Sociologia informației… Note de comentariu (I): Nicolae Tomescu
Publicat de Nicolae Tomescu, 30 martie 2015, 08:52 / actualizat: 30 martie 2015, 14:33
Ambiguitatea străbate, peste tot, în viaţa politică românească. Înţelegerea unor concepte “preînsuşite” pare la îndemână, aşa cum, în lumina limpede, munţii ne apar la o înşelătoare apropiere. Adevărul este că orice înţelegere a comunicării şi strategiei revine nu doar la simpla receptare a unor spuse, ci la interpretări – prin cunoaştere.
Aş fi ispitit să consideraţi cel puţin plauzibilă o întâlnire a subsemnatului cu un lider politic autohton (din Iaşi/din Moldova). La începutul lunii iunie 2012, prea plin de “indestructibilitatea” unui fost-viitor partid de guvernământ, respectivul lider m-a asigurat că “este liniştit”; pentru el, comunicarea politică devenise “un pod prea îndepărtat” – nici nu dorea să-l vadă, darmite să-l traverseze. Timid, i-am sugerat ideea potrivit căreia și alegerile din 2004 începeau odată cu “triumful” din noiembrie 2000. Mai mult, i-am vorbit despre faptul că oamenii sunt diferiţi… unii nu gândesc deloc, alţii numai prin trecut, alţii numai prin prezent, alţii numai pentru viitor, dar foarte puţini pentru toate la un loc; a trăi gândind pentru toate, înseamnă a avea şansa să-i trezim pe unii, să reconstruim trecutul, ceea ce îmbunătăţește şi consolidează prezentul, absolut necesar pentru a construi viitorul, fără a mai repeta greşelile trecutului.
Situaţia se prezenta precum în cazul acelor desene care generează judecăţi perceptuale incompatibile. Prea mulţi politicieni din România nu vor înţelege ceea ce transmit specialiștii: «Comunicarea este politică în funcţie de consecinţele – directe sau indirecte, imediate sau mediate – pe care ea le are sau le poate avea asupra sistemului politic. Dar, un sistem politic trebuie să asigure fie menţinerea organizării politice a societăţii (cazul cel mai frecvent), fie transformarea acesteia. Prima finalitate a sistemului politic implică mai multe exigenţe:
- acceptarea sistemului prin adeziunea la valorile acestuia;
- legitimitatea celor care guvernează.
(…) Comunicarea politică este, deci, o punere în comun a unor valori ce permit actorilor să se înţeleagă în cadrul societăţii politice. Astfel, comunicarea politică asigură adecvarea între guvernanţi şi guvernaţi printr-un permanent schimb de informaţii şi de valori.“
Prea mulţi “aleşi ai neamului” nu vor apela, inteligent, la mijloacele comunicării politice. Spre exemplu, la agenţiile de presă (chiar dacă nu mai sunt desconsiderate, raportarea la ele vădește lipsa de cunoaștere): “Ce importanţă are să cunosc totul despre toate evenimente?”– se întreba “studiul meu de caz”… Într-adevăr, agenţiile de presă oferă servicii complexe de furnizare a ştirilor în timp real, dar informaţia “livrată”este foarte densă şi eterogenă.
Nicio instituţie (inclusiv guvernul României) nu dispune de un serviciu eficient de monitorizare mass-media. Presa din provincie se trezeşte deseori ignorată, lipsind totodată monitorizarea consecventă, sine ira et studio, a emisiunilor de televiziune (adevărat, în topul absenţelor nu mai figurează dezbaterile politice, prezentările care implică personalităţi).
Multe organizaţii îşi constituie un sistem mai ambiţios de monitorizare mass-media, mai ales în timpul campaniilor electorale. Sistemul prezintă, în schimb, diferite dejavantaje: limitarea sau chiar anularea perspectivei, incapacitatea de a identifica tendinţe pe termen lung, precum şi senzaţia de a nu fi înţeles de mass-media (pe când acestea din urmă trebuie înţelese şi folosite de un adevărat specialist în marketing politic).
Apelul la un serviciu de specialitate (drept exemplu, utilizarea exclusivă a unei agenţii de presă) nu poate înlocui constituirea sistemului propriu de monitorizare, axat pe priorităţi şi teme specifice, filtrat de o echipă internă care cunoaşte obiectivele, sensibilităţile şi valorile programului politic. Monitorizarea eficientă pretinde un efort relativ important în termeni de disciplină şi personal; paradoxal însă, nu incumbă adevărata expertiză profesională şi nici costuri prea ridicate.
- Revista presei cotidiene, cât se poate de succintă, trebuie să ofere numai informaţiile esenţiale, opinia editorialiştilor principali, precum şi informaţii legate de prestaţia partidului, omului politic sau de programul adoptat (exemplu: integrarea europeană)
- Abonament la o agenţie specializată
- Revista presei locale, în special a ziarelor importante din centre regionale, reclamă un corespondent local pentru transmiterea titlurilor şi a ştirilor “de bază”. Zilnic, “gestionarul”central al informaţiei alcătuieşte revista de presă regională, iar săptămânal primeşte o versiune detaliată, produsă de colaboratori
- Monitorizarea TV se îndreaptă în direcţia emisiunilor de actualităţi politice şi economice, a talk-show-urilor, a altor evenimente speciale – pe toate posturile naţionale de televiziune; în final, se elaborează sinteza temelor discutate şi sunt evaluate prestaţiile oamenilor politici. Învingând obstacolele unei vieţi agitate, dar şi pe cele create de propria-mi lipsă de experienţă analitică, am verificat principiul monitorizării TV.
Odată pus la punct acest sistem intern (instrument de lucru în relaţiile cu mass-media) sunt create serioase avantaje faţă de adversarii politici. Obiectivul final priveşte raportul cotidian de câteva pagini, adresat directorului de campanie, dar şi cristalizarea arhivei care permite gândirea strategică pe termen lung.
Informaţia acumulată urmează să fie folosită. Candidatul sau cei care scriu despre contextul politic şi social trebuie să ţină cont de “privirea generală” furnizată de un raport cotidian al presei. Pentru consilieri, devine importantă analiza mai subtilă, mai precisă. A planifica discursul, a pregăti terenul pentru o dezbatere publică, pentru “asaltul” împotriva unui contracandidat, pentru declanşarea campaniilor de comunicare, înseamnă trecerea într-un plan superior, părăsindu-se aparenţele şi descifrându-se natura informaţiei.
Analiza conţinutului se adresează celor care doresc o evaluare ştiinţifică în privinţa impactului real al unui subiect anume, o evaluare obiectivă, mai profundă, capabilă să dezvăluie un surplus de semnificaţie în informaţiile transmise de mass-media. În general, analiza de conţinut presupune un studiu, o cercetare care, cu ajutorul metodelor ştiinţifice dovedite, vizează să discearnă, să descopere sensul exact şi impactul real al informaţiei transmise de media (se urmăresc atât cantitatea, cât şi calitatea acesteia).
– va continua –
