Ascultă Radio România Iași Live

Coronavirus: SUA au depăşit pragul de trei milioane de cazuri

Coronavirus: SUA au depăşit pragul de trei milioane de cazuri

Publicat de Andreea Drilea, 9 iulie 2020, 06:54

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus, la o zi după ce Washingtonul a notificat oficial ONU cu privire la retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care o acuză că a reacţionat cu întârziere la pandemie, relatează AFP.

Prima putere economică a lumii este de departe ţara cel mai puternic afectată de pandemie, atât în privinţa numărului de cazuri, cât şi în privinţa numărului de morţi, într-un context mondial în care numărul infecţiilor creşte din nou şi în care sunt reintroduse măsuri de izolare.

‘Până în acest moment, am testat peste 39 de milioane de americani. Dintre ei, peste trei milioane de americani au fost testaţi pozitiv şi peste 1,3 milioane de americani s-au recuperat’, a declarat vicepreşedintele american Mike Pence la Casa Albă, în timp ce bilanţul Universităţii Johns Hopkins a fost actualizat la 3.009.611 de cazuri, dintre care 131.521 de morţi.

După o stabilizare a epidemiei în primele sale focare, în special la New York, SUA se confruntă de câteva săptămâni cu o înmulţire a infecţiilor în Sud şi în Vest.

Americanii nu au ieşit niciodată din primul val de epidemie, care s-a deplasat geografic, iar indicatorii sunt pe roşu în mai multe dintre cele mai populate state, cum ar fi Texas şi Florida.

Preşedintele Donald Trump neagă realitatea acestei resurgenţe şi a scris miercuri pe Twitter că ‘rata mortalităţii legate de coronavirus a scăzut de zece ori’.

‘Am urcat. Nu am scăzut niciodată la nivelul de bază, iar acum urcăm din nou’, şi-a exprimat îngrijorarea Anthony Fauci, cel mai înalt expert în boli infecţioase al administraţiei americane, care trage tot mai puternic semnale de alarmă.

În dezacord cu Fauci, Trump a persistat: ‘Suntem într-o poziţie bună (…) Am făcut treabă bună. Cred că în două, trei, patru săptămâni, vom fi într-o poziţie excelentă’.

În plină criză sanitară, el a notificat ONU despre retragerea SUA din OMS, acuzată că a întârziat să reacţioneze după apariţia virusului în China în decembrie, cu scopul de a menaja Beijingul.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Iran: Semiluna Roşie iraniană anunţă 555 de morţi de la începutul războiului
Internaţional luni, 2 martie 2026, 11:45

Iran: Semiluna Roşie iraniană anunţă 555 de morţi de la începutul războiului

Semiluna Roşie iraniană a anunţat că cel puţin 555 de persoane au fost ucise în Iran de la începutul loviturilor israeliano-americane în...

Iran: Semiluna Roşie iraniană anunţă 555 de morţi de la începutul războiului
Statele Unite şi Israelul au continuat, în această dimineaţă, să bombardeze Iranul
Internaţional luni, 2 martie 2026, 10:55

Statele Unite şi Israelul au continuat, în această dimineaţă, să bombardeze Iranul

Statele Unite şi Israelul au continuat, luni dimineaţă, să bombardeze Iranul, după ce americanii au anunţat că au lovit până acum peste...

Statele Unite şi Israelul au continuat, în această dimineaţă, să bombardeze Iranul
Creştere de 25% a preţului gazelor în Europa în contextul crizei iraniene
Internaţional luni, 2 martie 2026, 10:15

Creştere de 25% a preţului gazelor în Europa în contextul crizei iraniene

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au înregistrat o creştere semnificativă luni dimineaţa, în contextul în care războiul...

Creştere de 25% a preţului gazelor în Europa în contextul crizei iraniene
Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice
Internaţional luni, 2 martie 2026, 08:54

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice. La ţiţei, creşterea este de peste 7%, iar preţul se...

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice
Internaţional luni, 2 martie 2026, 06:14

Proiectile lansate dinspre Liban au lovit nordul Israelului (armata)

‘Proiectile’ lansate din Liban au provocat declanşarea sirenelor de raid aerian în nordul Israelului, a indicat luni armata israeliană...

Proiectile lansate dinspre Liban au lovit nordul Israelului (armata)
Internaţional luni, 2 martie 2026, 05:18

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol

România nu este în pericol şi nu există niciun stat implicat în conflictul din Orientul Mijlociu care să vizeze teritoriul României, a...

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol
Internaţional luni, 2 martie 2026, 05:15

Trump vorbeşte despre un război de ‘patru săptămâni’ în Iran, nu exclude alte pierderi americane

Preşedintele american Donald Trump, vorbind cu mai multe media duminică, a descris o operaţiune ‘de patru săptămâni’ în Iran, a...

Trump vorbeşte despre un război de ‘patru săptămâni’ în Iran, nu exclude alte pierderi americane
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 18:04

Suceava: 10 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai

10 elevi de la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai,...

Suceava: 10 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai