Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele CSM, Savonea: Am primit textul care modifică OUG 7; aduce clarificări pe zonele care au generat îngrijorare

Publicat de , 1 martie 2019, 18:35

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a anunţat, vineri, că a primit de la Ministerul Justiţiei textul ordonanţei care modifică OUG 7, susţinând că noul act normativ aduce ‘nişte clarificări substanţiale, exact pe zonele care au generat o stare de îngrijorare şi de conflict’.

‘Am primit de la Ministerul Justiţiei proiectul de ordonanţă de urgenţă care modifică mai multe texte din OUG 7/2019. Sunt puţine şi foarte importante. Se revine la forma anterioară a articolului 54 din Legea 303/2004, respectiv procurorii de rang înalt vor fi numiţi numai dintre procurori şi numai cu avizul Secţiei pentru procurori, nu cu avizul Plenului. De asemenea, se propune abrogarea articolului 57 alineatul 7 indice 1, care interzicea delegarea în funcţii de vârf de la nivelul Parchetelor. Totodată, se elimină ca posibilitate de excludere din magistratură a judecătorilor şi procurorilor – cazul pentru neîndeplinirea bunei reputaţii. Se revine la forma anterioară a textelor care vizează salarizarea specialiştilor IT şi se abrogă un text care era tranzitoriu privind delegarea în funcţii de conducere de nivel înalt din Parchete. Acest proiect de ordonanţă a fost transmis instanţelor şi Parchetelor, urmează să îşi spună punctele de vedere, iar noi săptămâna viitoare, într-o şedinţă de Plen, să dăm un aviz favorabil sau negativ’, a precizat Savonea, într-o conferinţă de presă.

Totodată, Lia Savonea a menţionat aspecte legate de traseul urmat de emiterea Ordonanţei 7.

‘Demersurile au fost iniţiate de CSM în decembrie 2018, apoi am revenit în luna ianuarie 2019, pe două segmente: admiterea în magistratură şi concursurile de promovare în funcţiile de execuţie şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prima solicitare era justificată de faptul că starea resurselor din acest moment nu ne permite să formăm pe o durată de 4 ani judecătorii şi procurorii la INM. A doua cerinţă are ca justificare mai multe texte care nu sunt corelate şi altele care sunt contradictorii în corpul Legii 303/2004. Ultima solicitare am făcut-o Guvernului în luna ianuarie 2019. Pe 18 februarie, Ministerul Justiţiei a înaintat proiectul de OUG pentru avizare. Avizul nu a putut fi emis, deoarece nu a fost timpul necesar, de doar o zi, pentru a fi lecturată. OUG a fost adoptată în aceeaşi zi, respectiv la 19 februarie 2019, şi a cuprins şi alte modificări decât cele solicitate de CSM, modificări care apoi au generat o serie de îngrijorări în rândul magistraţilor’, a spus Lia Savonea.

Savonea a relatat că, la întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Viorica Dăncilă la Palatul Victoria, a cerut să fie eliminate din OUG 7 acele prevederi care nu proveneau de la CSM.

‘Am cerut să fie abrogată OUG în ceea ce priveşte textele care nu proveneau de la CSM. În cadrul întâlnirii am mai insistat asupra nevoii acordării unui termen rezonabil, care să ţină seama atât de caracterul urgent al actului, dar şi de asigurarea posibilităţii reale de a emite un aviz, atunci când se solicită asemenea avize pentru acte normative. Reprezentanţii Guvernului şi-au manifestat disponibilitatea de a respecta pe viitor astfel de cerinţe. Am primit asigurări că în mod cert vor fi abrogate anumite texte, iar altele au rămas în evaluare. Astăzi am primit textul ordonanţei şi am văzut că unele sunt abrogate, altele sunt reformulate’, a afirmat preşedintele CSM.

Răspunzând unei întrebări, Lia Savonea a declarat că ordonanţa care modifică OUG 7 aduce nişte clarificări ‘substanţiale’, ‘exact pe zonele care au generat o stare de îngrijorare şi de conflict’.

(Agerpres/FOTO g4media.ro)

Etichete:
Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 12:09

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până marţi...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 11:44

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă prima sesiune ordinară...

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:30

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget

Ministerul Finanţelor urmează să prezinte săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget pentru acest an, în care o...

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget