„Ziua Culturii Naționale” 2020

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 ianuarie 2020, 13:00

Radio Iaşi adună, la începutul anului 2020, în calitate de iniţiator şi de organizator, ceea ce este foarte iubit şi preţuit, patrimoniul spiritual al vremii noastre.

Preşedinția României semnase, la începutul lui decembrie 2010, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naţionale. Camera Deputaţilor a adoptat un proiect prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale; iniţiatorii au susţinut că există precedente pentru sărbătoare şi în alte ţări europene; astfel, în Spania, Ziua Culturii se suprapune zilei în care Miguel de Cervantes a trecut la cele veşnice, iar, în Portugalia, zilei de naştere a lui Luis de Camoes; autorităţile din Republica Moldova au hotărât, anterior lui decembrie 2010, ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale. Aceasta reprezintă, în viziunea iniţiatorilor, o zi în care nu numai că celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în general, a proiectelor culturale de interes naţional. Prin legea amintită, posturile publice de radio şi televiziune sunt obligate să mediatizeze, în mod adecvat, evenimentul.

În preajma lui Eminescu, mare este şi memoria; a-i reţine versurile înseamnă un hotar firesc, precum lăsatu-ne-a moştenire poetul. Ascultătorii sunt invitaţi să recite (luni/13  ianuarie, marți/14 ianuarie, miercuri/15 ianuarie) sau să posteze pe www.radioiasi.ro, pe pagina Facebook Radio Iași, două-trei strofe din poezia eminesciană…

Dezbaterea „Cultura naţională” /moderatori: Valentin Talpalaru și Nicolae Tomescu/, insistă pe faptul că românii au dat (şi oferă, pe mai departe) mulţi poeţi; nici unul nu a reuşit (sau reuşeşte) să-l concureze pe Eminescu într-o poziţie unică. Din perspectiva românească ante-decembristă, „poetul naţional” nu poate fi decât unul singur; „acesta a fost, este şi va trebui să rămână Eminescu”. Lucrul poate să pară altora ieşit din comun: englezii, francezii sau germanii (marile literaturi, cel puţin) nu au poeţi care să fi fost aşezaţi deasupra celorlalţi (Eminescu este considerat şi exponentul, fără rival, al spiritului naţional, un sfânt şi un simbol suprem). Adevărat, în procesul de creare a României, acţiunea culturală a premers actul politic. România s-a plămădit în conştiinţe, identitatea a fost dobândită prin acţiunea scriitorilor, istoricilor, oamenilor şcolii (aceştia au dat contur istoriei comune şi spaţiului spiritual). Panteonul oamenilor de litere presupune o ierarhie; ea nu trebuie neapărat reinventată. Dacă ar fi să restrângem alegerea la expresia simbolică şi esenţială, rămân două nume de referinţă: Eminescu şi Caragiale (lor li se adaugă, într-un registru ceva mai limitat, Ion Creangă). „Colecţia” noastră de imagini sonore câştigă în diversitate. De altfel, nicio imagine nu are cum să fie identică, să spunem, cu obiectul reprezentării. Vedem într-un anume fel. Eminescu a fost şi este susceptibil de a fi privit din foarte multe puncte de observaţie, după cum poate fi privită actualitatea altor clasici…

Ediţiile „Bună dimineața”, „Pulsul Zilei”, „Sens Unic” din 15 ianuarie 2020 pot privi onorabil, în oglindă; îl dezvăluim pe Eminescu în întregul său, nu îl limităm prin idolatrie. Dar când descoperi că rezultatele şi formulările sunt aceleaşi? Multe interpretări au rămas încleştate în modelele sfârşitului de secol al XIX-lea şi, mai ales, începutului de secol XX. Desigur, există şi alte drumuri; ele se fac păşind…În 1998, apăruse (revista „Dilema”) un număr dedicat lui Eminescu; „Paznicii culturali” au explodat, acuzându-i pe cei care se angajau într-un gest iconoclast de faptul că „subminează cultura română”. Eu unul cred că rostul punerii în discuţie a „figurii tutelare” eminesciene este profund. Consemnăm faptul că au început să se manifeste distanţări faţă de ideile politice ale lui Eminescu şi faţă de poezie. Să fie un nou semn potrivit căruia oamenii, sensibilităţile şi gusturile evoluează? Ar fi – contestatarii – atât de îndârjiţi dacă promotorii cultului eminescian (majoritari, fără îndoială) nu ar respinge dreptul oricui de a exprima cele mai mici rezerve? Lui Eminescu i se contestă statutul de poet naţional nu pentru că i s-ar contesta valoarea; este, poate, o formă de iconoclasm cultural având şi unele intenţii benigne. Dar nu ar elibera personajul însuşi renunţarea la orice formă de idolatrie? Într-o Românie care s-a identificat atâta vreme cu civilizaţia sa rurală, Eminescu apare ca o imagine transfigurată a ţăranului român etern, „om al pământului”, cufundat într-un soi de atemporalitate, apoape dizolvându-se în cosmos, în natură şi într-o istorie imobilă, impermeabilă la modernitate. Eminescu visa la o Românie ancestrală şi eternă. „A promovat Eminescu ideologia conservatoare sau propria sa ideologie? Eminescu, naţionalist şi reacţionar (în toate sensurile, inclusiv politic)? Unele din versurile sale, dar mai cu seamă articolele politice, exprimă refuzul modernităţii şi teama de străini. Dacă naţionalismul său era oarecum firesc în atmosfera epocii de atunci, vi se pare astăzi oarecum stânjenitor?”

Folosim și alte spaţii radiofonice „Invitațiile Thaliei”/din 13 ianuarie 2020/ se lasă cuprinsă de spiritul operei eminesciene și găsește valențe noi ale textelor transpuse în limbajul spectacolului radio: Cezara, de Mihai Eminescu – o nuvelă dramatizată, devenită producție de teatru la microfon sub bagheta regizorală a regretatului Cristian Munteanu. Am de gând, pentru audierea operei dramatice eminesciane, rămasă în proiect, să revin și la cea mai împlinită, Decebal, care reprezintă nu atât un personaj dacizant asupra istoriei naţionale, ci, mai ales, un personaj uluitor, de o măreţie imperială care nu este, cum ar putea să pară, expresia unei megalomanii, ci rezultatul psihologic al gravei vulnerări pe care popoarele mai mici o au de îndurat când se abate peste ele vântul aspru al istoriei (conform lui Petru Creţia).

Cum ne îndeamnă Eminescu? Nu suntem, neapărat, colecţionarii sârguincioşi ai slăbiciunilor omeneşti, prezente pretutideni, dar apărând cu relief sporit în dezechilibrata societate românească – aflată, de prea mult timp – în zona nesigură dintre tradiţie şi modernitate…

Miercuri, 15 ianuarie 2020, vreau să şterg fel de fel de capcane, încerc să ignorăm ideile împrăştiate la tot pasul de cei care nu sunt capabili să creeze – dar îl invocă pe Eminescu, şi-au construit cariera pe seama poetului. Cum să nu-l recunoaştem ori măcar să-l invocăm, atâta timp cât unii români au trăit frământaţi de ideea întâlnirii cu prima treaptă care duce către „Luceafăr”?

• Valentin Coşereanu, fost director al Centrului Naţional de Studii „Mihai Eminescu” (Ipoteşti) şi Aurel Ştefan, primarul comunei Vorona, se gândesc să aplice o logică simplă, nu să eşueze într-o filosofie profundă (greu de înţeles, chiar de cel care o foloseşte). Logica (dar şi simţirea) ne conduc la alt început. Joldeşti (comuna Vorona, judeţul Botoşani) reprezintă locul naşterii mamei poetului (Raluca Iuraşcu) şi recunoaşterea, drept consecinţă, a întâietăţii;

• „Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor, complexul de cugetări care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg.” Pornind de la ceea ce afirma Eminescu, ne-am gândit să analizăm “complexul care formează idealul românilor de pretutindeni”. În deplasarea mea la Cernăuţi, am profitat de „inima de leu” a lui Vasile Tărâţeanu;

• Culoarea locală este cea care a dat suflul vital şi individualitate inconfundabilă culturii româneşti din Basarabia. În individualitate s-a conturat şi mai puternic impactul cu modelul cultural rusesc. Nicolae Dabija confirmă spusele percutante ale lui Eminescu;

• Dacă locul naşterii mamei poetului este Joldeşti, dacă naşterea şi botezul trimit la Botoşani, dacă ţăranii din Ipoteşti – împreună cu intelectualii  care alcătuiesc viaţa „Centrului Naţional de Studii” ştiu ce însemană „să stai pe unde a colindat Eminescu”, dacă – atunci când spui:Cernăuţi, rosteşti Eminescu iar „Luceafărul poeziei româneşti” a ajutat basarabenii noştri să supravieţuiască, transilvănenii pot măsura – aşişderea – urmele trecerii (înregistrarea dialogului dintre Nicolae Tomescu şi Dumitru Vatamaniuc);

• A preciza (dar şi a simţi); noţiuni distincte – doar în aparenţă, exprimând amândouă (şi fiecare în parte) traseul nostru… Cum şi prin ce împrejurări a ajuns Eminescu în capitala Austriei?
• „Tu te-ntreabă şi socoate/ce e rău şi ce e bine”… Mai ales într-o asemenea încercare, nu ne-a interesat răspândirea unor idei politice şi a unor politicieni, cât răspândirea lui Eminescu în diferite spaţii culturale (Eminescu ajutându-ne să dialogăm cu alte popoare). Iniţiativele mai consistente au aparţinut străinilor…. Exemple, apropiate (sau relativ apropiate) din punct de vedere geografic: Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Macedonia;
• Integrala operei lui Eminescu şi-a găsit împlinirea după 100 de ani de la moartea poetului. Niciun popor nu şi-a permis să aştepte atât de mult cu o valoare naţională, fapt care îl determinase pe Constantin Noica să afirme: „Românii au două păcate: primul este că nu-l cunoaştem noi înşine pe Eminescu; al doilea, că nu-la facem cunoscut lumii aşa cum se cuvine.” (fragment dintr-un interviu cu un prieten al valorilor – Viorel Roman, şi-a stabilit reputaţia celei care veghează la folosirea corectă a limbii române, chiar dacă se află, de patru decenii, în Germania)…

Redactor Şef

Dr. Nicolae Tomescu