Ascultă Radio România Iași Live

MAE: Toate persoanele care sosesc în Republica Moldova vor sta în izolare 14 zile

MAE: Toate persoanele care sosesc în Republica Moldova vor sta în izolare 14 zile

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 martie 2021, 19:19

Toate persoanele care sosesc în Republica Moldova, începând de vineri, vor efectua, în mod obligatoriu, o perioadă de autoizolare de 14 zile, într-un loc declarat de cetăţenii în cauză, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Totodată, arată sursa citată, cei ce intră pe teritoriul Republicii Moldova vor completa o fişă epidemiologică şi o declaraţie pe proprie răspundere privind respectarea măsurii de autoizolare.

Măsura autoizolării se poate încheia înainte de termenul de 14 zile, în baza rezultatului negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat după a 10-a zi de izolare.

Următoarele categorii de persoane sunt exceptate de la măsura autoizolării şi, implicit, a completării fişei epidemiologice şi a declaraţiei pe proprie răspundere:

* copiii cu vârsta de până la 5 ani;

* persoanele care deţin un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii). Rezultatul testului trebuie să fie redactat în limba română, engleză, franceză sau rusă;

* conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi persoane, care au mai mult de 9 locuri pe scaun, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor, navelor şi trenurilor;

* persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitare, inclusiv însoţitorul acestora (cu prezentarea documentelor justificative);

* elevii/ studenţii care urmează să susţină examene, care merg la studii în unităţi/ instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea/ desfăşurarea studiilor/ participarea la concursuri sau olimpiade internaţionale, cu prezentarea documentelor justificativ. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal;

* persoanele care se deplasează în scop profesional, motivul deplasării fiind justificat prin viză, permis de şedere sau un alt document aferent (inclusiv invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova);

* lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai unor companii din statele menţionate şi care fac dovada raporturilor contractuale cu aceste companii;

* posesorii de paşapoarte diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi alte documente asimilate, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;

* sportivii care se deplasează în scopul participării la competiţii sportive internaţionale şi cantonamente, precum şi membrii delegaţiilor sportive sau însoţitorii acestora (părinţii sau reprezentaţii legali ai copiilor minori);

* persoanele aflate în tranzit. Itinerarul tranzitului va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;

* persoanele care atestă prin documente justificative prezenţa la proceduri judiciare în Republica Moldova, precum şi reprezentanţii legali ai acestora;

* persoanele care deţin un document justificativ care atestă efectuarea vaccinului anti-COVID-19, redactat în limba română, engleză sau rusă.

Cu privire la tranzit, autorităţile din Republica Moldova au precizat că acesta este permis, în următoarele condiţii:

– durata tranzitului să nu fie mai mare de 48 de ore;
– se vor utiliza exclusiv următoarele culoare de tranzit şi puncte de trecere a frontierei: Giurgiuleşti – Galaţi rutier, Giurgiuleşti – Reni rutier; Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Leuşeni – Albiţa rutier; Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Criva – Mamaliga rutier; Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Palanca – Maiaki – Udobnoe, rutier.

Sunt deschise următoarele puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, pe cale rutieră: Sculeni-Sculeni; Albiţa-Leuşeni; Galaţi-Giurgiuleşti; Stânca-Costeşti.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chişinău: +373 22 260 737; +373 22 260 747, Consulatului General al României la Cahul: +373 299 80001; +373 299 80002, Consulatului General al României la Bălţi: +373 231 80002; +373 23180003, Biroului Consular al României la Ungheni (parte a Consulatului General al României la Bălţi): +373 236 80001; +373 236 80002, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Chişinău: +373 68 336 363, Consulatului General al României la Cahul: +37360200925, Consulatul General al României la Bălţi: +373 231 80001, Biroului Consular al României la Ungheni (parte a Consulatului General al României la Bălţi): +373 69 522297.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51926, chisinau.mae.ro, cahul.mae.ro, balti.mae.ro/ şi www.mae.ro şi informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești: Expoziția de pictură „Timp… de la amintirea copilăriei la idei despre un alt viitor”
Fără categorie marți, 14 iulie 2026, 10:33

Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești: Expoziția de pictură „Timp… de la amintirea copilăriei la idei despre un alt viitor”

Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești găzduiește, duminică, 19 iulie, de la orele 11.00, vernisajul expoziției de pictură...

Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești: Expoziția de pictură „Timp… de la amintirea copilăriei la idei despre un alt viitor”
(AUDIO) Incendiu devastator în Botoșani: un adăpost de animale și un depozit de furaje au ars
Fără categorie duminică, 12 iulie 2026, 10:50

(AUDIO) Incendiu devastator în Botoșani: un adăpost de animale și un depozit de furaje au ars

Un incendiu puternic a izbucnit, astăzi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Carasa, comuna Corlăteni, din județul Botoșani. Au ars...

(AUDIO) Incendiu devastator în Botoșani: un adăpost de animale și un depozit de furaje au ars
(AUDIO) Maraton de prelevare și transplant de organe la Iași: doi donatori au oferit o șansă la viață pacienților din țară și din străinătate
Fără categorie sâmbătă, 11 iulie 2026, 20:47

(AUDIO) Maraton de prelevare și transplant de organe la Iași: doi donatori au oferit o șansă la viață pacienților din țară și din străinătate

Un maraton de prelevare și transplant de organe s-a desfășurat, astăzi, la Iași Medicii au prelevat mai multe organe de la doi bărbați aflați...

(AUDIO) Maraton de prelevare și transplant de organe la Iași: doi donatori au oferit o șansă la viață pacienților din țară și din străinătate
Galaţi: Universitatea ‘Dunărea de Jos’ a fost încadrată în clasa I de performanţă
Fără categorie vineri, 10 iulie 2026, 14:05

Galaţi: Universitatea ‘Dunărea de Jos’ a fost încadrată în clasa I de performanţă

Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi a fost încadrată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în clasa I de performanţă, cea...

Galaţi: Universitatea ‘Dunărea de Jos’ a fost încadrată în clasa I de performanţă
Fără categorie joi, 25 iunie 2026, 10:29

TUIASI, pe locul 2 între universitățile tehnice în finanțarea Erasmus+ 2026

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) se clasează pe locul al doilea între universitățile tehnice din România și...

TUIASI, pe locul 2 între universitățile tehnice în finanțarea Erasmus+ 2026
Fără categorie marți, 23 iunie 2026, 17:22

Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău: Recital „Între suită și tango: dialoguri pentru violă și bayan”

Miercuri, 24 iunie 2026, de la ora 18.00, Centrul de Cultură „George Apostu” vă invită la recitalul „Între suită și tango: dialoguri...

Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău: Recital „Între suită și tango: dialoguri pentru violă și bayan”
Fără categorie vineri, 19 iunie 2026, 06:58

Oamenii și Luna: un eveniment global pe pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. „On The Moon Again”, ediția 2026

Sâmbătă, 20 iunie 2026, începând cu ora 19:00, Pietonalul Ștefan cel Mare (în fața Primăriei Municipiului Iași) se va transforma într-un...

Oamenii și Luna: un eveniment global pe pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. „On The Moon Again”, ediția 2026
Fără categorie miercuri, 17 iunie 2026, 10:56

Puls Juridic la Radio Iași: Grefierii și noul proiect al legii salarizării: revendicări și așteptări

Grefierii din instanțe și parchete iau în considerare declanșarea unei greve generale, fiind nemulțumiți de prevederile noului proiect al legii...

Puls Juridic la Radio Iași: Grefierii și noul proiect al legii salarizării: revendicări și așteptări