Ascultă Radio România Iași Live

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 5% în decembrie 2019, la 3.340 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 5% în decembrie 2019, la 3.340 lei

Publicat de Andreea Drilea, 11 februarie 2020, 10:23 / actualizat: 11 februarie 2020, 11:27

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.340 lei, în decembrie 2019, în creştere faţă de luna precedentă cu 161 lei (+5,1%), iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice, respectiv 7.689 lei, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La polul opus, cel mai mic salariu nominal net a fost consemnat în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 1.853 lei.

Potrivit INS, în luna decembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.465 lei, cu 269 lei (+5,2%) mai mare decât în luna noiembrie 2019.

În luna decembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna noiembrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost determinate de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte/proiecte), dar şi de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, şi extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, alte activităţi extractive – între 22% şi 25,5%.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare, cu 6,5%, şi în fabricarea produselor din tutun – 3,2%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+1,1%). Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-2,6% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv în administraţie publică (-0,1%).

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13%.

Indicele câştigului salarial real a fost 108,6% pentru luna decembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 104,7% pentru luna decembrie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 228,1%, cu 10 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2019.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:37

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă. Astfel, în noaptea de 25...

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă
Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:29

Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”

Cadrul legal pe care îl pregătește Ministerul Dezvoltării va include și posibilitatea ca primăria să reconstruiască imobilul grav avariat de...

Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”
Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:24

Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030

Într-o postare online, europarlamentarul AUR Adrian Axinia menționează că noile reguli urmează să fie transpuse în legislația națională în...

Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3% în primele opt luni ale anului
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 14:01

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3% în primele opt luni ale anului

Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, cu 3% în primele opt luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2024,...

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3% în primele opt luni ale anului
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 13:58

Protest al polițiștilor din penitenciare

Aproximativ 2000 de membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare au protestat astăzi în faţa Ministerului Justiţiei,...

Protest al polițiștilor din penitenciare
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 13:01

Guvernul a aprobat hotărârea privind organizarea alegerilor locale parţiale pe 7 decembrie

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea privind organizarea alegerilor locale parţiale pentru primarul general al municipiului...

Guvernul a aprobat hotărârea privind organizarea alegerilor locale parţiale pe 7 decembrie
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 06:53

Ziua Armatei României, sărbătorită sâmbătă, în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militari români

Ziua Armatei României va fi sărbătorită sâmbătă, printr-o serie de manifestări organizate de principalele garnizoane din ţară, în bazele...

Ziua Armatei României, sărbătorită sâmbătă, în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militari români
Naţional miercuri, 22 octombrie 2025, 19:57

Dronele care vor pătrunde neautorizat în spaţiul aerian românesc vor fi doborâte

Dronele care vor pătrunde neautorizat în spaţiul aerian românesc vor fi doborâte, a spus astăzi ministrul apărării, Ionuţ Moşteanu. Mesajul...

Dronele care vor pătrunde neautorizat în spaţiul aerian românesc vor fi doborâte