al fiecărui DSP se asigură de alocarea probelor, astfel încât toate probele să fie procesate în maxim 24 ore. Pentru situaţia în care capacitatea de testare dintr-un judeţ este depăşită, se va realiza relocarea probelor în alte judeţe de către coordonatorul regional stabilit’, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, rezultatele probelor vor fi transmise automat din aplicaţia informatică prin SMS şi email persoanelor testate, iar în cazul în care pentru persoana testată nu există date ‘relevante’ de contact, responsabilitatea transmiterii rezultatului revine entităţii care a dispus recoltarea, respectiv entităţile la care s-a efectuat testarea.

‘Buletinele de analiză pozitive vor fi transmise în mod automat prin email şi mesaj text medicului de familie al persoanelor testate, pentru a fi luate în evidenţă. În cazul în care o persoană testată nu are medic de familie, aceste informaţii sunt transmise către DSP, aceasta având responsabilitatea de a monitoriza cazul’, precizează MS.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Direcţiile de Sănătate Publică au obligaţia de a identifica şi de a confirma în urma anchetei epidemiologice contacţii direcţi ai fiecărei persoane testate pozitiv.

‘Toate persoanele identificate a fi contacţi direcţi ai fiecărei persoane cu rezultat pozitiv vor fi introduse în aplicaţia informatică de către DSP. Decizia de carantinare va fi generată automat, imediat după completare, din aplicaţia informatică şi va fi transmisă fiecărei persoane, cât şi medicului de familie al acesteia. În cazul pacienţilor pozitivi, decizia de izolare va fi completată în aplicaţia informatică de către DSP în maxim 24 ore. După completare, aceasta va fi transmisă în format electronic, prin email din aplicaţia informatică, atât medicului de familie / medicului desemnat de către DSP, cât şi pacientului’, afirmă aceeaşi sursă.

Totodată, după 14 zile de la luarea în evidenţă ca persoana confirmată, pentru persoanele izolate la domiciliu sau în locaţii dedicate şi monitorizate de medicii de familie, respectiv medicii alocaţi de DSP, în absenţa schimbării statusului acestora, fişa pacientului se va închide în mod automat în aplicaţia informatică sub statusul de ‘vindecat’.

‘Pentru toţi pacienţii pozitivi internaţi, unităţile spitaliceşti au obligaţia de a completa formularul corespunzător (fişa de spital) din aplicaţia informatică, în primele 12 ore de la internare. La externare, unitatea spitalicească are obligaţia ca în maxim 24 ore să completeze în fişa de spital din aplicaţia informatică statusul pacientului: vindecat, transferat sau izolat la domiciliu’, precizează MS.

De asemenea, unităţile spitaliceşti au obligaţia raportării imediate a deceselor din cauza COVID în baza definiţiei de caz către DSP.

‘Orice laborator autorizat de către DSP, dar neinclus în Programul National de Sănătate, care efectuează teste RT-PCR pentru SARS-CoV-2, are obligaţia de a transmite în aceleaşi termene buletinele de analiză, electronic, către DSP şi INSP, precum şi datele statistice solicitate către INSP. Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi a altor prevederi legale naţionale incidente în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal’, arată MS.

Potrivit sursei citate, până săptămâna viitoare, Ministerul Sănătăţii şi STS vor organiza sesiuni de pregătire regionale cu toate instituţiile implicate.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 08:33

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare

Noul mers al trenurilor a intrat astăzi în vigoare şi va fi valabil până la 12 decembrie 2026. Vor fi o serie de noutăţi în plan naţional...

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 09:32

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat, în săptămâna pe care o încheiem, peste 2.000 de amenzi, în valoare de...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:32

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România

Institutul Naţional Cantacuzino anunţă că a detectată şi la noi în ţară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional şi...

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei