Ascultă Radio România Iași Live

Angajaţi ai Poştei Române intră, de astăzi, în grevă

Angajaţi ai Poştei Române intră, de astăzi, în grevă

Publicat de Andreea Drilea, 1 aprilie 2024, 06:23

Angajaţi ai Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ intră de luni, ora 00:00, în grevă, cerând creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor, precum şi majorarea sporului de loialitate, informează Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, printr-un comunicat.

‘Au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024. De atunci şi până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenţie de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relaţiile de muncă dintre angajator şi angajaţi şi menţine pacea socială într-o companie. Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment şi notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acţionarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziţia sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, date şi informaţii pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poşta Română. Este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie. Astăzi, după primirea informaţiilor şi când ştim de la guvernanţi că salariul minim va deveni din luna iulie 2024, 3.700 de lei, vedem cât de gravă este situaţia în realitate. 18 mii dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie. Aceasta este nemulţumirea şi revolta miilor de angajaţi din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă începând cu data de 01.04.2024, ora 00:00!’, se menţionează în comunicat.

Revendicările salariale ale angajaţilor reprezentaţi în negociere de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România- sindicatul reprezentativ legal la nivelul Poştei Române, sunt creşterea cu 400 lei net a salariilor şi majorarea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română.

‘Conducerea Companiei a răspuns la aceste revendicări prin înfiinţarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companiei şi fost consilier al actualului director general, împreună cu care a semnat un acord prin care li s-au promis poştaşilor creşteri salariale pe care de fapt le impune legea în luna iulie 2024. Poştaşii au refuzat să se lase manipulaţi şi sunt determinaţi să facă grevă. Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor furnizate de Poşta Română, în principal pensionari şi categorii sociale la fel de sărace ca şi poştaşii, să fie alături de noi şi să ceară împreună cu noi de la managementul companiei şi de la autorităţile competente, rezolvarea cât mai rapidă a cererilor noastre’, se mai arată în comunicat.

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România îşi exprimă disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate.

Pe de altă parte, CN ‘Poşta Română’ informează, printr-un comunicat, că managementul companiei a luat la cunoştinţă decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale începând de luni şi subliniază că au fost puse la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

Potrivit sursei citate, compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională ‘Poşta Română’ şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română precizează că va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă.

‘Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs. Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională ‘Poşta Română’ a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. Îi asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul’, se subliniază în comunicat.

De asemenea, Compania Naţională ‘Poşta Română’ precizează că ‘majoritatea covârşitoare’, peste 80% dintre salariaţi, ‘îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum’ şi menţionează că la conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii companiei.

‘Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă’, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Reprezentanţii companiei susţin că au fost luate toate măsurile necesare, la nivelul conducerii, şi se vor depune în continuare toate eforturile pentru a depăşi acest conflict colectiv de muncă.

‘Acum ţine doar de reprezentanţii SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajaţii pe care îi reprezintă’, punctează sursa citată.

AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional joi, 12 martie 2026, 12:42

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială

(UPDATE – ora 12:30) Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bucureşti, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al...

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială
Naţional joi, 12 martie 2026, 09:59

În România, preţul combustibililor continuă să crească

Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. În România, preţul motorinei a...

În România, preţul combustibililor continuă să crească
Naţional joi, 12 martie 2026, 07:05

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU

Astăzi va avea loc un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU, dedicat cetăţenilor români din...

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU
Naţional miercuri, 11 martie 2026, 19:00

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane

UPDATE ORA 18:00/ Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Nicuşor...

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane