Ascultă Radio România Iași Live

Cameră/MS plăteşte cheltuielile aferente tratamentelor victimelor din clubul Colectiv pe toată durata vieţii acestora

Cameră/MS plăteşte cheltuielile aferente tratamentelor victimelor din clubul Colectiv pe toată durata vieţii acestora

Publicat de Andreea Drilea, 14 octombrie 2020, 12:42 / actualizat: 14 octombrie 2020, 13:44

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.

‘Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale’, se arată în proiect.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 220 voturi ‘pentru’.

Senatul a adoptat acest proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul neafiliat Oana Bîzgan, a menţionat în cadrul dezbaterilor că pentru mulţi dintre români cuvântul Colectiv are o puternică încărcătură.

‘250 de destine schimbate într-un minut. 65 de vieţi pierdute şi alte 185 care luptă zi de zi să se regăsească, iar lupta lor este una din ce în ce mai grea şi mai apăsătoare pe zi ce trece. De 5 ani aceşti oameni aşteaptă ca noi să le venim în întâmpinare, să le redăm dreptul la demnitate. Avem astăzi şansa aceasta şi le datorăm tuturor acestor oameni măcar atât.(…) Acest proiect legislativ nu aparţine niciunui partid politic.(…) Acest proiect este proiectul instituţiei Parlamentului României. Este proiectul prin care întreg Parlamentul României îşi cere iertare, iertare faţă de victime, iertare faţă de familiile lor, iertare faţă de întreaga naţie, pentru că o astfel de tragedie a fost posibilă. Supravieţuitorilor le datorăm o lege care să le permită să îşi trateze rănile fizice şi să îşi mai aline puţin din rănile psihice. Votul de astăzi nu va fi unul politic, Colectiv a fost pentru România un motor al schimbării. Tragedia a schimbat ceva în fiecare dintre noi, iar eu şi mulţi dintre noi suntem aici datorită acestei tragedii’, a spus Oana Bîzgan.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat că marea provocare pe care o are statul la această oră este aceea de a avea grijă şi de alţi mari arşi, nu doar de cei care au trecut prin tragedia de la Colectiv.

‘Noi, ca stat, ca oameni de stat, trebuie să ştim că avem datoria să spunem un adevăr crunt, primul instinct pe care îl are Ministerul Sănătăţii la această oră, când avem un mare ars în ţară, este să chemăm elicopterul sau să căutăm avioane şi locuri de mari arşi în spitale din Bruxelles sau din alte oraşe care au centre de mari arşi civilizate. România, la această oră, are o secţie renovată de mari arşi la Iaşi, care nu are încă toate dotările necesare pentru a face faţă unei tragedii mult mai mici decât cea de la Colectiv. Astăzi facem o reparaţie morală faţă de o tragedie care ne-a zguduit pe toţi, dar nu este de ajuns. Îi invit pe parlamentari din Comisia de sănătate şi nu numai să se aplece alături de Ministerul Sănătăţii şi să găsească soluţii interne pentru marii arşi. Nu avem o secţie funcţională în Capitală. Avem probleme imense şi trebuie să le rezolvăm’, a arătat Ungureanu.

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a spus că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv pe acest proiect.

‘Guvernul a făcut ceea ce trebuie cinstind memoria acelor tineri şi punctul de vedere al Guvernului este pozitiv, să fie clar înţeles’, a afirmat Roman.

Deputatul UDMR Benedek Zacharie a subliniat că această iniţiativă ‘aduce nişte reparaţii ulterioare, numai că ar trebui să reflectăm un pic de ce s-a ajuns la posibilitatea de a se întâmpla ce s-a întâmplat la Colectiv’.

‘Ar trebui ca şi Justiţia să îşi facă, după atâta timp, treaba şi să ştim cine a fost vinovat acolo, pentru că a existat eroare umană, începând de la instituţiile statului, probabil, până la persoane private. Trebuie şi asta rezolvată’, a declarat el.

Deputatul PMP Ionuţ Simionca a spus că legea este ‘o reparaţie morală, o reparaţie pe care noi trebuie să o facem’.

‘Vreau să reamintesc că parlamentari PMP au mai făcut o propunere legislativă care a fost numită de presă legea Colectiv, acea lege cu panourile de avertizare la intrarea în locaţii. Cel puţin acum cetăţenii pot fi informaţi, pot să vadă că acea locaţie nu are autorizaţie de securitate la incendii şi să decidă ei, pe propria răspundere, dacă se expun unor riscuri sau nu’, a afirmat Simionca.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai
Naţional vineri, 2 mai 2025, 10:30

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai. Zilnic acţionează peste 4.500 de jandarmi, iar...

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai
Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne
Naţional vineri, 2 mai 2025, 06:53

Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani dintre cei 11...

Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne
În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral
Naţional joi, 1 mai 2025, 08:58

În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral

Astăzi se deschide oficial sezonul estival. Sunt aşteptaţi la mare în minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti, estimează...

În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral
Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane
Naţional joi, 1 mai 2025, 08:55

Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane

Minivacanţa de 1 mai aduce mai mult turişti în zona montană. Dispeceratul Naţional Salvamont recomandă 10 reguli esenţiale pentru o drumeţie...

Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 19:09

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Fostul episcop ortodox al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu – pe numele său din buletin Cornel Onilă – a fost condamnat miercuri la opt...

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 18:37

Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va creşte etapizat

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, că ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a fost mandatat să-şi asume în...

Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va creşte etapizat
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 11:26

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, a fost marele câştigător aseară, la Gala Premiilor Gopo. Pelicula a obţinut zece distincţii,...

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 11:20

Traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte de timp, între orele 8:00 şi 17:00

Agenţia bulgară pentru Infrastructură Rutieră a anunţat că traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte...

Traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte de timp, între orele 8:00 şi 17:00