Ascultă Radio România Iași Live

Înalta Curte suspendă procesul fostului comisar Traian Berbeceanu şi sesizează CJUE

Înalta Curte suspendă procesul fostului comisar Traian Berbeceanu şi sesizează CJUE

Publicat de , 6 noiembrie 2019, 15:55

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, suspendarea judecării dosarului în care Traian Berbeceanu, fost comisar-şef al BCCO Alba Iulia, a fost achitat în primă instanţă pentru mai multe fapte de corupţie, fiind sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) privind aplicarea deciziei CCR de rejudecare a unor dosare de corupţie.

Judecătorii români vor trimite la CJUE patru întrebări, prin care doresc să afle dacă deciziile Curţii Constituţionale (care este un organ exterior puterii judecătoreşti) privind modalitatea de compunere a completurilor de judecată ar trebui aplicate atunci când sunt anulate decizii în dosarele de fraude pe fonduri europene.

De asemenea, magistraţii români doresc să afle dacă tratatele şi deciziile UE se opun adoptării unei decizii de către Curtea Constituţională privind compunerea completurilor de judecată.

La ultimul termen al procesului, din 4 noiembrie, un procuror de la Parchetul General şi un altul de la DIICOT au avut opinii diferite în legătură cu practica Instanţei supreme de sesizare a CJUE.

Astfel, Irina Kuglay, procuror la Secţia judiciară a Parchetului General, a fost de acord cu sesizarea CJUE, susţinând că nu există în lege niciun criteriu care să departajeze magistraţii specializaţi de cei nespecializaţi în judecarea faptelor de corupţie.

‘Cine decide dacă un judecător este specializat sau nu? Toate instanţele care au desemnat judecători specializaţi în judecarea faptelor de corupţie i-au desemnat de fapt pe toţi judecătorii Secţiilor penale. Separarea administrativă între judecători specializaţi şi nespecializaţi lasă loc liber arbitrariului şi afectează independenţa judecătorului. Decizia Curţii Constituţionale, un organ extrajudiciar, nu are caracter obligatoriu’, a spus Irina Kuglay.

În replică, un procuror de la DIICOT s-a opus sesizării CJUE, susţinând că infracţiunile de care sunt judecaţi inculpaţii din acest dosar nu au legătură cu fondurile europene.

‘Ne place sau nu, trebuie să aplicăm deciziile Curţii Constituţionale, care sunt obligatorii’, a arătat procurorul de la DIICOT.

În iunie 2016, Traian Berbeceanu a fost achitat în primă instanţă pentru mai multe infracţiuni, printre care spălare de bani, luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată de procurori.

În schimb, Ioan Mureşan (fost procuror şef al DIICOT Alba) şi Nicolaie Ioan Cean (fost procuror în aceeaşi structură) au fost condamnaţi la 7 ani, respectiv 2 ani închisoare cu executare. Aceştia sunt acuzaţi că au săvârşit mai multe nereguli în anchetarea poliţistului Traian Berbeceanu.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 08:33

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare

Noul mers al trenurilor a intrat astăzi în vigoare şi va fi valabil până la 12 decembrie 2026. Vor fi o serie de noutăţi în plan naţional...

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 09:32

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat, în săptămâna pe care o încheiem, peste 2.000 de amenzi, în valoare de...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:32

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România

Institutul Naţional Cantacuzino anunţă că a detectată şi la noi în ţară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional şi...

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei