Ascultă Radio România Iași Live

AFR: Solicităm Guvernului României să vină de urgenţă cu soluţii dacă vrem să vorbim în viitor de un sector agroalimentar românesc

AFR: Solicităm Guvernului României să vină de urgenţă cu soluţii dacă vrem să vorbim în viitor de un sector agroalimentar românesc

Publicat de Andreea Drilea, 9 martie 2022, 11:13

Asociaţia Fermierilor din România (AFR) avertizează asupra crizei în care se află producătorii români care nu mai fac faţă creşterii ‘continue şi necontrolate’ a tarifelor la energie electrică, gaze naturale şi motorină, toate esenţiale în activitatea unei ferme, existând riscul dispariţiei de pe piaţă a cărnii produse în România.

‘În calitate de cea mai veche asociaţie a fermierilor români, privim cu maximă îngrijorare impactul pe care creşterile uriaşe de tarife, anunţate şi operate de distribuitorii de gaze naturale şi de energie electrică îl are asupra sectorului agroalimentar din România. În aceste condiţii vitrege pentru activitatea noastră ne întrebăm ce să facem. Să renunţăm la zootehnie? Aceasta este direcţia de urmat? Vrem să aducem mâncarea doar de peste hotare, fără să luăm în calcul riscul că într-o situaţie de criză, cum de altfel traversăm acum, cu graniţele închise (nu poate fi exclusă această posibilitate), nici măcar această soluţie nu va fi valabilă? Şi mai apare o problemă, la care poate puţini se gândesc acum – hrana adusă din alte părţi va trebui şi plătită, la preţurile cerute, posibil majorate, iar banii pentru astfel de cheltuieli nu există acum’, se arată într-un comunicat al Asociaţiei, transmis miercuri AGERPRES./

Reprezentanţii AFR menţionează că în urma analizelor efectuate se vor înregistra scăderi de producţie în toate sectoarele agricole – vegetal, horticultură, zootehnie şi acvacultură, fiind afectată şi industria românească, care ‘nu o duce deloc bine’. În aceste condiţii, AFR solicită măsuri de urgenţă din partea Guvernului României.

‘Putem spune că vin vremuri şi mai grele, că va fi extrem de greu pentru toţi, dar mai întâi pentru fermieri. Dacă noi, cei ce producem hrana, dispărem din piaţă, este greu de crezut că ne vom reveni uşor; va fi nevoie de mulţi ani pentru a reocupa locul pe care îl ocupăm acum în lanţul alimentar al României. Ţinând cont de aceste considerente, solicităm Guvernului României să vină de urgenţă cu soluţii dacă vrem să mai vorbim şi în viitor de un sector agroalimentar românesc. Avem nevoie de rezolvări, şi avem nevoie acum, nu peste un an; susţinem că nu există nici o justificare, de nici un fel, pentru majorarea de la o lună la alta a tarifului pentru un produs sau serviciu furnizat’, se mai arată în comunicat.

Totodată, AFR atrage atenţia că la ora actuală prognozele privind noua recoltă nu sunt deloc optimiste, în condiţiile în care culturile de toamnă au răsărit târziu, pe fondul lipsei de precipitaţii. Variaţiile mari de temperatură, între noapte şi zi, reprezintă şi ele un factor de scădere a producţiilor.

‘Avem secetă în România, aşa că noi, fermierii, avem nevoie mereu de apă, în orice moment al ciclului de producţie. Primele estimări, făcute de adevăraţi specialişti în domeniu şi analişti ai pieţei, arată că anul acesta am putea recolta aproximativ 8 milioane de tone de cereale. Pentru cine nu ştie care sunt datele exacte, media multianuală în România este de 9,6 milioane de tone, ceea ce înseamnă că în 2022 vom înregistra o scădere de 17 procente. Traducând aceste cantităţi în bani, rezultă o diminuare importantă – 500 de milioane de euro. Bani de care agricultura are mare nevoie şi pe care nu îşi permite să îi piardă’, menţionează reprezentaţii asociaţiei.

Totodată, Asociaţia susţine că fermierii români vor avea dificultăţi în obţinerea de producţii bune pentru că vor folosi cantităţi mult mai mici de îngrăşăminte sau produse pentru protecţia plantelor, din cauza creşterii preţurilor sau pentru că acestea nu se mai găsesc în piaţă.

‘Suntem conştienţi de faptul că schimbările climatice se produc cu sau fără voia noastră. Noi, fermierii, ne desfăşurăm activitatea într-un cadru comercial global, în care, dacă noi nu vom obţinem producţii mari, alţii probabil vor reuşi. Şi ei vor fi cei care vor avea cereale de vândut, iar noi poate că vom fi obligaţi să cumpărăm în condiţiile lor. Deja putem observa evoluţia preţurilor; în cazul grâului, conform bursei Euronext, vorbim de 300 sau chiar 350 de euro pe tonă. Şi problemele nu se opresc aici. Vom avea dificultăţi în obţinerea de producţii bune pentru că fermierii vor folosi cantităţi mult mai mici de îngrăşăminte sau produse pentru protecţia plantelor. Şi asta fie din cauza creşterii preţurilor, fie pentru că pur şi simplu nu mai sunt de găsit în piaţă atunci când fermierul are nevoie de ele. Ţinând cont de toate acestea, putem spune că efectele negative, adică reculul agriculturii româneşti, se vor vedea clar într-un an, cel mult doi’, avertizează AFR.

Potrivit sursei citate, România ar trebui să reţină în ţară mai multe materii prime agricole, în special seminţele de floarea-soarelui, în condiţiile în care Rusia şi Ucraina, doi producători importanţi în bazinul Mării Negre, sunt în război.

‘Şi ţinem să mai atragem atenţia asupra unui fapt – dacă vrem în mod real să facem mai multă procesare, avem nevoie de o mai mare retenţie în ţară a materiilor prime agricole. Iar primul produs în acest caz ar fi seminţele de floarea-soarelui. România este un producător important în bazinul Mării Negre, iar celelalte state care contează în producţia de ulei comestibil, adică Rusia şi Ucraina, sunt în război. În plus, în Rusia există o taxă de export pe seminţele de floarea soarelui şi pe uleiul brut de floarea soarelui. La fel, Ucraina are taxă de export pe seminţele de floarea soarelui şi nici nu rambursează TVA la export. Oricum, după cum spuneam, cele două state sunt în stare de conflict acum, iar exporturile lor aproape că nu mai există. În aceste condiţii, statele europene, care depind de astfel de importuri, ar putea cumpăra din România. Avem cea mai mare producţie de floarea soarelui din regiune, mai exact 3,3 milioane de tone. În cifre absolute, o treime din toată producţia Uniunii Europene la această cultură. Iar asta poate însemna o imensă oportunitate pentru agricultura românească; depinde însă de autorităţi dacă această şansă va fi şi fructificată’, au transmis reprezentanţii AFR.

În acest context, Asociaţia Fermierilor din România propune câteva soluţii, respectiv utilizarea energiei verzi în sectorul agroalimentar alimentar, compensarea costurilor pentru certificatele verzi, acordarea de subvenţii celor ce procesează materia primă în România, creşterea rezervelor de stat în cazul produselor alimentare, îmbunătăţirea geneticii în toate sectoarele în această perioadă de criză, credite cu dobândă subvenţionată pentru producţie şi investiţii în infrastructură.

De asemenea, fermierii cer măsuri urgente pentru diminuarea efectelor pestei porcine africane şi susţinerea populării fermelor de creştere a porcilor, păsărilor şi avicole. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
Naţional luni, 2 martie 2026, 05:32

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului

Ordonanţa de urgenţă privind reforma în administraţie şi pachetul de măsuri de relansare economică adoptate de Executiv urmează să intre pe...

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 18:11

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

(UPDATE ora 10:45)  Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza...

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:28

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, într-un mesaj transmis pe Facebook, că România este în deplină siguranţă şi nu se află sub...

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi
Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:12

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril

Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de...

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril
Naţional duminică, 1 martie 2026, 12:15

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie

O nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis începe săptămâna viitoare, anunţă Ministerul Finanţelor. În perioada 6-13...

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:51

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a anunţat extinderea sistemului Entry/Exit (EES) la punctele de trecere a...

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:50

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu

34 de zboruri spre şi dinspre cinci destinaţii au fost anulate duminică, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, din cauza...

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:58

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, în contextul recentelor evoluţii de securitate din Orientul Mijlociu, a ridicat nivelul...

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel