Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO/FOTO) Culoare, simboluri și mituri, în expoziția Ernei Berger Moise, la Muzeul Unirii din Iași

(AUDIO/FOTO) Culoare, simboluri și mituri, în expoziția Ernei Berger Moise, la Muzeul Unirii din Iași

Publicat de isoreanu, 26 septembrie 2023, 16:04

Muzeul Unirii din Iași, găzduiește, până pe 8 octombrie, expoziția artistei Erna Berger Moise. 

Ioana Soreanu a fost prezentă la vernisaj.

 

Multă culoare în lucrările de pictură și în obiectele expuse de Erna Berger Moise la Muzeul Unirii din Iași. Artista este născută la Târgu Mureș, unde a și studiat la Colegiul de Arte, după care a absolvit Universitatea de Arte din București. Ulterior, a urmat Facultatea de Arte Frumoase din Israel. „The Journey” este prima expoziție personală a artistei, care poate fi descrisă ca o călătorie prezentată cu ajutorul simbolurilor, miturilor și arhetipurilor. Invitația de a vizita această expoziție este formulată de  Maria Bilașevschi, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Iași:

 

Maria Bilașevschi: Erna Berger este o apariție. Cred că cei care își doresc să intre în contact cu explozia de culoare și, în același timp, cu întrebările cu privire la arhetip, la simbol, la unde și cine este astăzi omul, poate să găsească prin Erna, și mai ales prin bucuria ei de a crea, un scop. Cred că expoziția, călătoria Ernei este călătoria tuturor. E o călătorie care pornește din cufărul bunicii și tot ce înseamnă zestra noastră culturală până în momentul de față, în care suntem asaltați de informații, de diferite elemente și balanța ta o găsești în natură. Cum poți să regăsești natura într-o lucrare de artă, cum poți să vezi diferitele zodii, cosmogonii, mituri și tradiții prin artă? Toate acestea sunt întrebări pe care le adresez și eu celor care vor veni, pentru că fiecare poate vedea un însemn, un simbol, dar cred că cu toții plecăm cu un sentiment diferit, dar unde predomină bucuria.

 

Erna Berger Moise mărturisește că studiile din Israel au desăvârșit-o ca artistă. După anii cenușii de dinainte de ’89, petrecuți în România, artista a descoperit libertatea și, odată cu aceasta, culoarea, în Israel:

 

 

Erna Berger Moise: Este o călătorie foarte personală în timp, în domeniul artei. Ceea ce se vede acuma, sau artistul care sunt astăzi, se datorează anilor de facultate din Israel, pentru că acolo am fost reformată, am fost invitată să mă regăsesc, să depășesc convențiile și corsetele care ne-au fost impuse, vorbim de vechiul sistem politic în care arta se subsuma cumva ideologiei șio doctrinei…

Ioana Soreanu: E vorba despre studii pe care le-ați făcut aici înainte de 89. Dar oare griul și cenușiul acela, despre care vorbeați și în deschiderea expoziției, nu o fi fost griul și cenușiul societății în care noi trăiam?

Erna Berger Moise: Categoric… Categoric… Dar era suficient să te uiți cum arăta lumea care te înconjura în orice altă parte a globului și cum arăta la noi. Deci, categoric că noi nu puteam să ne desprindem de griul care ne pândea peste tot, dar cred că și profesorii noștri au fost cumva și ei cantonați în niște convenții…

Ioana Soreanu: Unii dintre ei, nu toți.

Erna Berger Moise: Nu toți. Eu, din păcate, nu pot să spun că am progresat în acei 8 ani.

Ioana Soreanu: Și după aceea, ați descoperit libertatea, lumina…

Erna Berger Moise: Am ajuns o lumină colorată, o altă lumină.

Ioana Soreanu: Dar, tradițiile și miturile care se regăsesc în lucrările dumneavoastră, de unde sunt ele?

Erna Berger Moise: Ele sunt căutările mele. Deci, ele nu derivă din studiile pe care le-am făcut, sau derivă maniera lor, dar subiectele și căutările astea le fac eu pentru că îmi place câte o perioadă istorică și foarte mult îmi place Evul Mediu. Îmi place și în arhitectură, și în pictură, și îmi plac miturile, și credințele acelea în care oamenii erau înspăimântați de ce nu era cunoscut și aveau imaginație debordantă și mă fascinează. Și atunci, practic, lucrările pe care le vedeți sunt inspirate din incunabule, din miniaturi. Eu încerc să le interpretez în felul meu, dar evident că mă documentez. Îmi plac simbolurile, îmi plac elementele arhetipale, îmi plac simbolurile care-s universale și care se regăsesc în toate culturile, cum e spirala. Eu sunt aplecată către trecut, nu către viitor. Eu nu sunt omul viitorului.

Ioana Soreanu: Vă ocupați și de design interior și ați lucrat și în Iași, ați amenajat două spații.

Erna Berger Moise: Deci, am început prin ’97 să fac design interior, atunci când în România treaba asta era un pionerat, deci nu există noțiunea. Nimeni nu conștientiza că dacă își face o casă, o cafenea sau un sediu de birou ar trebui să întrebi pe altcineva decât pe soție. Am încercat să rezolv toate proiectele conceptual. Deci, eu niciodată n-am făcut un proiect în funcție de ce era în anul acela la modă. Acesta e motivul pentru care lucrările mele nu se perimează. Știu ce se întâmplă în anul acela, care e culoarea anului, ce lucruri noi au apărut, dar nu mă raportez. Și în Iași, am făcut două spații în ’98, un restaurant cu specific irlandez, nu mai există. Si ce mai există, totuși, este „Regina Maria”. Acesta acum vreo 8 ani l-am făcut.

 

Sensibilă la tot ceea ce înseamnă frumos, muzeografa Brîndușa Munteanu a reușit să o convingă pe Erna Berger Moise să organizeze la Muzeul Unirii din Iași prima ei expoziție personală.

 

Brîndușa Munteanu: Erna, la început, a fost timidă, pentru că ea nu avusese o expoziție personală și am spus de ce nu, aici, la muzeu. Câteva luni a stat și s-a gândit și a văzut că de atunci are o energie bună, o energie creatoare și așa s-a născut această expoziție care consider că aduce bucurie orașului nostru, Iașiului.

Ioana Soreanu: O explozie de culoare expoziția…

Brîndușa Munteanu: Da, o explozie de culoare. Nu sunt critic de artă, sunt istoric, dar eu cred că atunci când o lucrare produce emoție, când vrei s-o iei acasă, când îți dorești să o expui și să o ai lângă tine, înseamnă ceva.

 

Etichete:
Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF Iași, din nou premiată la finala mondială Heart Hackathon
Fără categorie miercuri, 21 octombrie 2026, 15:40

Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF Iași, din nou premiată la finala mondială Heart Hackathon

Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al...

Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF Iași, din nou premiată la finala mondială Heart Hackathon
(FOTO/AUDIO) Ediția a XX-a a Târgului de Cariere din Palas Mall Iași adună sute de tineri în căutarea unui loc de muncă
Fără categorie vineri, 16 octombrie 2026, 14:47

(FOTO/AUDIO) Ediția a XX-a a Târgului de Cariere din Palas Mall Iași adună sute de tineri în căutarea unui loc de muncă

Sute de tineri, aflați în căutarea unui loc de muncă, participă, zilele acestea, la Târgul de Cariere din Palas Mall Iași. Ediția din acest...

(FOTO/AUDIO) Ediția a XX-a a Târgului de Cariere din Palas Mall Iași adună sute de tineri în căutarea unui loc de muncă
(AUDIO) Infiltrații de apă la Palatul Culturii din Iași: noul manager interimar va cere o evaluare amănunțită a stării clădirii
Fără categorie marți, 13 octombrie 2026, 17:46

(AUDIO) Infiltrații de apă la Palatul Culturii din Iași: noul manager interimar va cere o evaluare amănunțită a stării clădirii

Noul manager interimar al Palatului Culturii din Iași, Alexandru Chituță, va solicita o evaluare amănunțită a stării clădirii, după ce au...

(AUDIO) Infiltrații de apă la Palatul Culturii din Iași: noul manager interimar va cere o evaluare amănunțită a stării clădirii
Au început înscrierile pentru Festivalul „Rampa de Lansare” – ediția a VI-a
Fără categorie vineri, 9 octombrie 2026, 14:30

Au început înscrierile pentru Festivalul „Rampa de Lansare” – ediția a VI-a

Festivalul se adresează copiilor și tinerilor pasionați de muzică și cuprinde trei mari secțiuni: • Muzică ușoară vocală • Muzică...

Au început înscrierile pentru Festivalul „Rampa de Lansare” – ediția a VI-a
Fără categorie joi, 8 octombrie 2026, 12:58

(AUDIO) Pelerinajul la Sfânta Parascheva a început oficial, astăzi, la Iaşi

Pelerinajul la Sfânta Parascheva a început oficial, astăzi, la Iaşi. Potrivit organizatorilor, în această dimineață, coada pelerinilor...

(AUDIO) Pelerinajul la Sfânta Parascheva a început oficial, astăzi, la Iaşi
Fără categorie joi, 8 octombrie 2026, 09:35

Festivalul Ceaunelor ne cheamă la Luncuța de la Frasin – Tarcău, sâmbăta aceasta, 10 octombrie 2026! Vasile Mucenicu în Bună Dimineața cu toată povestea!

Cine va fi campionul ceaunului? Festivalul Ceaunelor ne cheamă la Luncuța de la Frasin – Tarcău, sâmbăta aceasta, 10 octombrie 2026!...

Festivalul Ceaunelor ne cheamă la Luncuța de la Frasin – Tarcău, sâmbăta aceasta, 10 octombrie 2026! Vasile Mucenicu în Bună Dimineața cu toată povestea!
Fără categorie marți, 6 octombrie 2026, 06:25

Iaşi: Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’, gazda Conferinţei bianuale a Alianţei EduCare 5.0

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi informează că în perioada 7 – 11 octombrie...

Iaşi: Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’, gazda Conferinţei bianuale a Alianţei EduCare 5.0
Fără categorie joi, 1 octombrie 2026, 14:26

(AUDIO) 750 de seniori din Iași, sărbătoriți la Gala „Seniorii Anului”

750 de persoane din municipiul Iași sunt sărbătorite în această seară la Gala „Seniorii Anului”, organizată de Ziua Internațională a...

(AUDIO) 750 de seniori din Iași, sărbătoriți la Gala „Seniorii Anului”