Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Balurile bobocilor, anulate sau mutate în urma controalelor ISU

Publicat de , 6 noiembrie 2015, 18:46

O parte dintre balurile bobocilor care urmau să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni au fost anulate, iar altele şi-au mutat locaţia în urma unor controale ale Inspecţiei de Prevenire a ISU Neamţ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, sublocotenent Andrei Grancea, balul bobocilor organizat de Colegiul Naţional ‘Calistrat Hogaş’ Piatra Neamţ se va desfăşura într-o altă locaţie după ce administratorul obiectivului iniţial a dispus sistarea activităţii punctului de lucru.

În municipiul Roman, unul dintre licee desfăşoară această activitate în sala de sport, iar celălalt a amânat pentru săptămâna viitoare organizarea balului după ce administratorul locaţiei în care se intenţiona desfăşurarea petrecerii a dispus sistarea activităţii punctului de lucru.

Aceeaşi situaţie a avut loc şi la clubul unde urma să se desfăşoare petrecerea elevilor de la Colegiul ‘Ştefan cel Mare’ din Târgu Neamţ.

În oraşul Roznov, au fost făcute verificările în teren, urmând a se încheia documentul de control pe parcursul zilei de luni, când vor fi primite toate informaţiile referitoare la construcţia verificată.

Reprezentanţii ISU Neamţ susţin că activitatea de prevenire a incendiilor din aceste locaţii va continua. (Agerpres/ FOTO)

Etichete:
(AUDIO) Șase locuințe pentru adulții cu dizabilități din Vaslui vor fi transformate în centre de pregătire pentru viață independentă
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 10:09

(AUDIO) Șase locuințe pentru adulții cu dizabilități din Vaslui vor fi transformate în centre de pregătire pentru viață independentă

Autoritățile din județul Vaslui reorganizează șase locuințe pentru adulții cu dizabilități din comunele Oltenești și Găgești în centre...

(AUDIO) Șase locuințe pentru adulții cu dizabilități din Vaslui vor fi transformate în centre de pregătire pentru viață independentă
(AUDIO) Bacău: Intervenții în desfășurare la Ciobănuș pentru dezafectarea podului prăbușit de pe DN 12A
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 10:00

(AUDIO) Bacău: Intervenții în desfășurare la Ciobănuș pentru dezafectarea podului prăbușit de pe DN 12A

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași continuă lucrările de dezafectare a podului de pe DN 12A, din Ciobănuș, județul Bacău,...

(AUDIO) Bacău: Intervenții în desfășurare la Ciobănuș pentru dezafectarea podului prăbușit de pe DN 12A
Accident rutier pe șoseaua Bucium, în municipiul Iași. Trei persoane vor fi transportate la spital
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 09:33

Accident rutier pe șoseaua Bucium, în municipiul Iași. Trei persoane vor fi transportate la spital

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost sesizat...

Accident rutier pe șoseaua Bucium, în municipiul Iași. Trei persoane vor fi transportate la spital
Evenimente de excepție la 70 de ani de la primul spectacol din istoria Operei Iași
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 09:32

Evenimente de excepție la 70 de ani de la primul spectacol din istoria Operei Iași

Opera Națională Română din Iași va aniversa, pe 3 noiembrie, 70 de ani de la primul spectacol din istoria teatrului liric ieșean. Pentru a...

Evenimente de excepție la 70 de ani de la primul spectacol din istoria Operei Iași
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 05:50

(UPDATE/AUDIO) Planul Roșu de Intervenție, dezactivat după accidentul de la Țigănași. Bilanțul final: 9 victime

UPDATE 02.11.2026 – ora 05:40 – Planul Roşu de Intervenţie, activat aseară în urma accidentului rutier produs în localitatea...

(UPDATE/AUDIO) Planul Roșu de Intervenție, dezactivat după accidentul de la Țigănași. Bilanțul final: 9 victime
Regional duminică, 1 noiembrie 2026, 17:28

Ploi abundente, ninsori la munte și vânt puternic. ANM a emis noi avertizări meteo

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 01-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Ploi abundente, ninsori la munte și vânt puternic. ANM a emis noi avertizări meteo
Regional duminică, 1 noiembrie 2026, 17:26

(INTERVIU) Forumul Regional „Conectăm Moldova” aduce în prim-plan miza strategică a Autostrăzii A8. Activistul Cătălin Urtoi: Infrastructura Moldovei, o prioritate economică și de securitate

Infrastructura Moldovei nu mai este de mult doar o problemă de trafic local sau de bugete județene. Alertele aeriene de sâmbătă seară, care au...

(INTERVIU) Forumul Regional „Conectăm Moldova” aduce în prim-plan miza strategică a Autostrăzii A8. Activistul Cătălin Urtoi: Infrastructura Moldovei, o prioritate economică și de securitate
Regional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:43

(AUDIO) Sportul scoate Iașul în stradă. Aproape o mie de alergători la Run Iași

Aproape o mie de alergători au luat startul în această dimineață la cea de-a doua ediție a competiției Run Iași, ultimul mare concurs sportiv...

(AUDIO) Sportul scoate Iașul în stradă. Aproape o mie de alergători la Run Iași