Ascultă Radio România Iași Live

Cancelaria Sfântului Sinod: Pelerinajul de Florii se suspendă; slujba Învierii Domnului, fără participarea credincioşilor

Cancelaria Sfântului Sinod: Pelerinajul de Florii se suspendă; slujba Învierii Domnului, fără participarea credincioşilor

Publicat de Andreea Drilea, 9 aprilie 2020, 06:53

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta, în săptămâna Sfintelor Pătimiri nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte, iar slujba Învierii Domnului va fi oficiată fără participarea credincioşilor mireni, anunţă miercuri Cancelaria Sfântului Sinod.

Potrivit îndrumărilor Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de patriarhul BOR, Daniel, privind slujbele de Florii, din Săptămâna Mare (A Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă, întrucât aceste slujbe vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a le oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare a consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:

* Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie) şi vor fi distribuite de către voluntari credincioşilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

* În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

* Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie).

* Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită ‘Paşti’, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, ‘Paştile’ vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

* Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).

* Pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, ‘Paştile’ vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

* Rânduielile liturgice şi tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârşesc doar de către slujitorii bisericeşti, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericeşti prezenţi, dar fără participarea credincioşilor mireni.

* De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 0,00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea ‘Veniţi de primiţi lumină!’ şi cântarea ‘Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule’, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea ‘Slavă Sfintei…’, după care clericii vor cânta de trei ori troparul ‘Hristos a înviat!’, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

* La ora 0,00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 metri, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

* În prima zi de Paşti, începând cu ora 6,00 dimineaţa, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi ‘Paştile’, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

* Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau ‘A doua Înviere’, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12,00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

Potrivit sursei citate, prezentele îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie intitulate ‘Noi măsuri privind slujbele şi activităţile sociale bisericeşti’.

‘Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgenţă, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!’, se mai arată în îndrumările Cancelariei Sfântului Sinod.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional joi, 12 martie 2026, 12:42

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială

(UPDATE – ora 12:30) Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bucureşti, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al...

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială
Naţional joi, 12 martie 2026, 09:59

În România, preţul combustibililor continuă să crească

Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. În România, preţul motorinei a...

În România, preţul combustibililor continuă să crească
Naţional joi, 12 martie 2026, 07:05

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU

Astăzi va avea loc un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU, dedicat cetăţenilor români din...

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU
Naţional miercuri, 11 martie 2026, 19:00

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane

UPDATE ORA 18:00/ Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Nicuşor...

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane