Ascultă Radio România Iași Live

Cameră: Judecătorii CCR – urmăriți penal, arestați, percheziționați, trimiși în judecată doar cu încuviințarea plenului Curții

Cameră: Judecătorii CCR – urmăriți penal, arestați, percheziționați, trimiși în judecată doar cu încuviințarea plenului Curții

Publicat de Andreea Drilea, 11 aprilie 2017, 14:21

Camera Deputaților a adoptat marți, cu 178 voturi pentru, 38 contra și 51 de abțineri, propunerea legislativă potrivit căreia judecătorii de la Curtea Constituțională nu vor putea fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată fără încuviințarea plenului CCR.

Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul minorităților naționale Adnagi Slavoliub și modifică, în acest sens, legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

Inițiativa legislativă prevede și că mandatul de judecător încetează de drept în cazul unei decizii definitive de condamnare.

„Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată decât cu încuviințarea plenului CCR, la cererea ministrului Justiției, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Încuviințarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curții, după ascultarea judecătorului în cauză”, se arată în proiect.

Acesta mai prevede că, pentru infracțiuni săvârșite de judecătorii CCR, urmărirea penală și trimiterea în judecată se fac numai de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ, iar competența de judecată aparține Înaltei Curți.

„În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii CCR pot fi reținuți și supuși percheziției, ministrul Justiției informându-l de îndată pe președintele Curții Constituționale și solicitând, dacă este cazul, încuviințarea pentru urmărirea penală și arestare”, mai menționează inițiativa legislativă.

Judecătorul trimis în judecată poate fi suspendat prin decizia plenului Curții Constituționale adoptată cu votul a două treimi din membrii CCR. Dacă este o decizie de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător încetează de drept.

După încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curții Constituționale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat fără examen, mai prevede proiectul.

Comisia juridică a dat raport favorabil cu amendamente.

Potrivit unui amendament depus de deputatul PSD Florin Iordache, „judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani”. Acest lucru nu este permis de legea în vigoare.

Acest amendament a fost argumentat prin faptul că textul inițial este conceput pentru perioada de început a Curții Constituționale — 1992, când mandatele judecătorilor aveau lungimi diferite, în scopul de a fi respectate prevederile constituționale privind lungimea de 9 ani a mandatului și înnoirea cu o treime a Curții, din 3 în 3 ani.

Deputatul USR Ion Stelian a spus, în plen, că partidul nu susține inițiativa legislativă pe motiv că instituie o super-imunitate judecătorilor constituționali. În replică, deputatul PSD Eugen Nicolicea a arătat că judecătorii CCR sunt numiți la propunerea unor instituții, cum ar fi Parlamentul, și trebuie să aibă același regim cu acestea.

Camera Deputaților este primul for sesizat, Senatul fiind decizional.

(Agerpres/FOTO arhivă b1.ro)

Etichete:
Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor discută la Palatul Victoria cu reprezentanţii agenţiei de rating Fitch
Naţional marți, 27 ianuarie 2026, 08:57

Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor discută la Palatul Victoria cu reprezentanţii agenţiei de rating Fitch

Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, discută, în această dimineață, la Palatul Victoria cu reprezentanţii...

Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor discută la Palatul Victoria cu reprezentanţii agenţiei de rating Fitch
Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 12:09

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până marţi...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 11:44

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă prima sesiune ordinară...

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor