Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României

Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României

Publicat de Andreea Drilea, 4 noiembrie 2024, 10:25 / actualizat: 4 noiembrie 2024, 11:43


Angajații din Arhivele Naționale din toată țara se află timp de două ore în grevă de avertisment.

Acesta este ultimul pas înaintea declanșării grevei cu suspendarea totală a activității, a precizat vicepreședintele Europol, Suzana Bodale, lider al sindicatului de la Iași de la Arhivele Naționale: ”Toate demersurile noastre s-au soldat cu eșecuri, în sensul că s-au blocat ca inițiative legislative în Camera Deputaților, s-au transformat doar în promisiuni electorale, niciuna concretizată în Legi sau Ordonanțe. Practic, s-a ajuns la crearea demersurilor legale pentru declanșarea Grevei Generale. Pentru a se ajunge în acest punct, practic, s-a trecut și prin negocierea Contractului și a Acordului Colectiv de Muncă cu propria noastră instituție, Arhivele Naționale ale României, demers care și acesta a eșuat. Vorbim despre o subfinanțare cronică în această instituție, care pune în pericol existența pe mai departe, în bune condiții, a documentelor istorice. Acestea sunt păstrate în condiții dezastruoase. De asemenea, subfinanțarea cronică a dus și la o discriminare salarială puternică, pentru că sunt mai bine plătiți colegii de la centru. Cum se spune, o discrepanță salarială care se măsoară în mii de lei, nu într-o sută sau două.”

A consemnat Constantin Mihai.


Astăzi, 04.11.2024, în intervalul orar 12:00-14:00, angajații Arhivelor Naționale ale României funcționari publici, membrii ai Sindicatului Europol (afiliat BNS), din toate structurile județene și din municipiul București intră în grevă de avertisment, întrucât au eșuat toate activitățile de negociere cu factorii decizionali pentru eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al instituției.

Cu toate că există Decizia 80 a ÎCCJ din 2023 prin care s-au eliminat aceste discriminări salariale la toate instituțiile, Arhivele Naționale a ramas singura institutie în care aceasta discriminare a persistat din cauza conducerii Ministerului de Interne care a dat dovadă de dezinteres pentru rezolvarea acestei solicitari a lucrătorilor din această instituție.

(Radio Iaşi/Vasile Geles/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:35

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni

Alocaţiile stat pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea lor şi stimulentele de inserţie pentru martie vor fi achitate în cursul acestei...

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:32

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei...

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:08

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului din Uniunea Europeană în rândul tinerilor sub 25 de ani. Potrivit datelor Eurostat,...

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 11:49

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 06 aprilie, ora 10:00 – 09 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului,...

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 10:56

Ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină

Este ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină. De mâine intră în vigoare ordonanţa de urgenţă privind reducerea acestei taxe,...

Ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 09:51

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim în magazin

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim la magazin. Este o veste care îi vizează pe toţi românii care...

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim în magazin
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 07:25

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul. Acum sancţiunile sunt destul de usturătoare:...

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 06:56

CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor pascale

În perioada sărbătorilor pascale, CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în special pe cele care...

CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor pascale