Ascultă Radio România Iași Live

PMP: După promulgarea legii privind Autostrada Unirii, premierul este obligat să aloce fonduri

PMP: După promulgarea legii privind Autostrada Unirii, premierul este obligat să aloce fonduri

Publicat de , 29 noiembrie 2018, 15:31

PMP atrage atenţia că după ce preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea privind Autostrada Unirii, premierul Viorica Dăncilă va fi obligată să aloce fonduri pentru acest proiect.

‘Legea privind Autostrada Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, iniţiată de deputaţii Marius Paşcan, preşedinte executiv al PMP, şi Petru Movilă, vicepreşedinte PMP, parcurge ultima etapă înainte de a deveni un act care obligă Guvernul României să treacă la treabă. Preşedintele Klaus Iohannis va promulga astăzi legea în cadrul unei ceremonii speciale organizate la ora 17,00 la Palatul Cotroceni. Iniţiativa parlamentarilor PMP aduce o premieră în politica şi administraţia naţională: Autostrada Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, este prima autostradă care ar urma să se construiască printr-o lege. După promulgare, Viorica Dăncilă va fi obligată să aloce fonduri pentru această autostradă’, se arată într-un comunicat al PMP transmis, joi, AGERPRES.

PMP consideră că proiectele mari de infrastructură, cu impact major asupra dezvoltării României, trebuie să fie consolidate şi pe mai departe prin legi.

‘Doar aşa putem obliga guvernele să facă investiţii publice şi să fie consecvente în implementarea unor proiecte cu impact pe termen mediu şi lung. Ne bucurăm că iniţiativa PMP privind construcţia Autostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, un proiect încununat de succes în Anul Centenar, a fost susţinută de parlamentari din toate partidele. Vom continua, în Parlament, acţiunea de prioritizare a marilor proiecte naţionale, astfel încât să dăm putere de lege unor urgenţe şi să spunem astfel exact guvernelor ce au de făcut’, menţionează sursa citată.

(Agerpres/FOTO stiripesurse.ro)

Etichete:
Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:41

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă

Guvernul ar urma să adopte joi ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților într-o formă nouă....

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 12:40

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a...

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 10:13

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie Ziua/luna/anul: 25-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26.03.2026 Ora 12:00...

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 09:48

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate

O reuniune a Consiliului Tripartit guvern-patronate-sindicate este anunţată pentru ora 11. Se discută obiecţiile reprezentanţiilor companiilor...

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 08:56

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire. Este amintită ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare...

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 06:10

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului

Simularea examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba la alegere a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului