Ascultă Radio România Iași Live

Secretarul general al Consiliului Europei în New York Times: Republica Moldova, un stat pe marginea prăpastiei

Publicat de Andreea Drilea, 11 august 2015, 09:53

Republica Moldova este un stat pe marginea prăpastiei şi riscă să devină următoarea criză de securitate a Europei, cu potenţiale consecinţe dincolo de frontierele ei, consideră secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, fost premier al Norvegiei, într-un articol publicat în New York Times.

”Republica Moldova, o ţară mică de doar 3,5 milioane de oameni, riscă să devină următoarea criză de securitate a Europei, cu potenţiale consecinţe dincolo de frontierele sale. Fostă republică sovietică între România şi Ucraina, Republica Moldova se află la intersecţia dintre Estul şi Vestul Europei. De la declararea independenţei, în 1991, puterea a oscilat între Partidul Comuniştilor, care a optat mereu pentru legături puternice cu Rusia, şi partidele proeuropene, care s-au exprimat ferm pentru aderarea la Uniunea Europeană. În 2009, proeuropenii au venit la putere şi au înregistrat unele progrese în acest sens. Cu toate acestea, astăzi situaţia este mult mai puţin optimistă. În ultimii şase ani s-a făcut foarte puţin pentru dezvoltarea economiei ţării şi instituţiilor statului. Corupţia rămâne endemică şi statul încă se află în mâinile oligarhilor, în timp ce veniturile mici au determinat sute de mii de moldoveni să plece peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune’, scrie Thorbjorn Jagland în articolul său, potrivit jurnal.md.

”În timp ce mulţi îşi pun speranţele în Bruxelles, aşteptând de acolo o soluţie, o altă parte optează pentru Uniunea Eurasiatică, în frunte cu Rusia. Ceea ce uneşte însă ambele tabere este resentimentul faţă de elitele corupte. Întrebaţi un moldovean obişnuit cum variază nivelul vieţii sub conducerea diferitelor partide şi veţi auzi că nu există nicio diferenţă”, continuă secretarul general al Consiliului Europei.

În comentariul său, Thorbjorn Jagland vorbeşte şi despre ”jaful secolului” şi urmările acestuia, precum recesiunea economică şi suspendarea finanţării externe. ”La sfârşitul anului trecut, un miliard de dolari a dispărut din trei bănci din ţară. Scandalul a ajuns să reprezinte eşecul statului de a proteja interesele cetăţenilor. Puţini cred că cei responsabili vor fi traşi la răspundere sau că banii vor fi returnaţi. Valoarea monedei naţionale a scăzut, ratele dobânzilor au explodat, iar recesiunea s-a conturat. Toată finanţarea din afară a fost suspendată în aşteptarea unor acţiuni concrete în lupta cu corupţia şi stabilizarea sectorului financiar. În cazul în care autorităţile nu reuşesc să îndeplinească cerinţele pentru restabilirea sprijinului extern, ţara se va confrunta cu turbulenţe economice grave. Programele sociale pentru cei săraci şi vulnerabili social vor fi tăiate chiar înainte de lunile aspre de iarnă”, scrie în continuare Thorbjorn Jagland.

Imaginea regională este şi ea sumbră, mai ales în ceea ce priveşte temerile legate de reizbucnirea conflictului din regiunea transnistreană, pe fondul situaţiei din Ucraina, consideră oficialul european.

”În ultimele luni a existat o deteriorare gravă în relaţiile cu Transnistria, o regiune separatistă de-a lungul părţii de est a Republicii Moldova, unde locuiesc vorbitori de limbă rusă. Acum două decenii, încurajată de Moscova, Transnistria şi-a autoproclamat independenţa, iar sute de oameni au murit în luptele care au urmat. De atunci, conflictul a fost îngheţat. Cu toate acestea, criza din Ucraina a stârnit temeri privind o eventuală reizbucnire a conflictului. Mulţi din Republica Moldova se tem că Transnistria ar putea deveni următoarea Crimee, temere alimentată şi de apelurile la protecţia rusă din partea unor organizaţii din regiune. De cealaltă parte, liderii din Transnistria se plâng că Republica Moldova conspiră cu Ucraina pentru a-i ţine sub blocadă economică şi au ordonat mobilizarea armatei din regiune. În acest moment, un conflict militar în adevăratul sens al cuvântului este puţin probabil, dar, într-un mediu atât de tensionat, chiar şi unele mici tulburări ar putea scăpa de sub control”, mai scrie Thorbjorn Jagland.

În această situaţie, oficialul european consideră că noul guvern de la Chişinău trebuie să acţioneze rapid, să epureze corupţia din cadrul instituţiilor de stat, subliniind că, în pofida rolului Rusiei în conflictul din Ucraina, la baza crizei ucrainene a stat dezamăgirea populaţiei faţă de elitele politice corupte.

”Lecţia clară din Ucraina a fost că, în Europa de astăzi, rezistenţa şi stabilitatea unui stat depinde de angajamentul său faţă de democraţie şi statul de drept. Anexarea ilegală de către Rusia a Crimeii a destabilizat profund situaţia, dar nu trebuie să uităm că, în Ucraina, criza a început de la dezamăgirea profundă a oamenilor faţă de instituţiile politice. Moldova, de asemenea, trebuie să se gândească acum la securitatea democratică. Pe lângă măsurile urgente, necesare pentru a stabiliza sectorul bancar, guvernul trebuie să înceapă imediat epurarea oficialilor corupţi din instituţiile publice”, afirmă reprezentantul Consiliului Europei.

Thorbjorn Jagland dă asigurări că organizaţia paneuropeană, ca apărătoare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, va căuta să ajute Republica Moldova în realizarea reformelor conform standardelor internaţionale, apreciind totodată că, în pofida anilor de dezamăgire, mulţi cetăţeni moldoveni speră că situaţia se va schimba. ”Eliberat de corupţie, statul poate fi transformat. Dar, întâi de toate, acest stat capturat (de oligarhi) trebuie să fie redat cetăţenilor’, conchide Thorbjorn Jagland în articolul său din New York Times.

(Agerpres/FOTO arhivă gandul.info)

Etichete:
Germania: Mai multe persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat într-o mulţime de oameni în centrul oraşului Stuttgart
Internaţional sâmbătă, 3 mai 2025, 09:27

Germania: Mai multe persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat într-o mulţime de oameni în centrul oraşului Stuttgart

Mai multe persoane au fost rănite, unele grav, după ce o maşină a intrat într-o mulţime de oameni în centrul oraşului Stuttgart, în...

Germania: Mai multe persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat într-o mulţime de oameni în centrul oraşului Stuttgart
(UPDATE) Peste 19.000 de români s-au prezentat la urne în străinătate pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale
Internaţional vineri, 2 mai 2025, 12:45

(UPDATE) Peste 19.000 de români s-au prezentat la urne în străinătate pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale

UPDATE ora 12:00 – Peste 19.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la...

(UPDATE) Peste 19.000 de români s-au prezentat la urne în străinătate pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale
Prezidenţiale 2025 – A început votul în diaspora
Internaţional vineri, 2 mai 2025, 06:50

Prezidenţiale 2025 – A început votul în diaspora

Votul în diaspora a început joi seara, la ora 22:00, ora României, prima secţie deschisă alegătorilor, la scrutinul prezidenţial, fiind la...

Prezidenţiale 2025 – A început votul în diaspora
Statele Unite au semnat un acord cu Ucraina pentru exploatarea în comun a resurselor minerale ucrainene
Internaţional joi, 1 mai 2025, 12:44

Statele Unite au semnat un acord cu Ucraina pentru exploatarea în comun a resurselor minerale ucrainene

Statele Unite au semnat un acord cu Ucraina pentru exploatarea în comun a resurselor minerale ucrainene. După luni de negocieri tensionate,...

Statele Unite au semnat un acord cu Ucraina pentru exploatarea în comun a resurselor minerale ucrainene
Internaţional marți, 29 aprilie 2025, 15:15

Spania/Pană de curent: Justiţia a deschis o anchetă privind un eventual sabotaj informatic

Audienţa naţională, instanţa din Madrid care se ocupă de cele mai grave speţe, inclusiv de terorism, a anunţat marţi deschiderea unei anchete...

Spania/Pană de curent: Justiţia a deschis o anchetă privind un eventual sabotaj informatic
Internaţional marți, 29 aprilie 2025, 12:32

(AUDIO) Pana de curent din Spania și importanța radioului public

Majoritatea regiunilor din Spania și Portugalia au revenit sub alimentare electrică după una dintre cele mai mari pene de curent din Europa. În...

(AUDIO) Pana de curent din Spania și importanța radioului public
Internaţional marți, 29 aprilie 2025, 08:18

Vaticanul a anunţat că procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai

Vaticanul a anunţat că procesul de alegere a unui nou Papă va începe miercurea viitoare, pe 7 mai, zi în care a fost convocat Conclavul...

Vaticanul a anunţat că procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai
Internaţional marți, 29 aprilie 2025, 08:10

Spania şi Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos

O pană majoră de curent a lăsat luni fără electricitate milioane de oameni din Spania, Portugalia şi anumite părţi ale Franţei, provocând...

Spania şi Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos