Ascultă Radio România Iași Live

NATO: Miniştrii apărării discută despre crearea de centre de comandă în Bulgaria, Polonia, România şi ţările baltice

Publicat de Gabriela Rotaru, 4 februarie 2015, 15:36

Miniştrii apărării din ţările membre NATO vor lua mâine o decizie cu privire la crearea de centre de comandă şi control în Bulgaria, Polonia, România, Lituania, Letonia şi Estonia, în cadrul planurilor de reconsiderare a strategiei de apărare a Alianţei, au declarat reprezentanţi ai organizaţiei euro-atlantice, citaţi de BTA.

Aceste centre fac parte din noul ciclu de planificare strategică, în contextul în care NATO face în prezent o tranziţie de la pregătirea unei forţe pentru desfăşurare rapidă în străinătate la consolidarea potenţialului de acţiune pe teritoriul ţărilor membre ale Alianţei. Această nouă abordare este impulsionată de tensiunile în creştere cu care NATO se confruntă la Est şi Sud, potrivit reprezentanţilor organizaţiei.

Obiectivul este crearea unei forţe interne de reacţie rapidă capabilă să fie desfăşurată în cel mult 48 de ore într-o ţară sau regiune din NATO care a primit o ameninţare sau care a fost atacată.

Centrele de comandă şi control din Europa de Est vor colecta şi procesa informaţii care vor fi transmise cartierului general al Multinational Corps Northeast de la Szczecin (Polonia). Acesta va coordona activităţile cartierelor generale regionale unde vor lucra experţi din statele membre NATO.

Capacitatea forţei interne de reacţie rapidă va fi triplată, această forţă urmând să fie capabilă să opereze la sol, în aer şi pe mare.

Hotărârile privind desfăşurarea forţei interne de reacţie rapidă vor fi luate de Consiliul Nord-Atlantic, organismul decizional suprem al NATO.

În ultimii 10-15 ani întreaga planificare a NATO a vizat mai ales exteriorul teritoriului statelor membre, ceea ce a implicat dezvoltarea unor forţe uşoare de reacţie rapidă pentru desfăşurare departe de graniţele NATO. În prezent, însă, Alianţa trebuie să fie pregătită pentru operaţiuni de-a lungul graniţelor sale externe, în interiorul teritoriului ţărilor membre, şi să poată lansa un răspuns foarte rapid. ”Astfel, statele membre de la graniţele NATO vor putea avea controlul sau vor putea răspunde în cazul unui atac. Este nevoie de o regândire a structurii generale a NATO”, a explicat un oficial al organizaţiei, sub acoperirea anonimatului.

Miniştrii apărării vor participa mâine şi la lucrările Comisiei NATO-Georgia.

”Fiecare măsură pe care NATO o ia vizează apărarea. Situaţia din Ucraina se poate deteriora, dar acest lucru nu va fi provocat de NATO. Acuzaţia că Alianţa joacă un rol în escaladarea conflictului din estul Ucrainei este un nonsens”, a afirmat Oana Lungescu, purtătoare de cuvânt a NATO. (agerpres/ FOTO mondonews.ro)

Etichete:
Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse
Internaţional duminică, 22 martie 2026, 10:44

Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse

Ultimatum al lui Donald Trump pentru Iran: dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse....

Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse
Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale
Internaţional duminică, 22 martie 2026, 07:20

Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale

Francezii din Paris şi alte mari oraşe franceze sunt chemaţi astăzi la urne ca să-şi aleagă primarii şi consiliile municipale pentru...

Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale
Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
Internaţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:15

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia

Iranul a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia din Oceanul Indian, a relatat sâmbătă agenţia de...

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 19:27

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa

Misiunea NATO în Irak a fost în întregime transferată în Europa, ultimul contingent părăsind vineri Orientul Mijlociu, unde războiul...

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 17:55

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile

Instanţa din Republica Moldova a prelungit cu încă 30 de zile, la cererea procurorilor, arestul fostului lider al Patridului Democrat, oligarhul...

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 16:24

A murit actorul american Chuck Norris

Actorul american şi fostul campion mondial de karate Chuck Norris a murit, a anunţat vineri familia sa pe Instagram. ‘Cu inima îndurerată,...

A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:35

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Statele Unite vor executa astăzi cele mai ample lovituri de până acum asupra...

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:08

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz

Principalele state europene, alături de Japonia, au declarat joi că vor lua măsuri pentru stabilizarea pieţelor energetice şi că sunt...

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz