Ascultă Radio România Iași Live

Camera Deputaţilor a respins, în sesiunea extraordinară, proiectul privind aministia şi graţierea

Camera Deputaţilor a respins, în sesiunea extraordinară, proiectul privind aministia şi graţierea

Publicat de Gabriela Rotaru, 28 august 2019, 13:43


Camera Deputaţilor a respins, astăzi, în sesiunea extraordinară, proiectul privind aministia şi graţierea.

Acesta prevedea graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la cinci ani. În condiţiile în care Ordonanţa de Urgenţă 114, aşa-numita ordonanţă a lăcomiei, a fost amânată de la dezbatere, discuţiile de astăzi din Camera Deputaţilor s-au concentrat pe abrogarea Legii recursului compensatoriu. Acesta nu a primit ieri un raport din partea comisiei de specialitate, la fel ca în cazul Ordonanţei 114.

Opoziţia a solicitat, la începutul şedinţei, convocarea de urgenţă a Comisiei juridice pentru dezbaterea proiectului privind abrogarea recursului compensatoriu, astfel încât acesta să fie adoptat astăzi de plenul Camerei Deputaţilor. PNL şi USR au atras atenţia că sesiunea extraordinară a fost convocată, în primul rând, pentru respingerea Legii recursului compensatoriu.

Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL: Astăzi avem datoria să respingem şi Legea recursului compensatoriu, legea care favorizează mii de infractori, care amuşinează pe lângă faptele de corupţie şi care fac rău întregii societăţi româneşti.

Cu 151 de voturi pentru şi unul împotrivă, plenul Camerei Deputaţilor a decis convocarea Comisiei juridice, însă deputatul social-democrat Neculai Dunavă a tras atenţia că va fi luată aceeaşi decizie de amânare a dezbaterilor, în condiţiile în care în circuitul legislativ se mai află un proiect similar, iar cele două iniţiative trebuie dezbătute împreună.

Neculai Dunavă: Având în vedere faptul că suntem în sesiune extraordinară, şi am fost sesizaţi pentru dezbatere doar cu PL-x 281/2019, în sesiune extraordinară putem dezbate doar acest PL-x şi nu putem dezbate şi PL-x 287/2019, care are acelaşi obiect de reglementare.

Potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, până în prezent aproape 20.000 de deţinuţi au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu, dintre care 840 au fost condamnaţi pentru infracţiunea de omor, 73 – pentru omor calificat, 191 – pentru traficul de minori şi 566 – pentru infracţiunea de viol. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional joi, 12 martie 2026, 12:42

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială

(UPDATE – ora 12:30) Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bucureşti, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al...

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială
Naţional joi, 12 martie 2026, 09:59

În România, preţul combustibililor continuă să crească

Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. În România, preţul motorinei a...

În România, preţul combustibililor continuă să crească
Naţional joi, 12 martie 2026, 07:05

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU

Astăzi va avea loc un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU, dedicat cetăţenilor români din...

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU
Naţional miercuri, 11 martie 2026, 19:00

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane

UPDATE ORA 18:00/ Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Nicuşor...

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane