Fundația Ana – Inimă de Copil: Copiii pe primul loc – ediția a IV-a, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
Publicat de Gabriela Rotaru, 23 mai 2026, 10:26
Fundația Ana – Inimă de Copil organizează luni, 25 mai 2026, începând cu ora 17:00, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Copiii pe Primul Loc”, un proiect dedicat recunoașterii performanței școlare și promovării excelenței în educație.
În cadrul evenimentului vor fi premiați elevii suceveni care au obținut locurile I, II și III la Olimpiadele Naționale, în anul școlar 2025 – 2026. Totodată, vor primi distincții și câteva zeci de profesori care au coordonat elevii premiați, în semn de recunoaștere pentru implicarea, munca și contribuția adusă în pregătirea olimpicilor.
Evenimentul a devenit deja o tradiție în județul Suceava. Prima ediție a avut loc în anul 2023, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, cea de-a doua ediție s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, iar cea de-a treia ediție a fost organizată la Centrul Cultural din Vicovu de Jos.
Până în prezent, în cadrul celor trei ediții anterioare, Fundația Ana – Inimă de Copil a premiat sute de elevi olimpici și sute de profesori din județul Suceava, într-un demers care își propune să aducă în prim-plan valorile autentice și performanța obținută prin muncă și perseverență.
Anul trecut, peste 500 de invitați au participat la evenimentul organizat la Centrul Cultural “Sofia Vicoveanca” Vicovu de Jos, iar 155 de elevi olimpici și 81 de profesori și directori au fost premiați pentru rezultatele excepționale obținute la nivel național.
„Continuăm acest proiect pentru că performanța trebuie recunoscută, susținută și respectată. Acești copii
nu au ajuns aici întâmplător. În spatele fiecărei medalii și fiecărui premiu există sacrificii, disciplină, muncă și oameni care au ales să creadă în educație”, a declarat Larisa Blanari, reprezentant al Fundației Ana – Inimă de Copil.
Premiile vor fi oferite de Larisa Blanari, iar prezentatoarea evenimentului va fi jurnalista Raluca Bercea. Evenimentul festiv va fi completat de un program artistic special, susținut de tineri talentați care au
impresionat publicul prin prestațiile lor atât în țară, cât și în străinătate:
• Omnia Ballet
• Grupul folk D.O.R., coordonat de profesor Cristian Ilie Doboș
• Iosep Nicholas Grigore
Intrarea este liberă.
Prin acest proiect, Fundația Ana – Inimă de Copil continuă să fie alături de copiii care aleg munca în locul
scurtăturilor, disciplina în locul renunțării și performanța construită pas cu pas, prin efort și seriozitate. Pentru că acești copii merită nu doar aplauze, ci și respect, susținere și recunoaștere publică.
