Ascultă Radio România Iași Live

CCR: Sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii bugetului de stat pe 2022 – pe 29 decembrie

CCR: Sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii bugetului de stat pe 2022 – pe 29 decembrie

Publicat de Gabriela Rotaru, 24 decembrie 2021, 16:36

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 29 decembrie sesizarea USR privind Legea bugetului de stat pe 2022, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

USR a depus, vineri, sesizarea de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe 2022.

‘În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deputaţii menţionaţi în anexa ataşată formulăm prezenta sesizare de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2022, înregistrată la Camera Deputaţilor cu codul PL-x nr. 611/2021 şi la Senat cu codul L566/2021, pe care o considerăm neconformă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 74 şi art. 75 din Constituţia României, motiv pentru care solicităm instanţei de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea acesteia’, precizează liderul grupului parlamentar al USR din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu.

În sesizare a fost invocată încălcarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii (‘prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor şi algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale’), dreptul la învăţătură (‘prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local şi judeţean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011’).

Conform USR, au mai fost încălcate principiile legalităţii (‘prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare şi care profită exclusiv partidului din care fac parte iniţiatorii (PPU-SL’), bicameralismului (‘prin adoptarea în şedinţa reunită a unui amendament care eludează Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată şi completată decât separat, mai întâi de către Senat, ‘Camera de reflecţie’, şi apoi de către Camera Deputaţilor, ‘Camera decizională’) şi principiul calităţii legii (‘prin caracterul neclar, imprecis şi interpretabil a numeroase prevederi’). (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 08:33

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare

Noul mers al trenurilor a intrat astăzi în vigoare şi va fi valabil până la 12 decembrie 2026. Vor fi o serie de noutăţi în plan naţional...

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 09:32

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat, în săptămâna pe care o încheiem, peste 2.000 de amenzi, în valoare de...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:32

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România

Institutul Naţional Cantacuzino anunţă că a detectată şi la noi în ţară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional şi...

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei