Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Reţea de trafic de persoane, destructurată în cadrul unei acţiuni comune cu carabinierii italieni

Iaşi: Reţea de trafic de persoane, destructurată în cadrul unei acţiuni comune cu carabinierii italieni

Publicat de Andreea Drilea, 30 iunie 2021, 13:51

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, şi carabinierii Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo, efectuează cinci percheziţii domiciliare, în judeţele Iaşi şi Suceava, pentru completarea probatoriului, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru trafic de persoane şi spălare de bani.

Potrivit unui comunicat de presă, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2015 – 2019, opt persoane ar fi exploatat sexual 11 tinere, în oraşul italian Bergamo, prin obligare la practicarea prostituţiei. De asemenea, şase dintre persoane ar fi fost implicate şi în activităţi de spălare a banilor obţinuţi în urma traficului de persoane.

‘Acţiunea de astăzi a fost organizată în cadrul unei echipe comune de anchetă, cu autorităţile judiciare din Italia, iar la percheziţiile din România au participat şi carabinieri din cadrul Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo. Concomitent, pe teritoriul Italiei, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, în urma căreia a fost pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de autorităţile judiciare italiene. Scopul acţiunii a fost acela de a obţine probe în cauzele penale şi de a îndeplini procedura de sechestru asigurator cu privire la mai multe imobile. Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava şi al jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi’, se menţionează în comunicatul de presă.

Conform documentului, prin intermediul EUROJUST, în cursul anului 2018, a fost încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Italia, respectiv Comandamentul Regional al Carabinierilor din Bergamo, cercetările efectuându-se, în comun, în cadrul operaţiunii ‘Bergamo’, în scopul destructurării unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane pe ruta România-Italia.

‘Acţiunea comună a fost organizată la data de 4 iunie 2019, fiind efectuate 18 percheziţii domiciliare, dintre care 8 în România şi 10 în Italia. În urma activităţilor, 9 persoane au fost arestate, ulterior fiind condamnate în Italia pentru săvârşirea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat, la pedepse cuprinse între 7 şi 12 ani închisoare. În urma percheziţiilor au fost ridicaţi 20.000 euro şi 100.000 de lei. De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator pe două autoturisme, trei imobile din Bergamo şi un imobil din municipiul Iaşi’, mai spun oamenii legii prin intermediul comunicatului de presă. AGERPRES

Etichete:
O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 14:00

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău

UPDATE ora 14 – Reluarea alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru mâine, transmite Compania Regională de Apă....

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău
Apa potabilă, sistată în mai multe localități din Botoșani
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 12:25

Apa potabilă, sistată în mai multe localități din Botoșani

Echipele Nova Apaserv Botoșani intervin astăzi, 11 septembrie, pentru remedierea unei avarii produse accidental de constructorul VALEX SERV, în...

Apa potabilă, sistată în mai multe localități din Botoșani
(AUDIO) Toate locurile la buget de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au fost ocupate
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 11:32

(AUDIO) Toate locurile la buget de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au fost ocupate

Toate locurile finanțate de la buget la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au fost ocupate. În sesiunea din septembrie, pentru cele...

(AUDIO) Toate locurile la buget de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au fost ocupate
(AUDIO) Evenimente culturale, în acest weekend, la Memorialul Ipotești
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 11:17

(AUDIO) Evenimente culturale, în acest weekend, la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești, Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” din Botoşani celebrează, la acest sfârșit de săptămână, Zilele...

(AUDIO) Evenimente culturale, în acest weekend, la Memorialul Ipotești
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 09:49

Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR publică programul complet al ediției a doua, care va avea loc la Botoșani între...

Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 19:45

(AUDIO) Avaria de la Dărmănești, în curs de remediere. Compania Regională de Apă Bacău estimează finalizarea lucrărilor în această noapte

Avaria produsă, aseară, la rețeaua de apă din municipiul Bacău ar urma să fie remediată în cursul nopții. Primarul Lucian Stanciu Viziteu...

(AUDIO) Avaria de la Dărmănești, în curs de remediere. Compania Regională de Apă Bacău estimează finalizarea lucrărilor în această noapte
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 18:40

Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, în această după-amiază, un nou grup de ţinte aeriene care...

Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 18:37

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate,...

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate