Ascultă Radio România Iași Live

SONDAJ: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini / Expunerea constantă la conținut violent, pariuri și provocări periculoase / Peste 97.000 de materiale online de abuz sau exploatare asupra minorilor (linkuri individuale) au fost înregistrate la hotline esc_Abuz

Publicat de Andreea Drilea, 10 februarie 2026, 12:30


  • Rețelele de socializare sunt aproape universal folosite, inclusiv de copiii de 12–14 ani, iar peste o treime au profiluri publice, expuse oricui.
  • Riscul de hărțuire sau conversații nepotrivite este ridicat: aproximativ 30% dintre copiii contactați de străini au fost deranjați sau puși în situații inconfortabile.
  • Expunerea la pariuri și jocuri de noroc online este alarmantă: trei sferturi dintre copii întâlnesc astfel de conținut.
  • Publicitatea la substanțe interzise minorilor (alcool, nicotină, medicamente) ajunge la majoritatea copiilor, în special la adolescenții mai mari. Achiziția acestora online, deși declarată de puțini copii, indică o vulnerabilitate reală și dificultăți de control al accesului.
  • Provocările periculoase (challenge-uri) sunt vizibile pentru 60% dintre copii, iar o parte dintre ei participă activ la astfel de trenduri riscante.
  • Ascunderea activității online este o practică relativ frecventă, mai ales în rândul băieților și al adolescenților de peste 15 ani.

 

București, 10 februarie 2026  Rezultatele celei mai recente cercetări sociologice realizate de Organizația Salvați Copiii la finalul anului 2025 conturează o radiografie alarmantă a vulnerabilității tinerilor în mediul virtual, într-o realitate în care aproape 80% dintre copii navighează pe internet fără nicio restricție de acces, iar lipsa controlului parental devine tot mai accentuată pe măsură ce aceștia înaintează în vârstă. Expunerea identității digitale este îngrijorătoare,  peste o treime dintre copiii de 12-14 ani având profiluri publice pe rețelele sociale, fapt ce facilitează contactul frecvent cu persoane necunoscute; astfel, aproape jumătate dintre tineri au fost abordați de străini online, iar o treime dintre aceștia au raportat situații de hărțuire sau interacțiuni inconfortabile. Impactul emoțional este unul major, în contextul în care peste două treimi dintre copii au fost expuși unor conținuturi traumatizante care i-au speriat, iar cyberbullying-ul a devenit un fenomen constant la care au fost martori 60% dintre aceștia. Poate cel mai grav semnal de alarmă este însă tăcerea care înconjoară aceste experiențe: în fața pericolelor, majoritatea copiilor aleg să ignore situația, în timp ce un procent infim, de doar 5%, găsesc curajul de a cere sprijinul unui adult.

Organizatia Salvați Copiii România recomandă măsuri legislative și administrative urgente, coerente, structurate pentru interdicția totală și fără excepții a accesului la rețelele de socializare pentru copiii sub 13 ani și acces condiționat pentru copiii între 13 și 15 ani, doar cu acordul explicit al părinților. Totodată, sunt necesare sancțiuni reale pentru platformele care permit crearea de conturi de către minori fără verificare și introducerea obligatorie în curriculum a educației digitale și siguranței online.

Principalele concluzii ale sondajului:

Normalizarea comportamentelor riscante pe Internet:

  • Expunerea ridicată la Internet este generalizată: peste 70% dintre copii petrec minimum 3 ore online zilnic, ceea ce poate crește semnificativ riscul de contact cu situații periculoase;
  • Rețelele sociale sunt aproape universal folosite, inclusiv de copiii de 12–14 ani, iar peste o treime au profiluri publice, expuse oricui.
  • 60% dintre copiii care au răspuns sondajului Salvați Copiii au asistat la cyberbullying.
  • 68% au văzut conținut nepotrivit sau înfricoșător.
  • Aproape 1 din 2 copii a fost contactat de un străin. Dintre ei, 30% au fost puși în situații deranjante.
  • Publicitatea la substanțe interzise minorilor (alcool, nicotină, medicamente) ajunge la majoritatea copiilor, în special la adolescenții mai mari. Achiziția acestora online, deși declarată de puțini copii, indică o vulnerabilitate reală și dificultăți de control al accesului.
  • Provocările periculoase (challenge-uri) sunt vizibile pentru 60% dintre copii, iar o parte dintre ei participă activ la astfel de trenduri riscante.

Lipsa controlului parental:

  • 66% dintre copii nu au limite privind timpul petrecut online.
  • Aproape 80% au acces nelimitat la site-uri.
  • Aplicațiile de control parental sunt rar utilizate.
  • 24% dintre copii ascund sau au ascuns activitatea online.

Fișa tehnică: Tipul studiului: sondaj de opinie / Grupuri țintă: copii cu vârsta între 12 și 17 ani / Perioada de culegere a datelor: noiembrie – decembrie 2025

Apel către autorități referitor la necesitatea unei intervenții instituționale multifactoriale pentru protecția copiilor online

În acest context, Organizația Salvați Copiii România solicită autorităților responsabile de educație, protecția copilului și reglementarea mediului digital să trateze siguranța copiilor online ca o prioritate de politică publică. Este necesară dezvoltarea și implementarea unor măsuri coerente de prevenție, educație digitală și intervenție, care să răspundă realităților actuale ale utilizării internetului de către minori. Protejarea copiilor în mediul online presupune un cadru instituțional clar, funcțional și predictibil.

Apel către marile platforme de social media cu privire la implementarea unor măsuri concrete pentru protecția minorilor

De asemenea, solicităm platformelor sociale să își asume responsabilitatea pentru protecția copiilor în mediul digital, prin aplicarea efectivă a politicilor de siguranță, moderarea conținutului cu potențial nociv și funcționarea reală a mecanismelor de raportare. Platformele trebuie să prioritizeze interesul superior al copilului, să limiteze expunerea minorilor la conținuturi și interacțiuni dăunătoare și să asigure un mediu online care nu normalizează riscul ca parte a experienței digitale a copiilor.

CONTEXT ȘI INTERVENȚIA SALVAȚI COPIII

Cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet 2026, Organizația Salvați Copiii, prin Centrul de resurse pentru protecția copiilor pe Internet, co-finanțat de Comisia Europeană, a organizat o dezbatere amplă alături de reprezentanți ai autorităților și parteneri privind riscurile la care sunt expuși copiii în mediul online. Evenimentul a reprezentat o platformă de dialog esențială pentru analizarea amenințărilor actuale și pentru consolidarea unor strategii concrete de combatere a riscurilor la care sunt expuși copiii în mediul virtual, reafirmând urgența unui efort comun în asigurarea unui internet mai sigur.

Copiii folosesc zilnic internetul pentru a comunica, a se informa și a se distra, acesta devenind spațiul central al interacțiunilor lor cotidiene. Rezultatele prezentei cercetări arată că experiențele digitale ale copiilor sunt frecvent marcate de situații problematice, care nu mai pot fi privite ca incidente izolate. Datele indică prezența repetată a unor fenomene precum hărțuirea online, expunerea la conținut inadecvat, interacțiunile cu persoane necunoscute și promovarea unor comportamente riscante. Aceste experiențe se suprapun și se repetă, conturând un mediu digital în care riscul este prezent în mod constant și devine parte a experienței obișnuite a copiilor.

Banalizarea riscului poate avea efecte psihologice semnificative, pentru că, atunci când copiii se confruntă repetat cu situații care le afectează siguranța, reacțiile de alertă se diminuează, iar comportamentele nocive ajung să fie tolerate, acceptate sau ignorate. Capacitatea de a recunoaște pericolul, de a stabili limite și de a solicita ajutor este afectată, iar disconfortul emoțional este interiorizat.

Din perspectivă psihologică, această adaptare la un mediu digital nesigur poate conduce la stres cronic, anxietate, scăderea stimei de sine și dificultăți în relaționare. În lipsa unor intervenții clare și a unui cadru de protecție funcțional, mediul online devine o sursă constantă de presiune emoțională asupra copiilor, subliniind nevoia unor măsuri ferme și responsabile din partea autorităților, marilor platforme de social media și a adulților responsabili implicați în viața copiilor.

Când șase din zece copii ajung să creadă că hărțuirea online face parte din viața lor de zi cu zi, vorbim despre o copilărie în care riscul nu mai sperie, ci se banalizează. În spatele acestor cifre sunt copii care se simt singuri, expuși și neprotejați. Ei nu au nevoie să se descurce singuri         într-un spațiu care le poate face rău, ci de adulți, instituții și platforme care să își asume, cu adevărat, responsabilitatea pentru siguranța lor.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii.

Pentru a combate agresiunea online, Salvați Copiii România invită toate cadrele didactice din învățământul preuniversitar să organizeze sesiuni de informare cu elevii, folosind materialele educaționale gratuite disponibile pe platforma https://oradenet.ro/profesori-si-specialisti/

În cadrul liniei de consiliere disponibilă pe https://oradenet.ro/linia-de-consiliere/, care se adresează în principal copiilor și adolescenților care sunt afectați de problemele întâmpinate  în mediul digital, au fost primite peste 15.800 de solicitări, subiectele cele mai des întâlnite fiind nevoia de educație media, identitate online, cyberbullying-ul și abilitățile tehnice.

 

Salvați Copiii România continuă să sprijine copiii prin:
Centrul de resurse pentru protecția copiilor pe Internet, disponibil pe platforma oradenet.ro – resurse educaționale pentru profesori, specialiști, părinți și elevi;
Linia de consiliere – serviciu gratuit pentru copii, părinți, profesori și specialiști;

Linia de raportare esc_ABUZ – unde utilizatorii pot semnala conținut online dăunător, legal și ilegal.

_____________________________________________________________________

Note pentru redactori:

  • Centrul de resurse pentru protecția copiilor pe Internet (oradenet.ro), dezvoltat și coordonat, la nivel național, de Organizația Salvați Copiii din anul 2008, este un program sprijinit de Comisia Europeană, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.
  • Pentru a combate fenomenul imaginilor şi materialelor video care înfățișează abuz sexual asupra copiilor, în cadrul programului Ora de Net funcţionează linia de raportare esc_ABUZ (www.oradenet.ro/esc-abuz), unde utilizatorii de Internet pot raporta conţinutul dăunător, legal și ilegal. Punctul de raportare operat de Salvați Copiii face parte din rețeaua globală INHOPE și acționează în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române. Acesta are ca scop protejarea copiilor de conținutul dăunător, legal și ilegal, accesibil pe internet, combaterea abuzului și exploatării sexuale a copiilor prin mijloace informatice, prin înaintarea rapoartelor primite către autorităţile competente.
  • Mai multe informații despre rezultatele studiului: https://oradenet.ro/media/studii-si-cercetari/
  • Informații detaliate despre Organizația Salvați Copiii și proiectul Ora de Net sunt disponibile pe www.oradenet.ro şi www.salvaticopiii.ro.

 

Persoane de contact:

George Roman, Director Advocay | Salvaţi Copiii România

Tel.: 0722 605 904 | E-mail: george.roman@salvaticopiii.ro

Ciprian Grădinaru, Sociolog | Salvaţi Copiii România

Tel: 0723 005 932 | E-mail: cipirian.gradinaru@gmail.com

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Fapt divers marți, 6 ianuarie 2026, 08:06

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Prima duminică a lui 2026 a adus la Teatrul Luceafărul Iași semne foarte bune pentru anul care abia începe. Două titluri clasice – Ursul...

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Fapt divers luni, 5 ianuarie 2026, 08:33

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025

Egiptul a obţinut o performanţă turistică fără precedent în 2025, în condiţiile în care a fost vizitat de aproximativ 19 milioane de...

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Fapt divers duminică, 4 ianuarie 2026, 09:27

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri

Parisul s-a îmbogăţit cu o hartă digitală, un ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri,...

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers sâmbătă, 3 ianuarie 2026, 12:06

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în aproape toate regiunile, cu cer mai mult noros, ploi în zona de sud a...

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:47

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se simt singuri, iar un sfert dintre aceştia vorbesc cu cel mult o persoană...

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:37

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă

Vremea la munte a devenit numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. Astăzi se deschide sezonul de schi şi în Poiana Braşov....

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă
Fapt divers joi, 1 ianuarie 2026, 08:26

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică într-un concurs olimpic feminin. Nadia...

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică
Fapt divers miercuri, 31 decembrie 2025, 10:00

Superstiţii şi tradiţii de Revelion

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi...

Superstiţii şi tradiţii de Revelion