Ascultă Radio România Iași Live

CCR a amânat pentru 7 februarie pronunțarea pe sesizarea referitoare la conversia creditelor în franci elvețieni

Publicat de Andreea Drilea, 18 ianuarie 2017, 10:35

UPDATE ora 11:45 – Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 februarie, pronunțarea în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni.

„Am amânat pentru examinarea mai adâncă a problematicii și pentru a da o decizie care să fie și în consonanță, nu în sensul soluției finale admitere sau respingere, cu analiza pe care am făcut-o acolo cu privire la retroactivitate, cu privire la impreviziune, dacă se aplică și aici sau nu”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu, după ședința Curții.

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elveţieni.

La 23 noiembrie 2016, la ieşirea din sala de şedinţă, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, declara că a fost nevoie de amânarea acestei discuţii pentru a fi aprofundată soluţia şi a fi corelată cu cea care a fost dată în cazul Legii dării în plată.

Guvernul a contestat la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Dacian Cioloş, premier la acea dată, preciza că Guvernul a atacat legea la CCR pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei.

‘Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru că, din punctul nostru de vedere, este important ca această lege să-i vizeze pe cei cărora le e pus în pericol venitul lunar din cauza ratelor la bancă în urma modului cum au evoluat aceste credite. Faptul că am trimis la CCR această lege nu este pentru că suntem împotriva ei. Sunt acolo câteva elemente, aşa cum a fost ea votată în Parlament – pentru că, din păcate, Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele pe care le-am propus – care, din punctul nostru de vedere, ar fi făcut-o aplicabilă şi dacă nu clarificăm constituţionalitatea acum, înainte de a intra ea în vigoare, există riscul ca ea să producă efecte şi peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau… Oricine altcineva poate să o atace şi va crea mai multe probleme celor care aşteaptă să li se rezolve problemele’, declara Cioloş.

Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor pe 18 octombrie.

Potrivit actului normativ, creditele în franci elveţieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adiţional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.

La cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elveţieni pot să revină la contractul în franci elveţieni şi vor efectua conversia în condiţiile prezentei legi, iar sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elveţieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adiţional pentru conversie efectuată se calculează conform contractului de credit.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)

Etichete:
Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:41

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă

Guvernul ar urma să adopte joi ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților într-o formă nouă....

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 12:40

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a...

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 10:13

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie Ziua/luna/anul: 25-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26.03.2026 Ora 12:00...

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 09:48

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate

O reuniune a Consiliului Tripartit guvern-patronate-sindicate este anunţată pentru ora 11. Se discută obiecţiile reprezentanţiilor companiilor...

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 08:56

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire. Este amintită ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare...

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 06:10

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului

Simularea examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba la alegere a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului