Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Mediului: Vom avea un Cod silvic care să asigure un echilibru între toate părţile interesate

Ministrul Mediului: Vom avea un Cod silvic care să asigure un echilibru între toate părţile interesate

Publicat de Gabriela Rotaru, 9 aprilie 2024, 14:55

Noul Cod silvic va asigura ‘un echilibru’ între toate părţile interesate şi nu va fi doar un jalon din PNRR, a declarat, marţi, la Parlament, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

La finalul dezbaterilor generale pe proiectul Codului silvic, ministrul Mediului a reafirmat că doreşte ca în noul act normativ să fie incluse prevederi referitoare la confiscarea vehiculelor cu care se transportă lemnele furate, la accesul liber în păduri pentru cetăţeni, precum şi la conflictul de interese, în sensul că pădurarul nu poate avea afaceri cu lemn şi nici rudele sale apropiate sau ale inginerului silvic.

‘O parte dintre măsurile discutate astăzi, după ce le-am discutat cu colegii din minister şi cu specialiştii care au lucrat la Codul silvic, până la urmă, vor fi acceptate. (…) Multe alte amendamente aştept cu nerăbdare să le discutăm pe fond, pentru că discuţia de astăzi a avut mai curând un caracter general. Voi fi bineînţeles prezent ori de câte ori Codul silvic se va dezbate într-o comisie din Senat sau din Camera Deputaţilor, cu speranţa că nu doar vom îndeplini acest jalon extrem de important din PNRR, dar vom avea un Cod silvic care să asigure un echilibru între toate părţile interesate, fie că discutăm despre cetăţeni, fie că discutăm despre proprietarii de pădure privaţi sau publici, fie că discutăm despre micii proprietari sau marii proprietari, dacă discutăm despre industria mobilei din România şi despre industrie în general (…) şi, nu în ultimul rând, dacă discutăm despre ONG-uri şi despre societatea civilă’, a menţionat Fechet.

Potrivit acestuia, trebuie asigurat un echilibru între ‘pretenţiile’ fiecărei entităţi implicate pentru a se putea ajunge la un act normativ care să-şi atingă scopul, nu doar să se realizeze jalonul din PNRR.

El a amintit că Strategia naţională pentru păduri 2030, care a fost elaborată de cei ‘mai buni’ specialişti în silvicultură din România, propune o cifră de împădurire de 60.000 de hectare în afara fondului forestier care există în prezent.

‘Cred că ţinta trebuie să fie, în primul rând, realistă. Eu am discutat cu oameni persoane fizice sau asociaţii de persoane de proprietari de pădure şi am constatat cât de greu e să convingi un om să împădurească un hectar de pădure, pentru că, dacă în cazul unei culturi agricole astăzi însămânţezi şi peste cinci luni sau peste patru luni şi jumătate deja poţi valorifica acea muncă, în cazul silviculturii discutăm despre cicluri de producţie care pot să depăşească 160 de ani, motiv pentru care există o reticenţă, mai ales din partea proprietarilor persoane fizice de a împăduri aceste terenuri. În continuare sper să ne atingem ţinta din PNRR, ea se referă la aproape 30.000 de hectare ce urmează a fi împădurite cu bani de la Uniunea Europeană’, a explicat ministrul.

Mircea Fechet a precizat că nu se plăteşte doar înfiinţarea pădurii, ci împrejmuirea perimetrului, toate serviciile, toate lucrările silvice în primii ani de viaţă, în funcţie de specie. El a adăugat că se mai plăteşte timp de 20 de ani o primă de sechestrarea carbonului din bugetul Administraţia Fondului de Mediu în valoare de 456 de euro pentru fiecare hectar.

‘Chiar şi în condiţiile acestea, există o luptă întreagă în a identifica potenţialii beneficiari de terenuri împădurite şi ne dorim să canalizăm acei bani mai ales în sudul României acolo unde în fiecare an pierdem, conform estimărilor specialiştilor, aproximativ 1.000 de hectare de teren arabil ce se transformă în nisip. ‘Sahara Olteniei’, aşa numim noi acea zonă, care în lipsa unor lucrări de împădurire ce urmează a fi efectuate rapid riscă să se transforme într-un veritabil deşert’, a menţionat ministrul Mediului. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească
Naţional duminică, 1 februarie 2026, 08:32

Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească

Neplata primei zile de concediu medical loveşte direct într-o categorie vulnerabilă, dar responsabilă: pacienţii cronici care aleg să...

Neplata primei zile de concediu medical îi afectează pe pacienţii cronici care aleg să muncească
Pe fluviul Dunărea a apărut o pată de poluare pe o lungime de 2 km
Naţional duminică, 1 februarie 2026, 08:28

Pe fluviul Dunărea a apărut o pată de poluare pe o lungime de 2 km

Pe fluviul Dunărea, în dreptul localităţii Moldova Nouă, a apărut, ieri, o pată de poluare pe o lungime de 2 km. O echipă de intervenţie a...

Pe fluviul Dunărea a apărut o pată de poluare pe o lungime de 2 km
Obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 11:14

Obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice

Guvernul a aprobat vineri o ordonanţă prin care amână până la 1 iunie obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice...

Obligaţia utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice
Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni pentru prima sesiune parlamentară din acest an
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 11:01

Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni pentru prima sesiune parlamentară din acest an

Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni, 2 februarie, de la ora 16:00, pentru prima sesiune parlamentară din acest an. Până la...

Senatul și Camera Deputaților sunt convocate luni pentru prima sesiune parlamentară din acest an
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 10:30

METEO: Cod galben de ger în mai multe județe din România

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 31-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de ger în mai multe județe din România
Naţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 07:30

Proiect: 33 de medicamente noi – pe lista de compensate şi gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri punerea în transparenţă publică a unui proiect care prevede introducerea altor 33...

Proiect: 33 de medicamente noi – pe lista de compensate şi gratuite
Naţional vineri, 30 ianuarie 2026, 06:19

Guvern/Şedinţă: Modificări referitoare la telemedicină, la examenul de obţinerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat

Guvernul se va reuni, vineri, în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se mai multe proiecte referitoare, printre altele, la clarificarea cadrului...

Guvern/Şedinţă: Modificări referitoare la telemedicină, la examenul de obţinerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat
Naţional joi, 29 ianuarie 2026, 10:11

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 29-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger