Ascultă Radio România Iași Live

Aproape 19.500 de persoane au fost victime ale violenţei domestice în primele patru luni din acest an

Aproape 19.500 de persoane au fost victime ale violenţei domestice în primele patru luni din acest an

Publicat de Andreea Drilea, 26 mai 2024, 06:59

4.000 de ordine de protecţie provizorii au fost emise de poliţişti în primele patru luni din acest an, iar mai mult de 1.600 au fost transformate în ordine de protecţie în instanţă.

De la începutul lui 2024 şi până la finalul lunii trecute, au fost mai bine de 38.000 de intervenţii la cazuri de violenţă domestică, raportate în proporţii aproape egale mediul urban şi cel rural, iar numărul acestor incidente încadrate ca fapte penale a fost în creştere faţă de perioada similară din 2023.

Ministerul de Interne notează că această evoluţie arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui, dar, în acelaşi timp, indică faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliţia.

Aproape 19.500 de persoane au fost victime ale violenţei domestice în primele patru luni din acest an, marea majoritate femei, iar circa 3.000 sunt minori.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026
Naţional joi, 19 martie 2026, 13:45

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc...

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026
Ilie Bolojan: S-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie; dezbaterile pe buget – reluate după-amiază
Naţional joi, 19 martie 2026, 12:00

Ilie Bolojan: S-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie; dezbaterile pe buget – reluate după-amiază

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că s-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie, menţionând că s-a căzut de...

Ilie Bolojan: S-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie; dezbaterile pe buget – reluate după-amiază
Cota de intervenţie preventivă pentru ursul brun
Naţional joi, 19 martie 2026, 11:01

Cota de intervenţie preventivă pentru ursul brun

Cota de intervenţie preventivă pentru ursul brun va fi, anul acesta, de 859 de exemplare, prevede o propunere legislativă adoptată, miercuri, de...

Cota de intervenţie preventivă pentru ursul brun
METEO: Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe
Naţional joi, 19 martie 2026, 10:18

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 19-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe
Naţional joi, 19 martie 2026, 09:45

Şedinţa coaliţiei de guvernare a început la Palatul Parlamentului

UPDATE – Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit joi dimineaţă la Palatul Parlamentului pentru a încerca deblocarea dezbaterilor pe tema...

Şedinţa coaliţiei de guvernare a început la Palatul Parlamentului
Naţional joi, 19 martie 2026, 09:01

Ministrul de finanţe susţine că nu există pericolul sistării plăţilor curente ale statului privind pensiile şi salariile

Ministrul de finanţe, Alexandru Nazare, spune că nu există pericolul sistării plăţilor curente ale statului privind pensiile şi salariile,...

Ministrul de finanţe susţine că nu există pericolul sistării plăţilor curente ale statului privind pensiile şi salariile
Naţional joi, 19 martie 2026, 06:50

Ambulatoriul de specialitate şi medicina de familie, priorităţi în strategia MS

Ambulatoriul de specialitate şi medicina de familie devin priorităţi în strategia Ministerului Sănătăţii, în încercarea de a reduce...

Ambulatoriul de specialitate şi medicina de familie, priorităţi în strategia MS
Naţional joi, 19 martie 2026, 06:25

Se extind programele de screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi cel colorectal

Bugetul pentru programele naţionale de sănătate dedicate screeningului şi prevenţie ajunge în acest an la 1,2 miliarde de lei faţă de 900 de...

Se extind programele de screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi cel colorectal