Ascultă Radio România Iași Live

CAB a rămas în pronunţare pe cererea lui Ponta de anulare a ordinului privind retragerea titlului de doctor

Publicat de Andreea Drilea, 7 februarie 2017, 14:34

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare marţi pe cererea fostului premier Victor Ponta de anulare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept.

Ponta nu a fost la CAB, el fiind reprezentat de un avocat.

În cadrul dezbaterilor, avocatul lui Ponta a declarat că actul administrativ prin care fostului premier i-a fost acordat în 2003 titlul de doctor nu putea fi revocat printr-un alt act administrativ, mai ales că primul şi-a produs efectele în circuitul civil.

Avocatul a mai spus că demersul fostului ministru al Educaţiei Mircea Dumitru a fost lipsit de imparţialitate şi obiectivitate, iar decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost luată în baza unor sesizări nelegale.

Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.

‘Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003’, se arăta în ordinul emis de Mircea Dumitru.

Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Ponta a deschis două procese la Curtea de Apel Bucureşti, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educaţiei, iar în octombrie 2016, instanţa i-a respins prima acţiune.

După deschiderea proceselor, Baroul Bucureşti a suspendat discuţiile privind excluderea fostului premier din avocatură, care a fost cerută de europarlamentarul Monica Macovei.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:41

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă

Guvernul ar urma să adopte joi ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților într-o formă nouă....

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 12:40

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a...

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 10:13

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie Ziua/luna/anul: 25-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26.03.2026 Ora 12:00...

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 09:48

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate

O reuniune a Consiliului Tripartit guvern-patronate-sindicate este anunţată pentru ora 11. Se discută obiecţiile reprezentanţiilor companiilor...

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 08:56

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire. Este amintită ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare...

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 06:10

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului

Simularea examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba la alegere a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului