„Teatrul nostru, arta cui?” – întrebare pentru participanții la Festivalul „Zilele Teatrului Matei Vișniec” de la Suceava

Festivalul „Zilele Teatrului Matei Vișniec” de la Suceava, un spațiu de dezbatere a unor teme de actualitate, între oamenii de teatru și public.

Publicat de isoreanu, 5 iunie 2025, 16:19 / actualizat: 5 iunie 2025, 19:21

Radio Iași promovează actul cultural veritabil. Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” de la Suceava este un eveniment de ținută, iar postul nostru de radio este un partener serios. De aceea, vă ținem la curent cu desfășurarea festivalului.

Ioana Soreanu continuă să ne prezinte momente din program și o parte dintre invitați.

          La Suceava, programul consistent al Festivalului Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, ediția a IX-a, a ajuns în cea de-a doua parte. Publicul are ocazia să vadă spectacole importante ale teatrelor din țară și din străinătate. Publicul sucevean, dar și spectatori din alte orașe, pentru că Suceava este centru de atracție, săptămâna aceasta.

          Conferințele au reunit, de asemenea, un public numeros, iar oamenii de teatru au dezbătut teme de interes pentru acest domeniu și au răspuns la întrebări de actualitate. De exemplu: „Teatrul nostru, arta cui?”. Această dezbatere a fost moderată de prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Alături, s-a aflat criticul de teatru Marina Constantinescu, realizator de emisiuni TV. Ada Lupu, de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, a prezentat perspectiva actorului, iar Elise Wilk pe cea a dramaturgului.

          Leta Popescu a vorbit din punctul de vedere al regizorului, dar și al directorului artistic al Teatrului „Fani Tardini” din Galați.

Leta Popescu: Teatru este al nostru, al tuturor, și de aici putem să defalcăm. Teatrul este finanțat, ca instituție publică, fie de primăria locală, fie de minister și atunci, putem spune că teatrul aparține unei strategii culturale, fie naționale, fie locale. Apoi, cred că aparține unui manager și unei direcții artistice. Apoi, managerul sau directorul artistic construiește un repertoriu și apoi, devine al regizorului, invitat sau angajant. Și regizorul îl predă mai departe actorilor, și actorii îl predau mai departe tehnicului, și tehnicul are grijă de el până ajunge la public.

Ioana Soreanu: Autoritatea a cui este?

Leta Popescu: Nu cred în autoritate decât acolo unde nu există bun simț. Autoritatea vine să pună regulile de joc și autoritatea poate să fie în cadrul teatrului atât din partea unui actor care este un lider al trupei, poate să vină și din partea regizorului invitat, poate să vină din partea regizorului tehnic, poate să vină din partea managerului. Deci, dacă vorbim de o autoritate în timpul repetițiilor, ea poate veni de oriunde și, de obicei, o autoritate impune bunul simț.

Ioana Soreanu: Sunteți un regizor admirat, un regizori curtat de directorii de teatru, pot să afirm asta, da? În cazul dumneavoastră, ce anume are succes în modul în care conduceți echipa? Sunt spectacole reușite, sunt spectacole cu succes la public. Din punctul dumneavoastră de vedere, care este ingredientul în afară de talent, sigur, lecturi foarte multe, ce anume contează?

Leta Popescu: Spectacolele mele prind la public pentru că sunt creante cel puțin în ultima vreme cu intenție de a prinde la public. Tot ce fac e din cunoștință de cauză. Nu sunt foarte talentată, nu mă las așa la intuiție la repetiții. Calculez, calculez foarte bine și în ultima vreme, m-am ocupat de un tip de teatru care se numește „teatru popular”. Lucrez cu umor și cu tandrețe și lucrez foarte mult și cred că un tip de seriozitate, cu un tip de relaxare și cu un tip de maternitate, poate, pe care-l am, face ca lumea în jurul meu să se simtă cu încredere și să se simte și liber, în același timp. Cred că asta se întâmplă.

Spectacolul „Regina nopții” de la Teatrul „Fani Tardini” din Galați, în regia Letei Popescu, nominalizat, anul acesta, la Premiile UNITER, la categoria „Cel mai bun spectacol”, s-a aflat pe afișul Festivalului „Zilele Teatrului Matei Vișniec”.

Revenind la debaterea din cadrul festivalului de la Suceava, și regizorul Andrei Măjeri a fost invitat să răspundă la întrebarea „Teatrul nostru, arta cui?”:

Andrei Măjeri: La cum sunt dinamicile de lucru în România, regizorul e un „primus inter pares”, pentru că cred că așa funcționează lucrurile, chiar și dacă lucrăm în ceea ce se cheamă dinamici de tip devised, unde lumea vine cu idei și participă creativ și activ la ridicarea spectacolului, cred că regizorul intervine și e responsabil de un fir roșu al spectacolului și de deciziile estetice majore, dar sigur că, la fel cum se discuta și astăzi, în acest panel, responsabilitatea ultimă emoțională îi revine actorului.

Ioana Soreanu: Dar cum sunt raporturile regizor-critic de teatru și regizor- public?

Andrei Măjeri: Eu sunt mai interesat de relația cu publicul, recunosc. Sunt foarte interesat de ce anume caută spectatorii, de schimbările din societate, de tematicile noi, de cum sunt receptate spectacolele, mai bine sau mai puțin bine, și cred că asta ne modifică și căutările noastre ca artiști. Critica sigur că însoțește, și ghidează, și premiază, și admonestează, când e cazul, și își face treaba de mecanism regulator.

Ioana Soreanu: Simțiți o presiune din partea publicului?

Andrei Măjeri: Nu. Nu, o văd, ea există, dar încerc să fiu distant, pentru că uneori, sigur, spectatorii poate se apropie prea mult de artiști, îi idealizează, se atașează de un produs anume și apoi, așteaptă ca și următoarele să livreze tot cam același conținut, ori creatorii caută, fac pași în lateral, lucrează la acordul fin, ratează în plin. Eu caut mai mult acei spectatori specializați pe care îi văd și am bucuria să îi revăd în sălile de teatru, ale căror chipuri le recunosc, pe unii îi și cunosc, și care sunt ceea ce se cheamă „aficionados”, oameni care pot să discute uneori mai bine decât unii critici și cu argumente despre spectacol, dar au și un soi de smerenie și sunt parteneri de drum lung ai artiștilor.

Ioana Soreanu: Țineți foarte mult la atmosfera din timpul lucrurilor pentru un spectacol și la dorința actorilor de a juca în acel spectacol, plăcerea de a juica în acel spectacol. Plăcere care, de exemplu, în „Pădurea Asumaților”, spectacolul Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, pe care l-am văzut și în festival, se simte.

Andrei Măjeri: Sigur, e un deziderat extrem de important, de care mi-am dat seama în anii din urmă, că eu îmi exercit arta doar în repetiții și atunci, repetițiile în sine trebuie să aibă o calitate umană, bună, aș spune eu, și asta ajunge în spectacol. Dincolo de construcția spectacolului, de performanțele regizorale sau actoricești, cred că un mediu safe de lucru și niște repetiții în care nu intri cu oboseală în premieră, în care poți să-ți aduci aminte de anumite elemente funny, care poate n-au rămas în spectacolo, te leagă de grupul respectiv, te leaga de oamenii respectivi și ei devin spectacolul și tu rămâi, undeva, ca o trenă emoțională, dincolo de construcție. Vorbești cu ei după reprezentații la care nu ești, îți transmit, simt să comunice, în continuare, despre soarta spectacolui și asta mă emoționează și mă responsabilizează.

Două spectacole semnate de regizorul Andrei Măjeri se află pe afișul Festivalului Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec”. Primul, „Pădurea asumaților”, al teatrului gazdă, a fost prezentat chiar în prima zi. Pe cel de-al doilea, „Zeițe de categoria B”, al Companiei Teatrelli din București, îl puteți vedea sâmbătă, de la ora 20,00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.