Ascultă Radio România Iași Live

CNPP: Pensiile vor fi plătite în aprilie cu două zile mai devreme

Publicat de Andreea Drilea, 10 aprilie 2017, 14:08

Plata pensiilor va fi devansată în luna aprilie cu două zile, potrivit unui anunț al Casei Naționale de Pensii Publice.

„Având în vedere apropiatele Sărbători Pascale și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și CN Poșta Română SA și-au manifestat disponibilitatea de a devansa plata pensiilor cu două zile. Astfel, în luna aprilie, plata pensiilor la domiciliul pensionarilor se va realiza în perioada 12 — 26 aprilie, iar în cazul pensionarilor avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 27 aprilie, la ghișeele poștale”, se spune în anunțul CNPP.

De asemenea, în anunț se precizează că pentru a asigura realizarea acestei măsuri, conducerea CNPP a întreprins toate diligențele în vederea întocmirii documentelor de plată și transmiterii acestora către oficiile poștale în vederea achitării drepturilor de pensie conform noului calendar.

(Agerpres/FOTO arhivă Eskape.ro)

Etichete:
(UPDATE) CCR a amânat din nou decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor
Naţional miercuri, 8 octombrie 2025, 12:00

(UPDATE) CCR a amânat din nou decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor

UPDATE – CCR a amânat din nou decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor. Judecătorii constituţionali discută la această oră...

(UPDATE) CCR a amânat din nou decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor
Autorităţile le recomandă oamenilor aflați în zonele cu cod roșu și portocaliu să evite deplasările şi să respecte sfaturile oferite pentru siguranţa lor
Naţional marți, 7 octombrie 2025, 11:40

Autorităţile le recomandă oamenilor aflați în zonele cu cod roșu și portocaliu să evite deplasările şi să respecte sfaturile oferite pentru siguranţa lor

Autorităţile le recomandă oamenilor, în special celor care se află în zonele vizate de cod roşu de ploi abundente, să evite deplasările care...

Autorităţile le recomandă oamenilor aflați în zonele cu cod roșu și portocaliu să evite deplasările şi să respecte sfaturile oferite pentru siguranţa lor
În aproape întreaga jumătate de sud-est a ţării va ploua abundent
Naţional marți, 7 octombrie 2025, 07:41

În aproape întreaga jumătate de sud-est a ţării va ploua abundent

În aproape întreaga jumătate de sud-est a ţării va ploua abundent. Un ciclon care vine dinspre Marea Mediterană va ajunge astăzi şi pe...

În aproape întreaga jumătate de sud-est a ţării va ploua abundent
Premierul Ilie Bolojan va avea săptămâna aceasta întâlniri cu marile companii româneşti din industria agroalimentară
Naţional luni, 6 octombrie 2025, 08:05

Premierul Ilie Bolojan va avea săptămâna aceasta întâlniri cu marile companii româneşti din industria agroalimentară

Premierul Ilie Bolojan va avea săptămâna aceasta întâlniri cu marile companii româneşti din industria agroalimentară. El a spus că a...

Premierul Ilie Bolojan va avea săptămâna aceasta întâlniri cu marile companii româneşti din industria agroalimentară
Naţional luni, 6 octombrie 2025, 08:03

La CCR sunt aşteptate decizii importante privind reformele iniţiate de guvernul Bolojan

Decizii importante pentru soarta reformelor iniţiate de guvernul Bolojan sunt aşteptate săptămâna aceasta şi la Curtea Constituţională, unde...

La CCR sunt aşteptate decizii importante privind reformele iniţiate de guvernul Bolojan
Naţional luni, 6 octombrie 2025, 08:00

Proiectul de lege privind plata pensiilor private intră săptămână aceasta în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional

Proiectul de lege privind plata pensiilor private intră săptămână aceasta în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional. Potrivit...

Proiectul de lege privind plata pensiilor private intră săptămână aceasta în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional
Naţional sâmbătă, 4 octombrie 2025, 10:10

Prioritatea Guvernului actual este reducerea deficitului bugetar

Guvernul va urma în continuare principalele direcții pe care și-a concentrat activitatea de la preluarea actualului mandat, a afirmat vineri, 3...

Prioritatea Guvernului actual este reducerea deficitului bugetar
Naţional sâmbătă, 4 octombrie 2025, 10:09

Proiectul de reformă a administrației s-ar putea finaliza săptămâna viitoare

Proiectul de reformă a administrației locale și centrale s-ar putea finaliza săptămâna viitoare, estimează premierul Ilie Bolojan. El a...

Proiectul de reformă a administrației s-ar putea finaliza săptămâna viitoare