Ascultă Radio România Iași Live

CCR a rămas în pronunţare pe cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi PÎCCJ

CCR a rămas în pronunţare pe cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi PÎCCJ

Publicat de Andreea Drilea, 8 iulie 2020, 10:02 / actualizat: 8 iulie 2020, 11:17

UPDATE ora 11:00 – Curtea Constituţională a României a rămas în pronunţare, miercuri, pe cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de preşedintele interimar al forului legislativ, Robert Cazanciuc.


Curtea Constituţională a României discută, miercuri, cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizare formulată de preşedintele interimar al forului legislativ, Robert Cazanciuc.

Pe 29 mai, Robert Cazanciuc a sesizat Curtea Constituţională cu privire la constatarea şi soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României – Senat, pe de o parte, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, manifestat ‘printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului’.

‘Având în vedere că articolul 69 alin. (2) din Constituţie consacră nulitatea mandatului imperativ al deputaţilor şi senatorilor şi interzice orice ingerinţe în activitatea acestora care ar veni din partea altor autorităţi, niciunui membru al Parlamentului nu îi poate fi impusă o anumită conduită în exercitarea opţiunii de vot. Punerea la dispoziţie a unor documente întocmite în timpul derulării dezbaterilor parlamentare în care este analizată orice solicitare a unei autorităţi publice reprezintă o formă de imixtiune şi de încercare de control a activităţii şi procedurilor parlamentare, în condiţiile în care acestea se finalizează prin votul liber exprimat de senatori’, se arată în sesizare.

Potrivit sursei citate, ‘prin urmărirea penală începută în anul 2019 a unui membru al Senatului, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi-a arogat competenţa de a exercita un control judiciar asupra modului de derulare a unor proceduri parlamentare, realizate conform Regulamentului Senatului, de către preşedintele acestei Camere legislative, de Biroul permanent al Senatului, precum şi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări’.

‘Actele procedurale îndeplinite în conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare nu pot face obiectul controlului organelor Ministerului Public, acestea fiind modalităţi prin care Camerele Parlamentului îşi îndeplinesc rolul constituţional şi îşi desfăşoară lucrările în temeiul şi potrivit propriei autonomii organizatorice şi funcţionale consacrate în art. 64 alin. (1) din Constituţie. Efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, în funcţie în anul 2017, pentru acte de procedură parlamentară, respectiv nesupunerea votului plenului Senatului a încetării de drept a unui mandat de senator validat în 2016, pentru care Agenţia Naţională de Integritate a emis în 2012 un raport de evaluare privind incompatibilitatea acestuia cu exercitarea funcţiei de consilier judeţean în perioada 2008 – 2012, rămas definitiv în 2015, reprezintă un fapt fără precedent, o încălcare a regimului separaţiei puterilor în stat’, precizează sursa citată.

Cazanciuc mai arată că, prin sesizarea formulată, a solicitat Curţii Constituţionale ‘să constate şi să soluţioneze un conflict juridic de natură constituţională manifestat printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării’.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional joi, 12 martie 2026, 12:42

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială

(UPDATE – ora 12:30) Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bucureşti, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al...

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială
Naţional joi, 12 martie 2026, 09:59

În România, preţul combustibililor continuă să crească

Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. În România, preţul motorinei a...

În România, preţul combustibililor continuă să crească
Naţional joi, 12 martie 2026, 07:05

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU

Astăzi va avea loc un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU, dedicat cetăţenilor români din...

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU
Naţional miercuri, 11 martie 2026, 19:00

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane

UPDATE ORA 18:00/ Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Nicuşor...

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane