Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Galaţi: Bărbatul care ar fi incendiat şcoala din localitatea Malu Alb a fost reţinut

(UPDATE) Galaţi: Bărbatul care ar fi incendiat şcoala din localitatea Malu Alb a fost reţinut

Publicat de Gabriela Rotaru, 1 aprilie 2025, 12:20

01 aprilie – UPDATE – Bărbatul care ar fi incendiat, în noaptea de duminică spre luni, şcoala din localitatea gălăţeană Malu Alb, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunerea luării unei măsuri preventive, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

‘În urma probatoriului administrat în cauza penală în care sunt efectuate cercetări cu privire la infracţiunile de violare a sediului profesional şi distrugere prin incendiere, în data de 31 martie 2025, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani. În cursul zilei de azi, 1 aprilie, acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunerea luării unei măsuri preventive’, a transmis IPJ Galaţi.

Un incendiul a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la Şcoala gimnazială din localitatea Malu Alb, comuna Drăgăneşti, iar poliţiştii au descoperit, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului, că focul ar fi fost pus intenţionat de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitate.

Potrivit IPJ Galaţi, poliţiştii au fost sesizaţi duminică seara, la ora 22:46, prin apel la 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la şcoala din satul Malu Alb.

‘La faţa locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci, precum şi echipaje de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci, care au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Acesta se manifesta la nivelul unei săli de clasă. Din verificările preliminare efectuate de poliţişti, s-a stabilit că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în incinta unităţii de învăţământ, provocând distrugeri, inclusiv prin spargerea mai multor geamuri, atât la exteriorul, cât şi la interiorul clădirii. Conform raportului preliminar al pompierilor, incendiul ar fi fost provocat intenţionat, în urma unei acţiuni umane, rezultând exclusiv pagube materiale’, a transmis, luni, IPJ Galaţi.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare a sediului profesional şi distrugere prin incendiere.

‘În cursul dimineţii de 31 martie 2025, în urma activităţilor investigative şi de cercetare desfăşurate de poliţişti, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor: un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în satul Malu Alb, comuna Drăgăneşti. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele şi dispunerii măsurilor legale care se impun’, precizează IPJ Galaţi.

Pompierii au intervenit la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere şi cu echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci.

‘Echipajele sosite la locul evenimentului au localizat incendiul la nivelul unei săli de clasă s-au evacuat fumul din încăperi. Au ars articole de mobilier şi recuzită şcolară, doar din interiorul unei săli de curs (cca. 55 mp), cu degajări mari de fum ce au condus la inundarea întregului corp de şcoală/clădire, dar şi a podului’, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.  (Agerpres)


UPDATE, ora 12:45 – Un bărbat de 35 de ani, din satul Malu Alb, județul Galați, este principalul suspect în cazul incendiului de la școala gimnazială din localitate.

Focul a izbucnit în noaptea de duminică spre luni și a distrus mobilier și recuzită dintr-o sală de clasă.

Polițiștii au fost alertați prin 112, iar pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului.

Din primele cercetări, focul ar fi fost pus intenționat, după ce persoane necunoscute au pătruns prin efracție în clădire.

Suspectul a fost identificat în urma investigațiilor desfășurate de polițiști.

A fost deschis un dosar penal pentru distrugere și violare de sediu profesional. Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul din Tecuci. Nu s-au înregistrat victime, iar cercetările continuă.


Un incendiu a izbucnit în cursul nopţii la Şcoala gimnazială din localitatea Malu Alb, comuna Drăgăneşti, poliţiştii gălăţeni care anchetează cazul precizând, luni, că există suspiciunea ca focul să fi fost pus intenţionat.

Potrivit ISU Galaţi, flăcările au distrus interiorul unei săli de curs.

În urma unui apel prin SNUAU 112, Dispeceratul Integrat ISU SAJ Galaţi a fost anunţat, la miezul nopţii, despre producerea unui incendiu in interiorul unei încăperi a Şcolii gimnaziale din localitatea Malu Alb.

‘La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci. Echipajele sosite la locul evenimentului au localizat incendiul la nivelul unei săli de clasă şi au evacuat fumul din încăperi. Au ars articole de mobilier şi recuzită şcolară doar din interiorul unei săli de curs (circa 55 de metri pătraţi), cu degajări mari de fum ce au condus la inundarea întregului corp de şcoală/clădire, dar şi a podului’, a transmis ISU Galaţi.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire, existând suspiciunea că focul ar fi fost pus intenţionat.

‘Poliţia a preluat cazul, se fac cercetări suplimentare pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului. S-a constituit o echipa mixtă de stabilire a împrejurărilor de producere a incendiului’, mai precizează reprezentanţii ISU Galaţi. (Agerpres/ FOTO ISU GL)

Ai curajul să râzi de ce ți-e frică? Spectacolul anului, DOAMNELE DE LA RADIO, ajunge la Iași pe 29 martie
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 11:20

Ai curajul să râzi de ce ți-e frică? Spectacolul anului, DOAMNELE DE LA RADIO, ajunge la Iași pe 29 martie

Ai curajul să râzi de ce ți-e frică? Spectacolul anului, DOAMNELE DE LA RADIO, ajunge la Iași pe 29 martie. Se spune că în momentul în care...

Ai curajul să râzi de ce ți-e frică? Spectacolul anului, DOAMNELE DE LA RADIO, ajunge la Iași pe 29 martie
METEO: Vânt puternic în Moldova până duminică
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 11:05

METEO: Vânt puternic în Moldova până duminică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 13 martie, ora 10:00 – 15 martie, ora 20:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone...

METEO: Vânt puternic în Moldova până duminică
Dialog între epoci și stiluri la Palatul Culturii din Iași
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 11:00

Dialog între epoci și stiluri la Palatul Culturii din Iași

Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Palatul Culturii, are plăcerea de a invita publicul la o experiență culturală unică în luna...

Dialog între epoci și stiluri la Palatul Culturii din Iași
Primăvara Dermatologică Ieșeană revine la Iași cu ediția a XV-a
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 10:46

Primăvara Dermatologică Ieșeană revine la Iași cu ediția a XV-a

  Iașul își pune, din nou, halatul alb „de capitală” a unui domeniu medical în care inovația se măsoară direct în șanse mai bune...

Primăvara Dermatologică Ieșeană revine la Iași cu ediția a XV-a
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 08:19

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU

96 de cetăţeni români, dintre care 21 de minori şi un infant, au fost repatriaţi astăzi din Orientul Mijlociu. Ministerul Afacerilor Externe a...

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 08:15

Zeci de răniţi într-un atac cu rachetă asupra Israelului

Zeci de persoane au fost rănite într-un atac cu rachetă asupra Israelului în primele ore ale zilei de vineri, au anunţat serviciile de urgenţă...

Zeci de răniţi într-un atac cu rachetă asupra Israelului
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 07:40

Licitaţia internaţională de vânzare a combinatului siderurgic Liberty Galaţi nu a mai avut loc

Licitaţia internaţională de vânzare a combinatului siderurgic Liberty Galaţi, programată ieri, nu a mai avut loc. Nici o companie nu a fost...

Licitaţia internaţională de vânzare a combinatului siderurgic Liberty Galaţi nu a mai avut loc
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 07:19

Guvernul va trimite la parlament spre dezbatere şi vot proiectele de buget de stat şi de buget al asigurărilor sociale de stat pe acest an

Guvernul va trimite astăzi la parlament spre dezbatere şi vot proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor...

Guvernul va trimite la parlament spre dezbatere şi vot proiectele de buget de stat şi de buget al asigurărilor sociale de stat pe acest an