Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Teste de rezistenţă pe podul de la Luţca, construit în locul celui vechi prăbuşit imediat după reabilitare

Neamţ: Teste de rezistenţă pe podul de la Luţca, construit în locul celui vechi prăbuşit imediat după reabilitare

Publicat de Andreea Drilea, 5 iunie 2025, 14:49

Reconstrucţia podului de la Luţca a fost finalizată cu cinci luni înainte de termen, iar în aceste zile se realizează testele de rezistenţă, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.

Dacă rezultatul testelor va fi conform parametrilor tehnici, circulaţia rutieră pe pod va fi permisă de la mijlocul lunii iunie, a spus, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Neamţ.

‘Suntem foarte aproape de momentul în care vom reda traficul pe acest pod esenţial. Ne-am asumat finalizarea proiectului, s-a muncit continuu, iar astăzi intrăm în ultima etapă: testarea finală! Vom anunţa curând ziua în care se va relua circulaţia pe podul de la Luţca’, a transmis preşedintele CJ Neamţ.

Podul de la Luţca s-a prăbuşit pe 9 iunie 2022, la câteva luni de la reabilitarea acestuia. Valoarea contractului finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost de aproape 7,3 milioane de lei.

Mii de localnici din Sagna, Doljeşti, Bîra, Stăniţa şi Boghicea au fost nevoiţi să înconjoare 24 kilometri ca să poată ajunge în municipiul Roman, podul fiind singura cale rutieră din zonă.

După o perioadă de stagnare, CJ Neamţ a reuşit să facă o licitaţie pentru eliberarea albiei râului Siret şi, ulterior, licitaţia pentru construcţia unui nou pod.

Valoarea contractului de proiectare şi execuţie a podului este de peste 28,3 milioane de lei fără TVA.

Între timp, CJ Neamţ se judecă în instanţă cu firma care a reabilitat podul, pentru încasarea garanţiei de bună execuţie. AGERPRES/FOTO arhivă ISU NT

BOTOȘANI: Restricții de circulație în seara de Revelion
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 08:35

BOTOȘANI: Restricții de circulație în seara de Revelion

Măsurile sunt necesare pentru desfășurarea, în condiții de siguranță, a spectacolului de Anul Nou, organizat de municipalitate pe Pietonalul...

BOTOȘANI: Restricții de circulație în seara de Revelion
IAȘI: Impozitele și taxele locale vor putea fi plătite începând cu data de 8 ianuarie 2026
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 08:24

IAȘI: Impozitele și taxele locale vor putea fi plătite începând cu data de 8 ianuarie 2026

Având în vedere zilele libere și sărbătorile legale din prima săptămână a anului 2026, activitatea cu publicul a serviciului de încasare a...

IAȘI: Impozitele și taxele locale vor putea fi plătite începând cu data de 8 ianuarie 2026
Revelion de poveste la Focșani 2026!
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 07:53

Revelion de poveste la Focșani 2026!

Revelion de poveste la Focșani 2026! Ne pregătim să trecem în noul an cu cea mai frumoasă petrecere din oraș. Vă așteptăm alături de cei...

Revelion de poveste la Focșani 2026!
ANPC a aplicat amenzi de aproape 679.000 lei, unor operatori economici din staţiuni şi zone turistice
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 07:52

ANPC a aplicat amenzi de aproape 679.000 lei, unor operatori economici din staţiuni şi zone turistice

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat, în perioada 22 – 30 decembrie, în cadrul Comandamentului de Iarnă...

ANPC a aplicat amenzi de aproape 679.000 lei, unor operatori economici din staţiuni şi zone turistice
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 07:51

Petrecerea publică de Revelion 2026 la Galați

Fără focuri de artificii, dar cu muzică live, energie și atmosferă de sărbătoare pentru petrecerea publică de Revelion 2026. Evenimentul va...

Petrecerea publică de Revelion 2026 la Galați
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 07:32

Revelion 2026 în Centrul Civic Vaslui

La Vaslui, Revelionul ne va găsi pe toți, ca în fiecare an, în Centrul Civic, pentru a-l întâmpina pe 2026 împreună, cu cele mai bune...

Revelion 2026 în Centrul Civic Vaslui
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 07:31

REVELION 2026 ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA

REVELION 2026 ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava invită toți sucevenii și oaspeții...

REVELION 2026 ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA
Prim plan miercuri, 31 decembrie 2025, 07:27

FITPTI cimentează conexiuni teatrale Iași-Londra

Se joacă în aceste zile la Shakespeare’s Globe din Londra „Pinocchio”, musical pentru întreaga familie pe care publicația The Telegraph...

FITPTI cimentează conexiuni teatrale Iași-Londra