Ascultă Radio România Iași Live

„Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” (Ion Luca Caragiale)

„Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” (Ion Luca Caragiale)

Publicat de Nicolae Tomescu, 31 ianuarie 2019, 15:40 / actualizat: 31 ianuarie 2019, 16:57

Dramaturgul[1], nuvelistul, pamfletarul[2], poetul, directorul de teatru[3], comentatorul politic, ziaristul[4], considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români, s-a născut la 1/13 februarie 1852[5], în satul prahovean Haimanale (care astăzi îi poartă numele, dar figurează în judeţul Dâmboviţa), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse aparent minore[6], familia sa ar fi fost de origine aromână[7]

Primele studii sunt consemnate în 1859 și 1860, cu părintele Marinache, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Ploiești, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la „:coala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu. Până în 1867, a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești[8], iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă. În 1868, a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova. La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu[9], fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la „Regie”, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile. În 1871, Caragiale a fost numit sufleor și copist la Teatrul „Național” din București, după propunerea lui Mihail Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu atunci când tânărul poet, debutant la „Familia”, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu. Din 1873 până în 1875, Caragiale a colaborat la „Ghimpele” cu versuri și proză, semnând cu inițialele Car și Policar („Șarla și ciobanii”, fabulă antidinastică). În data de 7-8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (născut în 24 octombrie 1889) și Agatha (născut la 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza tusei convulsive sau a difteriei (la 15 iunie, respectiv 24 martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naște alt fiu, Luca Ion[10]. În 1889, anul morții lui Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul „În Nirvana”. În 1890, a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular „Sfântul Gheorghe”, iar în 1892 și-a exprimat intenția de a se exila la Sibiu sau la Brașov. La 24 februarie 1903 putem vorbi despre o încercare de a se muta la Cluj, unde a fost găzduit de protopopul Elie Dăianu, însă în luna noiembrie acelaşi an și-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat „Năpasta” după o piesă a scriitorului Kemény István, intitulată „Nenorocul”. Acuzația a apărut în 1901 în două articole din „Revista literară” semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acționat in justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Cei 12 jurați au decis însă să-l achite pe Caion, tot scandalul fiind catalogat drept „o impertinență de copil”. Susținut puternic de Alexandru Macedonski, alergic și el la valori, Caion «descoperă» alte «două plagiate». Scârbit de umilința trăită și sătul de nedreptăți, Caragiale a decis să părăsească țara, mutându-se împreună cu familia sa la Berlin, în 1904[11], când a primit o mult așteptată și disputată moștenire de la mătușa sa, Ecaterina Cardini[12] din Șcheii Brașovului, căreia afacerile imobiliare îi aduseseră averi nemăsurate…

*

Elementele biografice sunt mult mai bine cuprinse și deslușite în http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale

*

Se oglindesc românii în Caragiale (ştim că el a surprins trăsături de caracter durabile ale unei societăţi mereu în tranziţie, mare consumatoare de modele, dar şi capabilă de a nu lua modelele în serios)?

Dincolo de rigoare[13], dincolo de dimensiunea tragică a discursului, chiar dacă opera acestuia oferă o faţetă mai puţin veselă, nota dominantă – ca şi receptarea curentă – se află în registrul ironiei şi umorului. Românii se oglindesc în Caragiale şi, probabil, se vor oglindi multă vreme; aduc o notă de improvizaţie şi de aproximaţie, ceva în genul: „Eu pentru cine votez?” A nu lua lucrurile foarte în serios este un fel de filosofie – care te ajută să suporţi mai bine istoria. Prin Caragiale – românii au spus totul despre ei înşişi, inclusiv despre „joaca de-a modernitatea” – pe care nu aveau (şi nu au) intenţia să o aplice în formele rigide, apusene. Consideraţiile grave despre „neorânduială” nu exclud latura simpatică, maniera de a privi detaşat lucrurile, doza de relativism şi de umor

Personajele lui Caragiale vorbesc fără încetarepentru a spune indiferent ce. Vorbirea se învârte în gol, sfidând realitatea şi (aproape) anulând-o. Caragiale anunţa, într-un fel, literatura absurdului. Este un simbol complementar, întregind profilul spiritual al României. Dacă Eminescu reprezenta România rurală şi patriarhală, Caragiale este un citadin, la antipodul „poetului naţional”; este şi un balcanic, personifică infuzia cosmopolită, caracteristică oraşului românesc; cu alte cuvinte – scrie despre ceea ce detesta în profunzime Eminescu. Caragiale ne reaminteşte semnificaţii…

Iniţial, n-au lipsit rezervele şi adversităţile faţă de schiţele şi comediile sale. Ceea a făcut gloria lui Eminescu – românismul – a frânat recunoaşterea lui Caragiale. Oare nu îşi bătea joc de români? Chiar dacă în ultimii ani ai vieţii s-a stabilit la Berlin, preferând confortul (relativ anost) al capitalei germane prea pitorescului şi fantezistului Bucureşti, el nu poate fi desprins de mediul pe care l-a zugrăvit, privindu-l lucid – din afară, dar şi cu înţelegere – din interior.

Spre exemplu… „D-ale carnavalului” – scria Titu Maiorescu – „este o simplă farsă de carnaval, precum se şi numeşte, veselă şi fără pretenţii, şi un public neprevenit nu-i poate cere alta decât un moment de bună petrecere. Însă în aceste limite mai modeste şi această lucrare rămâne o lucrare de merit. Căci literatura adevărată, cu feluritele ei produceri, se poate asemăna unei păduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt şi copaci mari în pădure, este şi tufiş, sunt şi flori, sunt şi simple fire de iarbă. Toate împreună alcătuiesc pădurea, fiecare în felul său trăieşte şi înveseleşte ochiul privitorului; numai să fie plantă sănătoasă, cu rădăcina ei în pământ sănătos, iar nu imitaţie de tinichea vopsită, cum se pune pe unele case din oraş. Comediile d-lui Caragiale, după părerea noastră” – repet, este părerea exprimată de Titu Maiorescu – „sunt plante adevărate, fie tufiş, fie fire de iarbă, şi dacă au viaţa lor organică, vor avea şi puterea de a trăi”…

*

https://youtu.be/_64dfvXo4fY

Triumful talentului. În distribuţie: Paul Sava, Ştefan Ciubotăraşu, Aurel Cioranu, Dumitru Furdui, Florin Scărlătescu, Mircea Şeptilici, Maria Voluntaru, Ştefan Niculescu Cadet. • Cadoul. În distribuţie: Alexandru Giugaru, Tudorel Popa, Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru • Justiţia română. În distribuţie: Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Nicolae Dinică. • Diplomaţie. În distribuţie: Alexandru Giugaru, Rodica Tapalagă, Toma Caragiu. • Politică şi delicateţe. În distribuţie: Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Savu, Alexandru Giugaru, Costache Antoniu, Costache Antoniu, Nicolae Gărdescu, Carmen Stănescu, Gheorghe Oprina, Toni Buiacici, Ştefan Forca, Sandu Sticlaru, Virginia Stoiculescu, Horia Căciulescu, Alexandru Lulescu, Mihai Stoenescu, Octavian Fulger, Sorin Balaban. • Justiţie. În distribuţie: Nicolae Neamţu-Ottonel, Draga Olteanu-Matei, Toma Caragiu. • Căldură mare. În distribuţie: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Neli Coman, Mihai Stoenescu, Dumitru Furdui, Ion Igorov.

*

Poezii de Ion Luca Caragiale:

http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/c/ion-luca-caragiale-6zuhtnd/

*

[1] De la debutul său în dramaturgie (1879) și până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, „Junimea” însăși a fost, până prin 1884-1885, ținta atacurilor concertate ale adversarilor ei. Mai multe dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale au fost cauzate și de calitatea sa de junimist și de redactor la ziarul conservator și junimist, Timpul (1878-1881)…

[2] În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică „Moftul român”, subintitulată polemic „Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialești, „Moftul român” s-a dovedit și un organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902 și a avut colaboratori numeroși (Teleor, Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voinești, Alexandru Cazaban)…

[3] Teatrul Naţional din Bucureşti…

[4] Colaborarea susținută în presă, de la publicațiile de prestigiu („Convorbiri Literare”, în anii de participare la „Junimea”, „Convorbiri critice” și „Viața românească”, după 1900, „Timpul”, „Constituționalul”, „Epoca”), dar și în publicații mai obscure cărora nu le-a refuzat sprijinul („Gazeta săteanului”, în care a apărut „Cănuță, om sucit”), l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri publiciste precum reportajul și interviul, articole politice și foiletoane cu tematică și alură stilistică diferite…

[5] În privința datei nașterii au fost vehiculate și datele „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Şerban Cioculescu), bazate pe amintirile lui Caragiale. Certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menționează:

Act de botez

„La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soț a nume Dl Luca Caragiali ot mahalaoa ___ orașul ___ fiu. și astăzi la șapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului. de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaoa ___ orașul ___.”

D: Maria Caragiali nașa
Preot Sterie Grecu

În conformitate cu singurul document oficial care menționează nașterea, data nașterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852. Problema datei controversate a nașterii a fost dezbătută de Constantin Popescu-Cadem în revista „Manuscriptum”, anul VIII, nr. 2 (27)/1977, p. 179-184.

[6] Răzvan Robu, Aromânii între mit și realitateHotnews.ro, 5 mai 2006…

[7] Tatăl său, Luca (1812-1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa…

[8] Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care autorul „Momentelor” și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică „După 50 de ani” l-a primit în clasă pe voievodul Unirii…

[9] Mateiu Caragiale (25 martie 1885, București-17 ianuarie 1936, București), istoric al heraldicii, poet și scriitor („Craii de curte veche”), întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale.

[10] Luca Caragiale, cunoscut în literatură ca Luchi sau Luca Ion Caragiale (3 iulie 1893-7 iunie 1921), scriitorul și traducătorul care a aparținut atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste.

[11] La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin…

[12] Cunoscută ca Mumuloaia, după porecla Momulo a soțului ei…

[13] Caragiale este prezentat ca apărător înverșunat al scrisului său, luptând cu editorii, pentru ca aceștia să-i respecte textul integral, ortografia și punctuația. Conștiința de artist impecabil și scrupulozitatea sa sunt mărturii exprimate în numeroasele scrisori către amici cărora le face reproșul „sosului greșelilor de ortografie și punctuație” și a „enormelor greșeli fundamentale”…

*

Vineri 2 martie 2012

Ocazia de a lua contact atât cu teatrul radiofonic cât şi cu teatrul scenic… Am invitat publicul să vadă ce aude (audiție, dezbatere, întâlnire cu actori îndrăgiţi)…

A fost lansat un nou proiect de teatru la microfon, avându-i alături pe cei care au contribuit la realizare… Ţara lui Caragiale – schiţe contemporane despre momente trecute… sau invers !?

Etichete:
#StareaEducației: Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: ”55% dintre profesorii ieșeni au optat și pentru boicotarea actului de predare. Nu putem, însă, să știm, efectiv și ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la orele respective.”
Life joi, 11 septembrie 2025, 20:12

#StareaEducației: Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: ”55% dintre profesorii ieșeni au optat și pentru boicotarea actului de predare. Nu putem, însă, să știm, efectiv și ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la orele respective.”

Înainte de începerea anului școlar 2025–2026, sindicatele din educație au transmis în școli un set de instrucțiuni privind declanșarea unui...

#StareaEducației: Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: ”55% dintre profesorii ieșeni au optat și pentru boicotarea actului de predare. Nu putem, însă, să știm, efectiv și ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la orele respective.”
#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”
Life joi, 11 septembrie 2025, 14:05

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”

Noul an școlar a început într-un climat tensionat, marcat de incertitudini și nemulțumiri venite din partea sindicatelor din educație....

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”
Andra Pintican
Life vineri, 5 septembrie 2025, 09:00

#StareaEducației (INTERVIU) Andra Pintican, inițiatoarea proiectului ”Școala de HR”: ”Lansăm în luna octombrie primul manual de Educație a muncii. Dacă tinerii vor continua să aleagă meseriile conform curentului și nu potrivit talentului și inteligenței lor native, peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține.”

Tinerii de astăzi se confruntă cu o piață a muncii într-o continuă schimbare marcată de automatizare, instabilitate economică și cerințe...

#StareaEducației (INTERVIU) Andra Pintican, inițiatoarea proiectului ”Școala de HR”: ”Lansăm în luna octombrie primul manual de Educație a muncii. Dacă tinerii vor continua să aleagă meseriile conform curentului și nu potrivit talentului și inteligenței lor native, peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține.”
#InfoEconomic: Marius Alexa, om de afaceri: „firul roșu al măsurilor fiscale este acela de a închide portițele prin care se dau anumite tunuri financiare; este o strângere a curelei în sensul de a face din ce în ce mai dificile manifestările comportamentul neetic al celor care încearcă să se îmbogățească prin evaziunea fiscală de dimensiuni mari”
Life marți, 2 septembrie 2025, 14:35

#InfoEconomic: Marius Alexa, om de afaceri: „firul roșu al măsurilor fiscale este acela de a închide portițele prin care se dau anumite tunuri financiare; este o strângere a curelei în sensul de a face din ce în ce mai dificile manifestările comportamentul neetic al celor care încearcă să se îmbogățească prin evaziunea fiscală de dimensiuni mari”

Vară și început de toamnă încărcate cu măsuri ce au efecte și asupra mediului privat pentru firme. Chiar aseară, în Parlament, a fost...

#InfoEconomic: Marius Alexa, om de afaceri: „firul roșu al măsurilor fiscale este acela de a închide portițele prin care se dau anumite tunuri financiare; este o strângere a curelei în sensul de a face din ce în ce mai dificile manifestările comportamentul neetic al celor care încearcă să se îmbogățească prin evaziunea fiscală de dimensiuni mari”
Life vineri, 29 august 2025, 09:00

#StareaEducației (INTERVIU) Antoaneta Luchian, profesor MERITO: ”Despre creșterea normei didactice erau discuții de mai mult timp. Ce ne-a deranjat a fost faptul că au fost luate măsuri în momentul desfășurării unui calendar de mobilitate și înaintea unei schimbări curriculare.” /Liliana Olărașu, profesor MERITO: ”Aceste măsuri ar trebui să fie personalizate, să țină cont de realitatea din fiecare școală.”

Suntem în ultima săptămână de vară, final de vacanță pentru elevi și preșcolari și privim cu emoție spre un nou început. Lunile care au...

#StareaEducației (INTERVIU) Antoaneta Luchian, profesor MERITO: ”Despre creșterea normei didactice erau discuții de mai mult timp. Ce ne-a deranjat a fost faptul că au fost luate măsuri în momentul desfășurării unui calendar de mobilitate și înaintea unei schimbări curriculare.” /Liliana Olărașu, profesor MERITO: ”Aceste măsuri ar trebui să fie personalizate, să țină cont de realitatea din fiecare școală.”
Life marți, 26 august 2025, 11:49

#InfoEconomic: Radu Crăciun, președintele Asociației Pensiilor Administrate Privat din România: „un fond de pensie furnizează ceea ce numele lui spune că furnizează, o plată lunară care este efectuată pe termen mediu și lung. Dacă cineva își dorea ca să obțină toți banii o dată, atunci locul în care ar trebui să-și economisească banii este mai degrabă un fond de investiții”

De la 25% la 30%, de la 10 la 8 ani sunt repere legate de modificări aduse la proiectul de lege privind plata pensiilor. Ele au legătură cu...

#InfoEconomic: Radu Crăciun, președintele Asociației Pensiilor Administrate Privat din România: „un fond de pensie furnizează ceea ce numele lui spune că furnizează, o plată lunară care este efectuată pe termen mediu și lung. Dacă cineva își dorea ca să obțină toți banii o dată, atunci locul în care ar trebui să-și economisească banii este mai degrabă un fond de investiții”
Life vineri, 22 august 2025, 17:28

#InfoEconomic: Paul Butnariu, președintele CCI Iași, despre concluziile breviarului economic al județului: în ultimul an, „consistentă a fost creșterea din domeniul comerțului, ceea ce înseamnă că au fost bani în piață”

Cifra de afaceri a companiilor care au sediul social în județul Iași a crescut, din 2023 până în 2024, cu zece procente, asta, deși numărul...

#InfoEconomic: Paul Butnariu, președintele CCI Iași, despre concluziile breviarului economic al județului: în ultimul an, „consistentă a fost creșterea din domeniul comerțului, ceea ce înseamnă că au fost bani în piață”
Life vineri, 22 august 2025, 09:10

#StareaEducației (INTERVIU) Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română:”Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor este principala problemă a acestor schimbări din Educație. Școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze.”

Vara e pe sfârșit, iar noul an școlar se apropie cu pași repezi, aducând cu el multe necunoscute. Norma de predare pentru profesori crește,...