Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO/FOTO) Proiectul „Inter Artes” – zece ani de formare și creație în dansul contemporan la UNAGE Iași

Zece ani de creativitate și emoție au fost celebrați recent la Palatul Culturii din Iași printr-un spectacol Programului de Studii Coregrafie din cadrul Facultății de Teatru a UNAGE Iași .

(AUDIO/FOTO) Proiectul „Inter Artes” – zece ani de formare și creație în dansul contemporan la UNAGE Iași

Publicat de isoreanu, 31 octombrie 2025, 22:41

Programul de Studii Coregrafie din cadrul Facultății de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a sărbătorit zece ani de excelență artistică printr-un spectacol inedit desfășurat la Palatul Culturii. Evenimentul a reprezentat prima etapă a proiectului „Inter Artes” și a oferit o privire asupra evoluției programului de-a lungul unui deceniu.

Un reportaj de Ioana Soreanu.

Programul de studii Coregrafie din cadrul Facultății de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a sărbătorit zece ani de la înființare printr-un spectacol desfășurat la Palatul Culturii din Iași. Evenimentul a reprezentat prima etapă a proiectului „Inter Artes”. Cea de-a doua etapă va avea loc pe 10 noiembrie, în Sala Studio a Facultății de Teatru, prilej cu care se vor întâlni studenți, foști și actuali profesori ai Universității de Arte, alături de conducerea instituției de învățământ superior, care aniversează anul acesta 165 de ani de existență. Discuțiile vor fi moderate de prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru. De-a lungul acestui deceniu, Programul de Studii Coregrafie a cunoscut o dezvoltare semnificativă, datorită implicării cadrelor didactice și colaborărilor numeroase cu universități și companii de dans din străinătate. Profesori și coregrafi invitați au susținut ateliere pentru studenții din Iași, iar tinerii artiști au participat constant la festivaluri și stagii de pregătire, atât în țară, cât și peste hotare. Proiectul „Inter Artes”, aflat la prima ediție, a fost inițiat de conf. univ. dr. Lorette Enache pentru a marca momentul aniversar. Spectacolul de la Palatul Culturii a fost susținut de studenții coregrafi și dansatori de la toate ciclurile de studiu – licență, masterat și doctorat. Dansul contemporan s-a împletit armonios cu muzica live și cu proiecțiile de video mapping. Întreaga producție a fost concepută și coordonată de Lorette Enache.

Mă bucur foarte mult că au fost alături de mine atât studenții din toți anii de studiu – de la licență, masterat și până la doctorat – cei care deja lucrează împreună cu mine la clasă. Țin să le mulțumesc fiecăruia în parte pentru efortul depus. Lucrările și fragmentele, pe alocuri, din spectacolele coregrafice sunt rodul muncii lor – rodul muncii noastre de-a lungul mai multor ani de studiu. De multe ori, aceste momente coregrafice au avut ocazia să fie prezentate în gale de balet și în concursuri internaționale de coregrafie și dans contemporan. Mă bucur nespus că, în această seară, am avut un public numeros și a fost o seară minunată.

Spectacolul a debutat cu prezentarea colecției de costume intitulată „Asfințit”, semnată de designerul Jeni Stănilă. Absolventă a Facultății de Arte Vizuale și Design, Jeni Stănilă este un colaborator constant al Facultății de Teatru, pentru care creează costume de peste douăzeci de ani.

Colecția e povestea pasiunii mele. Cred că veșnic voi fi fetița care îmbracă păpuși. Am libertatea (n.r. la Programul de Studii Coregrafie) să explorez zona vestimentară, zona frumosului. În seara aceasta, e o colecție de sine stătătoare, am denumit-o eu „Asfințit”. Nu l-aș interpreta ca pe un sfârșit. Sunt fascinată de cromatica din acea parte a zilei. Simți că îți dă liniștea de care ai nevoie.

 

Coregrafii și dansatorii Alice Veliche și Alexandru Radu și-au început și desăvârșit formarea profesională în cadrul Programului de Studii Coregrafie. În prezent, doctoranzi la Școala Doctorală de Teatru, cei doi predau alături de Lorette Enache, profesor și mentor al acestora. Cariera lor artistică a cunoscut o evoluție remarcabilă: semnează coregrafia propriilor producții și colaborează cu dansatori, actori și regizori, atât în spectacole independente, cât și în producții ale unor instituții de cultură.

Alice Veliche: Este un parcurs destul de important pentru noi. Cred că am fost a treia promoție care a finalizat studiile de licență, după care am observat valul de studenți care a tot venit și cum aceștia s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, în așa fel încât, acum, secția de Coreografie de la Iași este una dintre cele mai importante din țară.

Alexandru Radu: Cred că Universitatea a fost plină de oportunități pentru noi și de-a lungul anilor, și atunci când am fost student la licență, dar și când am fost student la master, am observat cât de repede crește nivelul studenților care sunt aici, deși este o secție înființată relativ recent. Iar acesta este, bineînțeles, meritul, în principal, al doamnei profesor Lorette Enache, care a fost și doamna noastră profesor și la licență, și la master, și la doctorat. În fiecare an, a îmbunătățit cu câte un invitat, un workshop, un proiect, secția, în așa fel încât să facem și altceva, nu doar cursuri.

Alice Veliche: Faptul că suntem și la universitate, avem și proiecte în paralel, e un fel de experiență omogenă și încercăm să îmbinăm tot ceea ce acumulăm din toate părțile. E dificil, într-adevăr, uneori să ne împărțim și să avem tot felul de interacțiuni cu regizori sau dansatori, coregrafi diverși, dar cred că sunt oportunități din care putem învăța și care ne ajută să ne îmbogățim bagajul de cunoștințe, pentru a avea ce transmite mai departe.

Alexandru Radu: Doamna Lorette întotdeauna îmi spunea, „un lucru îl știi, dansul clasic, hai să învățăm și altceva”. Și atunci trebuia să separ un pic lucrurile, dar nu pot să spun că formarea din dansul clasic și anii pe care i-am avut înainte de universitate, din clasa a V-a până în clasa a XII-a, nu au fost de ajutor și nu au constituit o bază puternică pentru modalitatea în care mă dezvolt astăzi și modul în care mă mișc. Acum încerc să le îmbin pe amândouă și, uneori, ele se îmbină, alteori se separă, în funcție de ce am nevoie. Cred că asta e bine, că pot să fac separarea asta între ele.

 

Georgiana Dimitrescu este o artistă excepțională, a cărei sensibilitate emoționează profund publicul. După parcursul său în cadrul Programului de Studii Coregrafie, finalizat la nivel de masterat, Georgiana Dimitrescu și-a extins aria preocupărilor artistice studiind regia, tot la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Dansul rămâne marea sa pasiune, iar dansul contemporan reprezintă, pentru ea, cea mai autentică formă de libertate și expresie artistică.

Pot să observ o evoluție. E o evoluție plăcută și frumoasă și mă bucur că, în continuare, fac parte și mă aflu printre cei din secția de Coregrafie. Pentru mine, în momentul de față, dansul contemporan și partea de coregrafie reprezintă o oază de evadare din lumea dansului clasic și din ceea ce fac la Operă, deci este o bucurie foarte mare și mă bucur că am câțiva ani, deja, de când pot să împărtășesc acest lucru cu elevii de la Colegiul de Arte „Octav Băncilă”, ca profesor acolo. Și cred că este o experiență plăcută, atât ca profesor, cât și coregraf, și mă bucur că am învățat și fac, în continuare, parte din Facultatea de Teatru, secția Coregrafie. Mă mândresc cu asta.

 

Artistul argentinian Juan Cruz Luque a ales să își desăvârșească formarea profesională la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, în cadrul Programului de Studii Coregrafie, sub îndrumarea conf. univ. dr. Lorette Enache. Dansator cu o prezență scenică puternică, atât în baletul clasic, cât și în dansul contemporan, Juan Cruz Luque urmărește constant evoluțiile din domeniu, menține legătura cu școli de dans din străinătate și participă la festivaluri internaționale, unde se bucură de aprecierea publicului și de recunoașteri remarcabile.

În prezent îmi închei studiile de masterat la UNAGE, în cadrul Facultății de Teatru, și sunt foarte bucuros că am făcut această alegere pentru cariera mea. După cinci ani de studii, parcursul meu în facultate, alături de toate proiectele și călătoriile pe care le-am făcut, mi-a deschis cu adevărat multe uși pentru viitor. Cred că, datorită doamnei profesor Lorette Enache și faptului că ne încurajează permanent să avem producții proprii, o voce proprie și identități cât mai diverse și particulare, am reușit să ne formăm un bagaj foarte bogat de mișcare și un stil vizual distinct, pe care îl abordăm de fiecare dată. Avem un ritm destul de intens în ceea ce privește activitatea practică: realizăm cel puțin trei sau patru spectacole pe an, create exclusiv de studenți, iar pe lângă acestea participăm și la alte evenimente. Această dinamică ne oferă posibilitatea unor cercetări foarte consistente, care sunt, de altfel, foarte bine primite și în străinătate. De exemplu, vara aceasta am avut norocul să fiu selectat pentru o rezidență prin Institutul Goethe din Ierusalim, unde am abordat o tematică legată de interculturalitate și de conexiunea dintre culturi diferite. Am ales să explorez latura muzicală, concentrându-mă pe relația dintre muzica arabă și cea evreiască, și am colaborat cu un artist local din Ierusalim, Chemi Twersky. Folosindu-ne de strategii de live composition coregrafice, le-am transpus în muzică și am ajuns la o compoziție proprie, care îmbină elemente marcante din muzica evreiască și arabă, având totodată accente europene. Prin partea coregrafică, îmi propun să scot în evidență presiunea pe care contextul războiului o exercită asupra noastră și modul în care, chiar și în cele mai dificile momente ale vieții, putem descoperi frumusețea, sensibilitatea și forța interioară care ne fac, în cele din urmă, mai puternici.

 

Conf. univ. dr. Constantin Stavrat și studenta sa Mara Voicescu au acompaniat live, la instrumente de percuție, unele dintre momentele prezentate de tinerii dansatori și coregrafi. Colaborarea dintre cele două secții este una constantă și se dovedește a fi apreciată deopotrivă de artiști și de public.

Eu sunt bucuros că am început colaborarea cu doamna Lorette Enache deja de vreo șase ani, deși am mai avut studenți care au colaborat, dar doar periodic, cu secția de Coregrafie. Zic eu că este un plus și că există, astfel, o legătură mai strânsă între facultățile universității noastre. Noi încercăm să combinăm mai multe stiluri din lume – african, sud-american, european, de ce nu – și le îmbinăm pentru a face loc dansului să iasă în evidență.

Graficianul Alexandru Pantea, cadru didactic la Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a realizat identitatea vizuală a proiectului „Inter Artes”. Admirator al dansului contemporan, Alexandru Pantea a surprins caracterul multidisciplinar al proiectului și libertatea de expresie care îl definește.

Identitatea proiectului „InterArtes”, cred că are un caracter destul de generalist, anul acesta fiind prima ediție, încercând cumva să cuprind sau să surprind o sinteză, să spunem, caracterul multidisciplinar al proiectului. Și cred că în câteva rânduri, aș putea spune că ar fi vorba despre o lume a ideilor care zboară, circulă, în planul pe care îl vedem în afiș și în celelalte materiale, dar care la un moment dat se adună într-o grupare armonioasă. Cred că e vorba de libertate. Și ideea a venit cumva organic. Practic, identitatea s-a conturat mai mult ca formulă tipografică, să spunem, mergând pe o formă cumva de logogramă, dar ulterior, dorind să marchez punctele importante din evenimentul din seara aceasta, practic, mi-am dat seama că lucrurile se transformă și devin un peisaj.

 

Spectacolul susținut de dansatorii și coregrafii Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a impresionat prin emoția transmisă și prin expresivitatea mișcărilor. George Ifrim, Cristian Plămădeală și Andrei Căliman au surprins în imagini fotografice frumusețea și intensitatea momentelor coregrafice, transformând dansul în mărturie vizuală a pasiunii și a creativității. Andrei Căliman:

Am început cu fotografia de stradă și de natură, apoi am mers spre portrete și evenimente – cred că le-am bifat pe toate, din toate domeniile. Partea de fotografie coregrafică a început la cea de-a treia ediție D.A.M., și atunci am realizat că este un domeniu foarte dinamic. Mi-a plăcut enorm să fotografiez dansatorii și să surprind acele momente importante în care ei lucrează, încearcă să exprime emoții, și am observat că, pur și simplu, există o conexiune naturală, o dinamică firească între mine și dansatori. Fotografia are capacitatea de a opri un moment în timp. Iar mișcarea, fiind cursivă, îmi permite să aleg acele clipe pe care să le „blochez” pentru totdeauna, astfel încât oamenii să le poată vedea mai departe.

 

 

(Radio Iași, FOTO: Andrei Căliman)

 

 

Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene
Fapt divers sâmbătă, 18 octombrie 2025, 10:16

Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene

Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene şi sunt pe locul 5 când vine vorba de mâncarea aruncată la gunoi. Datele...

Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene
TAROM lansează o ofertă specială la târgurile de Crăciun din şase oraşe europene, între 24 noiembrie şi 14 decembrie
Fapt divers sâmbătă, 18 octombrie 2025, 08:43

TAROM lansează o ofertă specială la târgurile de Crăciun din şase oraşe europene, între 24 noiembrie şi 14 decembrie

Compania naţională aviatică TAROM lansează o ofertă specială dedicată Sărbătorilor de iarnă spre târgurile de Crăciun din cele mai...

TAROM lansează o ofertă specială la târgurile de Crăciun din şase oraşe europene, între 24 noiembrie şi 14 decembrie
Coregraful britanic Steve Batts: Dansul reprezintă o extensie poetică a mișcării cotidiene
Fapt divers vineri, 17 octombrie 2025, 20:52

Coregraful britanic Steve Batts: Dansul reprezintă o extensie poetică a mișcării cotidiene

Zilele acestea, coregraful Steve Batts se află la Iași, unde susține un workshop la Programul de Studii Coregrafie al Facultății de Teatru de la...

Coregraful britanic Steve Batts: Dansul reprezintă o extensie poetică a mișcării cotidiene
Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia
Fapt divers vineri, 17 octombrie 2025, 10:55

Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia

Un weekend animat te așteaptă la Palas, unde vor avea loc evenimente dedicate întregii familii. De la proiecții spectaculoase până la teatru de...

Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia
Fapt divers marți, 14 octombrie 2025, 11:30

Lansarea oficială a Școlii de Ghizi ATGR, Asociația Turistică Ghizii României, 15 octombrie 2025, Iași

ATGR, Asociația Turistică Ghizii României, are plăcerea de a anunța începerea Școlii de Ghizi, un proiect dedicat formării profesionale a...

Lansarea oficială a Școlii de Ghizi ATGR, Asociația Turistică Ghizii României, 15 octombrie 2025, Iași
Fapt divers vineri, 3 octombrie 2025, 05:04

Noaptea Albă a Galeriilor din Iași, 2025

Noaptea Albă a Galeriilor, organizată local de Asociația Culturală AltIași, se întoarce în galeriile de artă și spațiile expoziționale...

Noaptea Albă a Galeriilor din Iași, 2025
Fapt divers joi, 2 octombrie 2025, 10:44

Portret de cineast la Cinema Ateneu: Nadav Lapid, o voce a disidenței

Câștigător al Ursului de aur la Berlin și al Grand Prix-ului la Cannes, regizorul Nadav Lapid este unul dintre cele mai interesante voci ale...

Portret de cineast la Cinema Ateneu: Nadav Lapid, o voce a disidenței
Fapt divers joi, 2 octombrie 2025, 06:45

FITPTI 2025: 9 zile despre „Putere și vulnerabilitate”

Timp de 9 zile (2-8 octombrie, Prolog 20 și 27 septembrie), peste 400 de participanți vor evolua în peste 25 de locuri din oraș în programul...

FITPTI 2025: 9 zile despre „Putere și vulnerabilitate”