Ascultă Radio România Iași Live

Cadrele didactice vor fi în grevă de avertisment; sindicatele ameninţă cu grevă generală din 22 mai

Cadrele didactice vor fi în grevă de avertisment; sindicatele ameninţă cu grevă generală din 22 mai

Publicat de Andreea Drilea, 17 mai 2023, 06:12

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor intra, miercuri, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 – 13:00, timp în care cursurile nu vor avea loc, au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedinţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţiei Naţională Sindicală ‘Alma Mater’.

Potrivit sursei citate, în cazul în care nu vor exista reacţii din partea autorităţilor, organizaţiile sindicale ameninţă cu greva generală, începând din data de 22 mai 2023.

Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor unui Referendum privind declanşarea grevei generale în Învăţământ, efectuat în interiorul acestor organizaţii sindicale, precum şi implicaţiile acestei acţiuni pentru procesul educaţional.

Săptămâna trecută, salariaţii din învăţământ din toate judeţele ţării au participat la un marş de protest organizat de către federaţiile sindicatele din Educaţie. Acţiunea a avut scopul de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

De asemenea, sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Sindicatele din Educaţie au demarat protestele încă din luna aprilie a acestui an, când au pichetat timp de două zile (pe 25 şi 26 aprilie) sediul Guvernului.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 11:44

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă prima sesiune ordinară...

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:30

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget

Ministerul Finanţelor urmează să prezinte săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget pentru acest an, în care o...

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget
Naţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 09:11

Guvernul ar putea acorda vouchere de 15.000 lei pentru proceduri de fertilizare în vitro (proiect)

Guvernul continuă să susţină financiar creşterea natalităţii şi ar putea aproba un program privind acordarea de vouchere pentru proceduri de...

Guvernul ar putea acorda vouchere de 15.000 lei pentru proceduri de fertilizare în vitro (proiect)