Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Sănătăţii: Raportul controlului la INML a fost finalizat şi va ajunge la familia Alexandrei Măceşanu

Ministrul Sănătăţii: Raportul controlului la INML a fost finalizat şi va ajunge la familia Alexandrei Măceşanu
Foto: dav

Publicat de , 22 august 2019, 14:57

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat astăzi, la Bistriţa, că a primit raportul Corpului de control făcut la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, solicitat de Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, una dintre victimele de la Caracal.

Ministrul a spus că i-l va transmite acestuia cel târziu mâine, iar el va decide dacă îl va face sau nu public:

Sorina Pintea: Eu am primit azi-noapte raportul. Este gata. Trebuie să parcurgă nişte paşi legali, inclusiv să fie analizat astfel încât să nu există date din anchetă care să fie publicate. După această analiză vom transmite raportul celui care l-a cerut şi care va decide dacă va publica parte din el sau nu, mâine cel târziu, pentru că azi-noapte, raportul a fost gata. Dacă vorbim despre specialitatea medicină legală, nu putem vorbi despre lipsa de personal majoră, pentru că poate dintr-un motiv, hai să spun eu, mai pragmatic, oamenii au ales medicina legală, fiind foarte bine plătită înainte de majorarea salariilor. Problema medicinei legale în acest moment este legată de tarifele pe care medicină legală în acest moment le are pentru prestarea serviciilor, pentru că o parte din finanţare vine din veniturile proprii. În nici un caz nu sunt afectate anchetele de aceste finanţări pe tarife din venituri proprii. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii, Ministerul Sănătăţii finanţează.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Comitetul Politic al USR a fost convocat pe 19 decembrie, pentru nominalizarea miniştrilor de la apărare şi economie
Naţional joi, 18 decembrie 2025, 10:23

Comitetul Politic al USR a fost convocat pe 19 decembrie, pentru nominalizarea miniştrilor de la apărare şi economie

Comitetul Politic al USR a fost convocat pentru mâine, la ora 12.00, pentru nominalizarea miniştrilor de la apărare şi economie, a anunţat...

Comitetul Politic al USR a fost convocat pe 19 decembrie, pentru nominalizarea miniştrilor de la apărare şi economie
Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord în privinţa creşterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026
Naţional joi, 18 decembrie 2025, 06:29

Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord în privinţa creşterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026

Coaliţia de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunţat că a ajuns la un acord în privinţa creşterii salariului minim la 4.325...

Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord în privinţa creşterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Consiliul European; dezbateri despre Ucraina, buget, apărare europeană
Naţional joi, 18 decembrie 2025, 06:18

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Consiliul European; dezbateri despre Ucraina, buget, apărare europeană

Preşedintele Nicuşor Dan participă, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, conform Administraţiei Prezidenţiale. Joi şi vineri,...

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Consiliul European; dezbateri despre Ucraina, buget, apărare europeană
Fostul ministru Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru 30 de zile
Naţional miercuri, 17 decembrie 2025, 15:29

Fostul ministru Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul Bucureşti a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un...

Fostul ministru Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru 30 de zile
Naţional miercuri, 17 decembrie 2025, 12:40

Meteorologii prognozează o vreme mai caldă decât normalul perioadei

Meteorologii prognozează o vreme mai caldă decât normalul perioadei, în zilele următoare, în aproape ţara, cu temperaturi maxime care vor...

Meteorologii prognozează o vreme mai caldă decât normalul perioadei
Naţional miercuri, 17 decembrie 2025, 11:45

DNA: Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Constantin-Flavius Nedelcea, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie...

DNA: Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Naţional miercuri, 17 decembrie 2025, 07:01

Zi de doliu la Timişoara în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989

La Timişoara va fi azi zi de doliu în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989. Candelele nemuririi s-au aprins deja de aseară în Piaţa...

Zi de doliu la Timişoara în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989
Naţional miercuri, 17 decembrie 2025, 06:36

Şedinţă a coaliţiei de guvernare – miercuri; pe agendă: pregătirea proiectului bugetului de stat, salariul minim, reforma administraţiei

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc miercuri într-o nouă şedinţă, discuţiile urmând să vizeze, între altele, pregătirea proiectului...

Şedinţă a coaliţiei de guvernare – miercuri; pe agendă: pregătirea proiectului bugetului de stat, salariul minim, reforma administraţiei